Stau acasă…

Întrucât eu fac parte dintre persoanele acelea care au adunat mulţi ani, pentru că eu am „prins” şi războiul şi tifosul, de aceea sunt protejată şi ocrotită prin grija celor “de sus”, dar, mai ales, a celor din jurul meu, adică fiul, care vine în fiecare zi, ba chiar de două-trei ori, dacă este nevoie, şi vecinii, care mă sună zilnic la telefon şi mă roagă să am grijă de mine şi să nu ies din casă. Mai mult, radioul, pe care îl deschid de cum mă trezesc, îmi spune acelaşi lucru: “Ai trecut de 65 de ani, stai acasă!”. Dau drumul la televizor şi întreg ecranul este plin de: “Stai acasă! Stai acasă!”. Iar eu stau acasă! Păi ce poate fi mai plăcut decât să stai acasă?!

Iată, astăzi, la ora 7 fără 10, din somnul dulce m-a trezit lătratul puternic al Elzei, căţeluşa mea beagle, care nu se linişteşte până nu mă vede la geamul de la bucătărie – “Gata, linişteşte-te, domnişoară! Sunt aici!”. Şi, într-adevăr, se linişteşte. Lucrul acesta se întâmplă de anul trecut, când am fost plecată în Belgia la nepot şi am lipsit cam mult. Atunci, disperată că am părăsit-o şi eu după ce soţul meu plecase acolo unde “nu este durere, nici întristare, nici suspin”, Elza a “halit” o bucăţică din obrazul fiului meu, care o luase în braţe pentru a o linişti. De ruşine pentru fapta comisă s-a băgat în fundul cuştii pentru a nu da ochii cu păgubitul care a suportat rigorile chirurgicale necesare.

Stau acasă…

Îmi întorc privirea către stânga, acolo unde, sub chioşc, în cuşca lui albă, ca şi el, dau “nas în nas” cu ochii negri-tăciune ai Domnului Aluniţă, iepuraşul meu de companie. Sau poate Doamna Aluniţă, nu ştiu, pentru că m-am jenat să atentez la pudoarea iepuraşului pentru a-i descoperi sexul. Mă priveşte fix şi parcă mă întreabă: “Când ronţăi şi eu ceva? Când ies din căsuţa mea?” “Răbdare, că şi eu stau în casă!” Dar, parcă mă îndur?! Îmi pun în grabă capotul peste pijama, apoi geaca cu glugă – s-a întors iarna, şi ies afară, la aer rece, ca să-mi hrănesc companionii mei de “stat acasă”. Pentru că eu stau acasă! Eu ştiu că “trebuie să stau acasă”. Numai în felul acesta îmi pot aduce partea mea de contribuţie la stoparea nenorocirii care s-a abătut, ca un trăsnet, asupra omenirii. Doar aşa îmi pot ajuta confraţii de profesie, cei din “armata albă”, care, deşi sunt conştienţi de pericolul contaminării, totuşi sunt prezenţi la datorie şi “dau nas în nas” cu acel virus căruia nici nu vreau să-i pomenesc numele, dar care i-a lovit pe mulţi dintre ei. Riscurile profesiei!

Dar Elza latră şi face o hărmălaie de parcă ar fi năvălit Coronavirusul la noi în curte. Na, că mi-a luat-o pixul înainte! Îl las pe masă şi merg din nou la fereastră. Elza se linişteşte. “Sunt aici! Tu nu vezi că stau acasă?!”

Sună telefonul. Răspund: “Alo! Da!” “Alo, doamna…! Sunt eu…, vecina! Vă rog, nu mai ieşiţi din casă! Vă rog mult! Dacă aveţi nevoie de ceva, sunaţi-mă şi eu vă cumpăr şi vă las la uşă! Vă rog, nu mai ieşiţi! Staţi în casă” “Mulţumesc mult! Da, stau în casă!”

Da, stau acasă. Unde e mai bine decât acasă?! Chiar dacă ţi se pare că te îneacă tăcerea cu adâncimea ei, chiar dacă îţi ţiuie urechile de atâta linişte iar sufletul îţi plânge de atâta singurătate, tot mai bine este aşa decât să zaci într-o izoletă sau pe un hol de spital şi să-ţi tremure inima de spaimă.

Stau acasă, sunt cuminte, nu vreau să supăr pe nimeni şi nimeni să nu sufere pentru mine.

Stau acasă. Stau în casa mea.

Dragi concetăţeni, vă rog, vă implor, staţi acasă, respectaţi tot ce vi se recomandă de către autorităţi. Nu bravaţi, nu o faceţi pe vitejii, nu vă puneţi mintea cu acest virus apărut de niciunde, dar care poate face atât de mult rău! Şi, mai ales, iubiţi-i pe cei care se luptă zi şi noapte cu acest duşman nevăzut pentru noi, pentru ca viaţa să dăinuie pe această planet albastră care ne suportă pe toţi şi ne oferă necesarul pentru a vieţui. Şi nimic nu este mai de preţ decât VIAŢA!

Haideţi să punem şi noi umărul pentru a o face să dăinuie. Nu trebuie să facem altceva decât să respectăm cu stricteţe ceea ce ni se cere: Să stăm acasă!

Dacă vă plictisiţi de atâta stat în casă, sfatul meu este să faceţi ordine prin cele dulapuri şi sertare, aruncaţi tot ce a devenit inutil, pentru că oricum vine Paştele. Dar, mai ales, faceţi-vă ordine în gânduri şi alungaţi-le pe cele care vă îndeamnă la neascultare, nesupunere; gândiţi-vă la cei dragi care au nevoie de ajutorul dumneavoastră. Şi mai gândiţi-vă la cei care luptă cot la cot pentru distrugerea acestui virus cu un nume atât de pompos: Covid-19. Auzi, al 19-lea! Oare, înaintea lui vor fi existat şi Covid-1… 2… 3… 4… până s-a ajuns la al 19-lea?

Dacă au fost, atunci noi de ce nu ştim nimic şi acest al 19-lea ne-a găsit total nepregătiţi, dezorganizaţi şi aiuriţi?!

Căci exact acest lucru s-a şi petrecut. Am fost luaţi total prin surprindere şi nepregătiţi. Cine ştie de când se plimbă el printre noi încât s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în acele spitale din ţara?!

De aceea, vă rog din nou: să fim solidari pentru a-l învinge pe acest Covid-19 care, iată, ne-a lovit cu atâta cruzime, provocând haos şi nenorocire pe întreg mapamondul.

Să stăm acasă! Pentru VIAŢĂ!

COCA MARIA UDIŞTEANU

Fălticeni

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: