În perioada 30 martie – 3 aprilie, în judeţ

35 de cazuri de rujeolă nou confirmate

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a informat, vineri, că în perioada 30 martie – 3 aprilie a.c. au fost raportate încă 41 de cazuri nou confirmate de rujeolă în patru judeţe, Suceava situându-se iar pe primul loc în ţară în privinţa numărului de îmbolnăviri.

Sursa citată precizează că, din totalul cazurilor raportate în intervalul menţionat, 35 s-au înregistrat în judeţul Suceava, patru în judeţul Timiş şi câte un caz în judeţele Arad şi Bihor.

CNSCBT precizează că toate cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urma cu 2-4 săptămâni, iar confirmarea şi clasificarea unui caz durează, în medie, 3 săptămâni.

Institutul Naţional de Sănătate Publică reaminteşte că rujeola sau pojarul este o „boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii” şi că una din patru persoane diagnosticate cu această afecţiune are nevoie de spitalizare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: