În plină pandemie

Doi tineri din Poiana Stampei au plecat cu maşina ca să fumeze pe ascuns

> Cei doi au fost amendaţi pentru lipsa declaraţiilor pe propria răspundere > Tânărul de la volan, fără permis, este cercetat penal

 Doi tineri, de 18 şi 16 ani, au fost amendaţi după că au fost prinşi în trafic, pe raza comunei Poiana Stampei, sat Teşna, încălcând Ordonanţa Militară nr. 3. Totodată, tânărul care se afla la volan este cercetat penal.

Maşina cu care aceştia se deplasau a fost observată de poliţişti, duminică seara, pe DC 85 Tătaru din localitatea amintită. La vederea echipajului de poliţie, vehiculul a virat pe un drum lateral.

Astfel, s-a procedat la oprirea autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că la volan se afla un tânăr de 18 ani din comuna Poiana Stampei, iar în calitate de pasager, un adolescent de 16 ani.

Şoferul a declarat că ei plecaseră cu autoturismul în apropierea locuinţei pentru a fuma fără să fie văzuţi de părinţi. Acesta a mai declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, autoturismul este înmatriculat pe numele mamei sale şi că a condus autoturismul pe o distanţă de circa un kilometru, intenţionând să revină la domiciliu.

Cei doi nu aveau asupra lor nici declaraţii pe propria răspundere privind motivul deplasării, fapt pentru care au fost amendaţi.

Pe lângă aceasta, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere” şi „încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere”. Cercetările urmează a fi continuate de Postul de Poliţie Poiana Stampei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: