La Primăria Suceava, trei persoane „din linia întâi” infectate cu coronavirus

La o săptămână de carantină în Suceava, primarul Ion Lungu şi-a exprimat speranţa că se va trece mai repede peste aceste momente grele din viaţa oraşului.

El a amintit că luni a semnat contractul pentru zece echipamente de ventilaţie pentru Secţia ATI a Spitalului Judeţean şi şi-a exprimat încrederea că acestea vor ajunge, conform contractului, în ultima decadă a lunii aprilie.

Primarul a mai anunţat că, în cursul serii de marţi, unitatea militară de la Huşi dislocată în Suceava începe acţiuni de dezinfecţie a oraşului. Acţiunea va continua miercuri seara.

El a precizat că asemenea lucrări de dezinfecţie sunt efectuate şi de Primăria Suceava, cu firma care se ocupă de salubrizare, Diasil.

Ion Lungu a subliniat că în această perioadă, pentru limitarea răspândirii virusului, e nevoie de respectarea stării de carantină, ca sucevenii să stea în casă şi să se testeze cât mai multă populaţie.

„Avem şi noi nişte persoane infectate din linia întâi la Primărie, respectiv şefa cadrelor medicale de la medicina şcolară şi doi poliţişti locali” a declarat primarul.

El a spus că va solicita testarea angajaţilor Primăriei care sunt în prima linie, în special poliţişti locali.

Ion Lungu a mai spus că municipalitatea este mereu în contact cu cetăţenii Sucevei prin linia telefonică pusă la dispoziţie, că în cursul zilei sunt pregătite 500 de pachete pentru persoanele aflate în dificultate şi că în continuare vor fi identificate persoanele care au nevoie de sprijin.

Totodată, primarul a mai anunţat că, din punct de vedere administrativ, a fost adusă staţia de medie presiune pentru distribuţia gazului metan în Burdujeni-sat, a semnat contractul pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Petru Muşat” şi amenajarea spaţiilor pentru învăţământul dual şi că s-a primit aprobarea pentru achiziţia, din economii, a şase autobuze electrice mici, cu fonduri europene.

Primarul Ion Lungu a arătat că de Paşte sucevenii ar trebui să stea acasă şi să urmărească slujbele la televizor.

„Mi-aş dori ca acest Paşte în familie să-l reprogramăm pe data de 28 mai, de ziua Înălţării Domnului. Sper ca până atunci lucrurile să se limpezească în oraşul nostru şi să se ridice aceste restricţii de carantină” a spus Lungu.

El a făcut din nou apel la calm şi responsabilitate.

„Ştiu că nu e simplu, dar trebuie să fim responsabili cu noi pentru că, din păcate, sunt mulţi care au acest virus şi sunt asimptomatici. Nu ştim cine are pe stradă virusul, cine nu are. De aceea e bine să păstrăm distanţa socială, e bine să avem acele măsuri de protecţie pentru nas şi pentru gură, cine are mască de protecţie, cine nu, fular sau eşarfă. E bine să respectăm. Unii spuneau că e o simplă gripă” a spus Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: