> Managerul Spitalului Vatra Dornei spune că a cerut DSP Suceava ca personalul unităţii să fie testat
Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, ec. Ioan Valentin Stan, a declarat pentru NewsBucovina că personalul unităţii spitaliceşti ar urma să fie testat pentru noul coronavirus, fiind înaintată în acest sens o adresă către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, prin care s-a solicitat acest lucru.
Stan a spus că sunt aşteptate recoltoarele pentru testarea Covid-19, sperând ca acestea să ajungă la Vatra Dornei în următoarele două zile.
El a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni ar urma să ajungă la Spitalul Municipal Vatra Dornei un sistem Real Time PCR care a fost achiziţionat cu fonduri alocate de Primăria Vatra Dornei şi de primăriile din Bazinul Dornelor, iar peste 3000 de kituri vor fi achiziţionate cu sprijinul a doi operatori economici din zona Dornelor, Aqua Carpatica şi punctul de lucru al Maspex România.
Managerul a mai declarat că în momentul de faţă unitatea spitalicească are asigurate stocurile de dezinfectanţi şi materiale de protecţie pentru personalul spitalului pentru o săptămână sau 10 zile.
El a menţionat că în triajul spitalului dornean s-au prezentat până în prezent şase pacienţi cu simptome de infecţie respiratorie, care au fost direcţionaţi spre SJU Suceava, adăugând însă că nu i s-a transmis până acum dacă acei pacienţi sunt negativi sau pozitivi pentru noul coronavirus.
Managerul Spitalului Vatra Dornei a mai spus că triajul pacienţilor se realizează într-unul din cele două corturi amplasate în curtea spitalului. (N.B.)
Comentarii