> În rândul participanţilor au fost şi persoane venite din judeţul Suceava
Trei cazuri au fost confirmate cu noul Covid-19 într-un sat din judeţul Vaslui, după mai multe întruniri organizate de membrii cultului penticostal din localitate.
„Acum avem trei persoane depistate pozitiv, două persoane adulte şi o minoră în vârstă de 15 ani. Au mai fost recoltate probe şi aşteptăm rezultate” a declarat, pentru Mediafax, primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu.
Primarul consideră că totul ar fi pornit după mai multe adunări religioase care au început în perioada 17-19 martie şi care au avut loc în satul Racoviţa, un sat izolat din comuna Grâceni. Întrunirile religioase nu au fost anunţate şi au fost făcute acasă la mai multe persoane.
Se pare că simptomele au apărut după acele întruniri, iar în rândul participanţilor au fost şi persoane venite din judeţul Suceava.
La acest moment, toţi membrii cultului se află în izolare la domiciliu. Ar fi vorba despre aproximativ 40 de persoane adulte, plus copiii acestora. Autorităţile locale îndeamnă la calm pentru a putea depăşi situaţia.
Potrivit conducerii DSP Vaslui, ancheta epidemiologică este în desfăşurare.
Comentarii