La Adâncata şi Mănăstirea Humorului

Trei persoane rănite în urma a două accidente rutiere provocate de şoferi băuţi

Şoferii sub influenţa alcoolului nu dispar de pe şoselele judeţului Suceava. Dovadă sunt două accidente rutiere produse miercuri, pe DJ 209D şi DJ 177.

În primul caz, un bărbat de 27 de ani, din comuna Adâncata, în timp ce conducea o maşină pe DJ 209D din aceeaşi localitate, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu şanţul din partea dreaptă a părţii carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto şi o pasageră de 17 ani, tot din Adâncata, au suferit leziuni traumatice uşoare, fiind examinaţi la faţa locului de echipajele medicale de urgenţă din cadrul SAJ Suceava, stabilindu-se ca diagnostice „traumatisme cranio-faciale”. Ei au refuzat transportul la unitate medicală.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

În jurul orei 22.30, pe DJ 177, pe raza localităţii Mănăstirea Humorului, un localnic de 32 de ani se deplasa cu o motocicletă. Însă, pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice (0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi a lipsei de experienţă în conducere (nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicule), a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut într-un şanţ de pe marginea drumului.

Bărbatul s-a rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul „TCF, etilism acut”.

Bărbatul nu a respectat măsurile generale de prevenire a răspândirii Covid-19, având declaraţia pe proprie răspundere completată în prealabil doar între orele 6-20.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere” şi „vătămare corporală din culpă”. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: