„Sper ca solidaritatea care există în rugbi să triumfe”

> Declară antrenorul de legendă al CSM Suceava, Constantin Vlad

Antrenorul sucevean de rugbi, Constantin Vlad, a fost nu mai puţin de 46 de ani alături de echipă, ca jucător, de pe 2 iulie 1990 preluând funcţia de antrenor principal al sucevenilor. Mai mult, timp de cinci ani de zile a fost la loturile naţionale ale României, secund la cea de seniori în 2001 şi 2002 şi antrenor principal al naţionalei de tineret, în perioada 2004 – 2008. Constantin Vlad are în palmares două titluri de campion european de tineret în 2006 la Sopot şi în 2007 la Bruxelles, un titlu de vicecampion european în 2005 la Valladolid şi un loc 4 la Campionatele Mondiale din 2008 în Chile.

Legendarul tehnician sucevean este convins că solidaritatea şi compasiunea sunt unele dintre sentimentele care ne pot salva în aceste moment,

„Sunt la mine în curte şi am revenit la chestiile de bază, punem cartofi, semănăm şi încercăm să mergem mai departe. În ceea ce priveşte rugbiul, sunt convins că nimic nu va mai fi la fel, cum nici lumea nu va mai fi.

Rubgiul a demonstrat în istorie că are forţă şi manifestă solidaritate. Sunt absolut convins că băieţii noştri ştiu ce să facă şi să depăşească acest moment dificil.

Sunt informaţii îngrijorătoare de pe întreaga planetă, de pe toate continentele şi este greu de procesat în acest moment ce va urma.

Pentru noi, sucevenii, este important să fim uniţi, să ne protejăm cât mai bine posibil şi să ne ferim de rău. Nu suntem noi cei mai «răi» de pe planetă, dar este important să-i ferim pe cei mai predispuşi infectării cu acest virus malefic.

Aşteptăm şi noi soluţii pentru a ieşi din această situaţie pe care eu, sincer, nu am mai prins-o. Rugbiştii au arătat ce pot la cutremurul din 1977 şi au în sânge stilul de a-şi ajuta aproapele la necaz.

Sper să se găsească o soluţie medicală cât mai curând pentru că, din punct de vedere sportiv, pe termen scurt cel puţin, va fi greu de gândit pentru cei care vor participa într-o competiţie”, a fost de părere antrenorul sucevean de rugbi Constantin Vlad.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: