Suceveni din diaspora

 Cu sufletul prins între două lumi, cu două case în inimă, cu ochii pe ştiri, cu telefonul alături.

Cu grija zilei de mâine sau cu speranţă, sucevenii aflaţi în străinătate trec prin zilele acestea, ca noi toţi, greu. Mi-au împărtăşit din gândurile şi grijile lor, mi-au povestit cum li s-a schimbat viaţa, ce se întâmplă în ţările în care trăiesc.

Eşti acasă sau la muncă? Locul de muncă îţi este afectat, după ce se termină pandemia, îţi faci griji pentru ziua de mâine? Te-ai întoarce în România dacă în ţara în care munceşti şi trăieşti acum nu ai mai găsi un loc de muncă? Cum ţi se pare că au acţionat autorităţile din ţara în care locuieşti? Ce părere ai despre reacţia oamenilor? Cât de informat eşti şi ce crezi despre ceea ce se întâmplă în România, despre cum a acţionat statul român? Ai oameni cunoscuţi infectaţi, internaţi, carantinaţi? Comunitatea de români se ajută sau măcar ţine legătura? Care este cea mai mare îngrijorare a ta?

Anica Trăistari, Mestre – Veneţia, Italia

Merg la muncă – locul de muncă nu îmi este afectat, am contract şi o bună stabilitate – cu actul de control în geantă, cu mască şi mănuşi, doar atunci când sunt solicitată. Griji îmi fac pentru viitorul copiilor, al tinerilor cărora ar trebui să le dea de gândit ce se va întâmpla în lume după această pandemie. Mă voi întoarce în ţară atunci când voi ieşi la pensie, dar, dacă aş fi mai tânără, nu aş mai face-o, odată ce te-ai obişnuit cu traiul din străinătate, pentru unii mult mai bun decât cel de acasă, nu te mai întorci.

După părerea mea, autorităţile italiene nu s-au pregătit pentru ceva pentru care trebuiau să fie pregătite. Nici acum, când ar trebui să fie unite şi să lupte împreună, nu o fac şi îşi aruncă vorbe urâte. Pregătite par a fi doar în campania electorală, când vânează scaune calde.

Oamenii au reacţii diferite, unii par a înţelege ce se întâmplă, alţii – nu, ceea ce face ca perioada de luptă cu virusul să se prelungească.

Noi, românii ce locuim aici, în Mestre, ne susţinem. Ţinem legătura, ne sunăm, comunicăm în mediul virtual, de mare ajutor fiindu-ne şi preotul, care este foarte aproape de noi în aceste momente. Cu credinţă şi calm am speranţa că vom trece şi peste asta.

Ionuţ Vamanu, Marea Britanie

Am pauză la business până se termină pandemia. Afacerea îmi va fi afectata, cu siguranţă, oamenii vor cumpăra mai puţin pentru că vor avea mai puţini bani.

Autorităţile din Marea Britanie au acţionat, din punctul meu de vedere, mult peste aşteptări. Am fost foarte plăcut surprins de măsurile luate pentru mediul de afaceri, dar şi cele pentru oameni. Din acest motiv cred că Marea Britanie va fi una din ţările care va ieşi din această pandemie cu bine şi, chiar dacă economia ei va fi afectată, va fi mai puţin lovită, comparabil cu alte state. Apreciez în mod deosebit o iniţiativă care încurajează voluntariatul. Foarte multe persoane vulnerabile stau în case, dar nu au condiţii şi au nevoie de ajutor pentru a se susţine, iar voluntariatul este o idee foarte bună pentru a veni în sprijinul acestora.

Mi se pare că oamenii sunt prea panicaţi, ceea ce nu face decât să sporească îngrijorarea celor din jur, nu ajută cu nimic. Am foarte mulţi prieteni care au avut simptomele virusului şi care s-au autoizolat până ce le-a trecut. Nu sunt prezenţi în statistici, deoarece aici se testează doar cazurile mai grave, care ajung la spital.

Cea mai mare îngrijorare a mea este ca numărul de cazuri să nu depăşească capacitatea de îngrijire a sistemului medical şi să se înregistreze decese, nu atât din cauza virusului, ci pentru că bolnavii cu infarct sau operaţii urgente, de exemplu, să nu poată fi îngrijiţi.

Comunitatea de români îmi pare a fi extrem de panicată. Mulţi au plecat în România, alţii s-au închis în case şi nu ţin legătura cu nimeni.

Claudiu Butnariu, Stockholm, Suedia

Cred că lucrez într-unul dintre puţinele domenii în care s-a observat o creştere a nivelului de activitate şi a profitului. Printre multele lucruri pe care le fac oamenii acum acasă sunt şi jocurile pe calculator, consolă sau mobil. Lucrez de acasă şi mă simt bine că pot oferi oamenilor o activitate plăcută, prin care să îşi poată ţine mintea ocupată şi liniştită.

În Suedia, în momentul de faţă, pe lângă grijile legate de coronavirus, este şi un nivel ridicat de scepticism legat de felul în care guvernul a decis să trateze această pandemie. Se doreşte imunizarea treptată a populaţiei, există reguli laxe privind circulaţia şi adunările oamenilor, precum şi cele legate de operarea unor firme non-esenţiale în această perioadă. Partea bună este că mulţi suedezi au un dezvoltat simţ civic şi au ales autoizolarea, deşi avem şi noi teribiliştii noştri, care ies la terase, să bea „cu băieţii”.

Niciuna dintre cunoştinţele mele nu pare să aibă virusul, deşi câţiva se plâng de simptome de gripă, fără ca vreunul să fie în situaţia de a merge la spital. Statul suedez a ales să nu testeze decât oameni care se află în stare critică.

Apreciez măsurile guvernului român luate pentru a minimiza răspândirea virusului, dar mă îngrijorează starea deplorabilă a sistemului de sănătate, cunoscut de multă timp ca fiind corupt şi ineficient, mai ales în cazul evenimentelor de această magnitudine. „Colectiv” îmi revine mereu în minte.

Marea mea îngrijorare este dată de suferinţa cauzată de această situaţie. Mă cutremură ştirile despre oameni care au murit în spital şi au fost îngropaţi fără ca familia să poată să le fie alături. La fel de mult mă îngrijorează economia mondială, care sper să depăşească aceste momente.

Grupul meu de cunoştinţe şi prieteni din Suedia include multe naţionalităţi. Ne susţinem acum cu apeluri ocazionale şi sunt sigur că dacă situaţia ar ajunge serioasă, îngrijorătoare, ne-am ajuta şi în alt fel.

Mioara Pânzariu, Cassano d’Adda, Italia

Mi-am întrerupt munca de pe 17 martie şi sunt acasă, în concediu de odihnă. Probabil că dacă pe 3 aprilie, când ar trebui să ne întoarcem la muncă, nu vom putea lucra, vom intra în şomaj tehnic.

Îmi fac griji pentru ziua de mâine, la nivel administrativ mi se pare că e haos total şi sunt îngrijorată. Totuşi, nu m-aş întoarce în România pentru că m-am străduit foarte mult aici pentru acest loc de muncă, am învăţat, am făcut specializări şi nu aş vrea să renunţ.

Apreciez că autorităţile îşi fac datoria, dar se mizează mult şi pe simţul civic al populaţiei, care a reacţionat bine şi, în marea majoritate, respectă carantina, nu iese din casă decât pentru necesităţile stricte. Aici, în zona mea, spitalele nu s-au aglomerat, dar cazuri de oameni care s-au îmbolnăvit sunt, cum sunt şi decese. Soţul unei colege e în spital, intubat, iar tatăl lui a murit, din cauza unor complicaţii datorate virusului Corona.

Griji îmi fac, foarte multe. Şi pentru mine, pentru siguranţa zilelor care vor veni – spaima cea mare e ca nu vom avea mijloace să trăim, să ne întreţinem –, ci pentru sora mea, care lucrează la spitalul din Suceava, şi pentru mama, cu care vorbesc zilnic şi care stă, cuminte, acasă.

Comunitatea românească? Să spunem doar ca cel care se interesează de românii de aici este preotul nostru, foarte disponibil în caz de urgenţă, de orice fel ar fi ea.

Daniela Andrieş, Torino, Italia

În Italia sunt din 2005, iar acasă am lăsat, atunci, în grija părinţilor, un copil de unsprezece ani. Acum lucrez în regiunea Piemonte, oraşul Torino, ca asistent familiar şi locuiesc la locul de muncă, contactul meu cu mediul extern în acest moment putându-i fi fatal bolnavului pe care îl am în grijă. Locul de muncă nu îmi este afectat, deoarece nu trebuie să mă deplasez, iar în al doilea rând, prezenţa mea fiind indispensabilă. După ce se termină pandemia, nu îmi fac griji, meseria pe care o fac este destul de căutată.

Eu, în România, m-aş întoarce oricând, să lucrez şi să locuiesc, dar, dat fiind că am peste patruzeci de ani, nu ştiu ce slujbă aş putea găsi. Oricum, gândul de întoarcere nu mă părăseşte nicio clipă, căci acolo, în satul meu, este toată viaţa mea. Acolo mi-s toate rudele. Acolo mi-s părinţii şi fiul, surorile şi fratele! Acolo mi-s amintirile! Acolo vreau să îmbătrânesc! Dar mai zăbovesc prin lume o vreme. Uneori, îmi vine să cred că m-am născut ca să pribegesc… Italia m-a adoptat pentru o vreme, dar mă va da mamei România înapoi. Aceasta este o a doua mea patrie, care îmi recunoaşte drepturile şi căreia îi respect legile.

Autorităţile italiene, după părerea mea, au acţionat destul de bine, dar totuşi au greşit că au blocat prea târziu libera circulaţie. Dacă s-ar fi trecut la măsuri drastice chiar de la început, nu s-ar fi ajuns la aceste cifre atât de mari, de ordinul miilor. Oamenii, aici, sunt ascultători, din bun-simţ, nu din obligaţie, sunt cetăţeni care ţin foarte mult la sănătatea lor, de aceea şi media de vârstă în ţara lor este mai mare decât în alte state. Am înţeles că se tem de altceva, de instaurarea unei dictaturi, căci nu sunt obişnuiţi să fie controlaţi, obligaţi etc…

Despre ceea ce se întâmplă în România mă informez zilnic, deoarece mă interesează. Statul român… nu ştiu, poate greşesc, dar nu îşi iubeşte cetăţenii. Văzând ceea ce se întâmplă în alte ţări, trebuia să intre rapid în alertă şi să ia măsuri de precauţie pentru a se evita răspândirea bolii. Mai ales că sistemul nostru de sănătate, la nivel naţional, lasă de dorit, având multe carenţe.

Îngrijorarea mea este foarte mare, deoarece oamenii încă nu iau în serios existenţa acestui virus şi, din cauza nerespectării restricţiilor, va avea loc o propagare destul de mare. Mi-e frică pentru familia mea, pentru sătenii mei, pentru cunoştinţele mele. Închipuiţi-vă, tatăl meu are 87 ani! I se poate întâmpla orice… Dar mai bine să nu mă gândesc! Sper să îl pot revedea! Şi pe mama la fel, că nici ea nu mai este foarte tânără… Îi iubesc enorm.

Eu, aici cunosc puţini români, dar buni, oameni de omenie, care mă sună periodic să ştie despre situaţia mea şi oricând gata la nevoie să îmi fie de ajutor, pentru că şi eu am ajutat la rândul meu atunci când am putut. Nu o facem din obligaţie, o facem din frăţie şi din devotament, între noi s-a instaurat o mare legătură de suflet. Salut pe toţi românii din marea Diasporă, precum şi pe toţi cetăţenii ţării mele dragi.

Aveţi grijă de voi!

Cristina Rusu, Anglia

Cristina nu e suceveancă, e din Slatina, dar consemnez aici o parte din răspunsul ei, ca fiind unul pe care l-am regăsit la mulţi cu care am discutat zilele acestea:

 „Da, îmi fac griji, toţi ar trebui să ne facem. Nu cred că societatea noastră, aşa cum este ea în momentul de faţă, are instrumentele necesare să poate combate criza care va veni. Din păcate, mă văd nevoită să constat că mergem înainte în virtutea inerţiei şi că cei care ne decid destinele sunt, în cel mai bun caz, debusolaţi şi absolut nepregătiţi.

Cea mai mare îngrijorare este izolarea. Faptul că, după ce va trece, nu vom mai reveni la viaţa noastră de dinainte de Covid-19. Şi faptul că noi, omenirea, nu vom învăţa nimic din experienţa pe care o trăim acum. Mi se pare că pandemia asta a scos la suprafaţă ce e mai urât din oameni. Şi mi-e teamă că vom rămâne aşa”.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. A lua pulsul este practica inițială la orice consult. Bună idee, Mirela. Bravo!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: