O fabrică de textile a livrat măşti de protecţie pentru spitalele din Suceava

Antreprenorul Ioan Filip, conducătorul grupului Taparo, a declarat, marţi, în emisiunea ZF Live, că a făcut primele livrări cu echipamente de protecţie pentru spitalele din Suceava, a transmis Mediafax.

„Tot ceea ce producem va fi livrat în România. Prioritatea noastră este asigurarea necesarului de echipament din ţară” a declarat Ioan Filip.

Grupul, cunoscut în domeniul producţiei de mobilă, a instalat, luni, o linie de producţie de măşti, care va ajunge la o capacitate de 3,5 milioane de produse pe lună.

„În a doua parte a acestei săptămâni vom fi aproape de capacitatea propusă, 50.000 de produse. Până pe 15 aprilie, vom avea şi a patra linie de producţie, ceea ce înseamnă că producţia va creşte pentru a asigura necesarul de echipamente de protecţie. Avem avizul solicitat de Ministerul Sănătăţii. Măştile chirurgicale făcute în prima linie au trei straturi de protecţie, urmând să fabricăm şi măşti FFP2, FFP3, care au patru straturi filtrante, cu o capacitate de filtrare de 99%” a mai spus Filip.

Pentru ca România să fie independentă de importul de accesorii de protecţie medicală, Taparo plănuieşte să construiască o fabrică de textile medicale pentru o producţie largă de echipamente de protecţie.

Grupul Taparo s-a reprofilat şi îşi restrânge producţia de mobilă, axându-se pe fabricarea de materiale pentru protecţie împotriva coronavirusului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: