De la începutul lunii martie, fiecare pacient a fost privit ca un suspect de Covid-19

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că unitatea spitalicească şi-a dublat activitatea de când a preluat cazuistica judeţeană şi că are un profund sentiment de admiraţie faţă de personal, care lucrează la foc continuu.

El a spus că Spitalul Rădăuţi face faţă cu brio situaţiei actuale.

„Până acum facem faţă cu brio. A fost un adevărat asalt, un asediu. În total s-au perindat 285 de ambulanţe, nu mai ştiu câte maşini de la SMURD şi peste 1000 de persoane la corturi” a spus Andronachi.

Managerul a adăugat că, în condiţiile în care marea majoritate a spitalelor din România anunţau de la începutul lunii martie că nu vor reuşi să-şi facă contractele cu CAS, iar apoi a apărut ordinul de ministru că spitalele îşi pot reduce activitatea cu până la 80% fără nicio problemă, Spitalul Municipal Rădăuţi şi-a îndeplinit ţintele din contract, ba chiar le-a depăşit, în condiţiiile în care celelalte unităţi erau închise.

„Nu am funcţionat la capacitate maximă, ci la dublu. Am un profund sentiment de admiraţie şi nu ştiu cum pot să le fiu recunoscător cadrelor medicale din unitate care au făcut faţă cu brio acestui adevărat asediu asupra spitalului” a spus Andronachi.

El a mai declarat că s-a bucurat când a văzut că prof univ. Diana Cimpoeşu, seful UPU Iaşi, a lăudat colectivul Spitalului Municipal Rădăuţi şi că nu i-a venit nici ei să creadă că un spital de talia celui din Rădăuţi poate să aibă circuite atât de bine realizate, că poate să aibă personalul atât de bine echipat şi că respectă în totalitate toate indicaţiile care au fost trasate de toate instituţiile statului.

„Niciun cadru medical şi niciun angajat al Spitalului Municipal Rădăuţi nu a fost confirmat pozitiv la testul PCR Covid, deşi Rădăuţi este epicentrul judeţului Suceava, deşi majoritatea celor care s-au întors din zonele roşii au domiciliul pe arealul deservit de SM Rădăuţi, deşi a fost asalt de Covid la Rădăuţi – spitalul a rezistat. De la începutul lunii martie, de când am văzut ce se întâmplă în Italia, împreună cu colegii de aici am stabilit că orice persoană care se adresează spitalului trebuie privită ca şi cum ar fi suspiciune de Covid, adică măsurile de precauţie au fost ca şi cum ar trata un pacient Covid. De aici vă daţi seama cam care a fost volumul de materiale de protecţie” a spus Andronachi.

El a mai arătat că stocurile din cadrul secţiilor spitalul încă rezistă, menţionând că, atunci când în magazie stocurile se apropie de avarie, sunt pistonaţi furnizorii, mai ales că sunt comenzi neonorate de anul trecut.

Traian Andronachi a subliniat că o comunitate întreagă care ţine de Spitalul Municipal Rădăuţi s-a mobilizat, astfel încât s-a reuşit să se acopere consumul.

„Îmi pare rău că instituţii importante ale statului nu au răspuns solicitărilor pe care le-am făcut începând cu 24 februarie” a spus Andronachi.

El şi-a exprimat dezamăgirea că şi la 6 martie, când aducea la cunoştinţă DSP Suceava că SICAP era blocat şi că nu se puteau face achiziţii în sistemul electronic naţional, a fost luată în derâdere adresa, situaţie în care Spitalul Rădăuţi intervine în procesul de achiziţie.

„Dacă se luau măsuri de atunci se gestiona mai bine situaţia” a precizat Andronachi.

El a mulţumit CJ Suceava, care şi-a dat seama că şi la Rădăuţi există un spital şi a acceptat o cerere, trimiţând bani către Primăria Rădăuţi.

Andronachi a mai arătat că în perioada următoare toate spitalele trebuie să se blindeze cu materiale de protecţie, pentru că nu ştie dacă peste 3 luni se va putea spune că s-a ieşit din criza epidemiologică.

„Trebuie să fim prudenţi şi să ne pregătim de ceva mai de durată. Lucrurile nu cred că vor stagna. Scenariile au fost tipice peste tot. Lumea trebuie să înţeleagă că în momentul în care SJU Suceava nu funcţionează la capacitatea pentru care a fost gândit, celelalte spitale nu pot face faţă” a spus Andronachi.

El a arătat că nu i se pare normal că spitalul din Rădăuţi, cu 460 de paturi şi „finanţare de 2 lei” de la CAS, să ţină un judeţ în spate.

Andronachi a mai spus că la tariful actual pe caz ponderat este greu să se poată face faţă la consumul generat de această pandemie.

El consideră că, după această criză, lucrurile trebuie să se schimbe în România.

„Nu s-a gândit nimeni, nu a putut nimeni să ia măsuri de prevenţie înainte? Avem instituţii abilitate ale statului. (…) Până la această oră, spitalul din Rădăuţi a primit 25 de măşti şi 30 de costume de protecţie, în condiţiile în care eu scot ieri din magazie 650 de costume şi 1000 de măşti FFP 2 şi 3. Ce să facem cu 25 de măşti şi 30 de costume? Rolul statului trebuie să fie mai activ şi mai prezent şi ar trebui ca lumea să se implice” a spus Andronachi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Lăsați o mai ușor cu lauda!! Toată ziua toate cazurile erau la Suceava din tot județul, era călărit spitalul ca și cum nu mai existau spitale în jur. La Rădăuți cred ca schimbați doar pansamente de la operațiile din Suceava și nici măcar alea!! Mai ușor cu lauda, nu luați exemplul socrului Puiu, lauda de sine nu miroase a bine!!!!!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: