Ideea a dat roade

Ideea secţiei de handbal a Clubului Sportiv Universitar Suceava de a organiza o licitaţie de tricouri pentru a sprijini lupta împotriva pandemiei de coronavirus din judeţul Suceava a dat roade. Nu mai puţin de 78 de piese valoroase, toate de colecţie, sunt în prezent la vânzare pe pagina de Facebook a Clubului Sportiv Universitar din Suceava.

Andrei Ciutac, preşedintele grupării Foresta Suceava, a donat un tricou utilizat la FCSB, purtat de mijlocaşul Ionuţ Vînă în acest sezon competiţional, care poartă semnăturile jucătorilor importanţi de la gruparea bucureşteană.

Referitor la handbal, colecţia s-a îmbogăţit cu tricoul lui Tamas Ivancsik, un celebru handbalist maghiar, oferit de către Radu Iliescu. Pe tricou se află toate semnăturile jucătorilor de la Veszprem, care în anul 2008 au reuşit să câştige atât campionatul Ungariei, cât şi Cupa EHF. Foarte important, una dintre semnături îi aparţine lui Marian Cozma, fostul dinamovist care a sfârşit tragic câteva luni mai târziu, fiind ucis într-o discotecă din oraşul în care activa ca sportiv. Tricoul vine la pachet cu un poster cu echipa Veszprem, pe care se regăsesc aceleaşi semnături.

Ultimele articole scoase la licitaţie vin din handbalul feminin şi sunt tricouri de joc ale unor handbaliste de bază ale echipei naţionale a României, deosebit de cunoscute şi apreciate de publicului larg, precum Gabriela Perianu, Cristina Laslo, Raluca Băcăoanu, Bianca Bazaliu sau Luciana Popescu.

Până ieri după-amiază, cele mai apreciate tricouri de către iubitorii sportului care s-au implicat activ în licitaţie erau ale Yuliyei Dumanska (500 euro), Nikola Karabatic (2.000 lei), Nicolae Dică (2.000 lei), Cristina Neagu (1.800 lei), Mirel Rădoi (1.200 lei) şi Ianis Hagi (950 lei).

Tricourile purtate de marii sportivi suceveni valorau ieri după-amiază astfel: Dorin Goian (600 lei), Răzvan Gavriloaia (600 lei), Adrian Chiruţ (500 lei), Petru Bălan (450 lei), Mihai Macovei (450 lei), Mihai Roman (450 lei) şi lista continuă.

Trebuie precizat însă că nu toate tricourile au fost urcate concomitent pe site, această operaţiune derulându-se pe parcursul a patru zile, în funcţie de momentul în care s-a făcut donaţia.

„Le mulţumim tuturor acestor campioni pentru implicare, iar pe dumneavoastră vă invităm să licitaţi, pentru că orice mic ajutor contează! Pe această cale, vă anunţăm că licitaţia se va încheia în ziua vineri, 10 aprilie, la ora 12.00”, se anunţă pe pagina de Facebook a Clubului Sportiv Universitar din Suceava.

Pentru a fi utilizaţi cât mai eficient, banii strânşi vor fi direcţionaţi către Fundaţia Umanitară NORD 2001 / Sânge pentru România, care de la startul pandemiei este implicată total în susţinerea luptei pentru combaterea coronavirusului.

Câştigătorii licitaţiei vor face plata în contul RO20 RZBR 0000 0600 0820 8852, aparţinându-i lui Iulian Andrei, detalii suplimentare putând fi obţinute de la antrenorii echipei sucevene, Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei, pe messenger sau direct în comentariile de la postarea de pe Facebook.  

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: