La 1 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”

Denia Canonului cel Mare

 În seara de miercuri, 1 aprilie, din a cincea săptămână a Postului Mare, în Catedrala Arhiepiscopală a Sucevei s-a săvârşit Denia Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul.

În sobor arhieresc a slujit PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a asistat la toată rânduiala Canonului, înconjurat de întreaga obşte monahală a sfântului locaş.

Pentru întărirea şi încurajarea credincioşilor, cât şi pentru a veni în întâmpinarea tuturor persoanelor care doresc să rămână în strânsă legătură sufletească cu întreg programul liturgic al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, şi Denia Canonului cel Mare a Sf. Andrei Criteanul din această zi a fost difuzată online. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: