Selim cel Aspru

(1512 – 1520)

Selim cel Aspru (Yavuz) a fost fiul lui Baiazid al II-lea şi nepotul lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

A ajuns să ocupe tronul Imperiului Otoman prin voinţa ienicerilor. Aceştia s-au înşelat. În final vor fi total subordonaţi sultanului Selim, care le va numi din propria voinţă patru ofiţeri superiori pe lângă aga ienicerilor. În felul acesta i-a putut controla şi preîntâmpina orice formă de răzvrătire.

Intrat în competiţia pentru putere la moartea tatălui său, şi-a înlăturat cu o mare brutalitate şi cruzime toţi competitorii ce vizau tronul imperiului. Acest fapt s-a petrecut în condiţiile în care asupra acestui început de domnie plana precedentul lui Cem.

Selim, numit de contemporanii săi Yavuz, “cel Aspru, cel Dur”, a început imediat lupta contra fratelui său Ahmed, pe care l-a prins şi l-a executat la 24 aprilie 1513, după ce pe celălalt frate, Korkud, îl ucisese cu câteva luni mai înainte. La 16 decembrie 1513 a strangulat pe alţi cinci şehzad care-i erau nepoţi. Acesta era sistemul de execuţie a membrilor casei Osman, al căror sânge nu trebuia vărsat. Au putut scăpa numai Murad, un fiu al lui Ahmed, şi doi fraţi ai lui, refugiaţi la Cairo, la mameluci.

Interesant este faptul că unele izvoare istorice scrise turceşti inserează faptul că acest teribil sultan ar fi executat la 20 noiembrie 1514 pe trei fii ai săi: Murad, Malmud şi Abdulah. Selim cel Aspru se hotărâse să nu lase în viaţă din familia sa pe nimeni, în afară de fiul său Süleiman, cunoscut de europeni sub numele de Soliman Magnificul (1520-1566).

Îngrozit de crimele înfăptuite conform prevederilor legilor lui Osman pentru “ordinea lumii”, sultanul Selim a plâns şi a spus: “Cel care a făcut inovaţia aceasta în neamul nostru să fie departe de mila Domnului”.

Una din coordonatele politicii externe a fost lărgirea hotarelor Imperiului Otoman spre răsărit şi miazăzi. A intrat aşadar în conflict deschis cu dinastia iraniană a safavizilor şi cu mamelucii din Egipt. În urma a două campanii pe care le-a pregătit şi le-a desăvârşit cu o tenacitate ieşită din comun îi va înfrânge pe iranieni, cât şi pe mameluci, întinzând hotarele imperiului din Azerbaidjan, Marea Caspică, Siria, Liban, Palestina, Peninsula Arabiei, Marea Roşie, până în Egipt.

Confruntat în timpul acestor campanii cu un anumit defetism din partea unor comandanţi militari şi cu o răscoală a ienicerilor (datorită marşului de peste 5200 km), Selim cel Aspru a fost necruţător cu capii răzvrătiţilor, ucigându-i cu sânge rece. Odată cu cucerirea Egiptului, ultimul calif abasid i-a transmis califatul sultanului Selim, în mod oficial (califat – formă de stat feudal teocratic întemeiat de arabi pe teritoriile stăpânite de ei după moartea lui Mahomed; calif – titlu purtat după moartea lui Mahomed de şefii musulmanilor care deţineau puterea politică şi religioasă).

Aşadar, din anul 1517 şi până în anul 1924, când a fost suprimat califatul, sultanii otomani au fost recunoscuţi, timp de patru secole, şefi supremi ai lumii islamice.

Concomitent cu încorporarea Egiptului în Imperiul Otoman s-a ivit şi chestiunea “Relicvelor sfinte ale profetului, păzite de calif”.

Odată cu cheile oraşelor sfinte Mecca şi Medina i s-au dat sultanului Selim şi unele relicve sfinte de la Mecca, cărora li s-au adăugat şi cele de la Cairo, care au fost aduse la Istanbul.

Astăzi se păstrează încă în Muzeul de la Topkapi din Istanbul “Sfânta Manta” a Profetului Mahomed, “Sfântul Steag” al Profetului, “Dintele fericirii”, “Paharul Profetului”, sabia, toiagul, arcul, covorul de rugăciune, “apa spălării Profetului”, cămăşi, “vechiul Coran”.

Printre înnoirile aduse de sultanul Selim, care s-au dovedit eficiente, este şi crearea unei flote puternice otomane, care să ţină piept şi să rivalizeze cu flotele dominante în Mediterana, cele ale Veneţiei şi Spaniei. Măsurile eficiente luate pentru dezvoltarea şi pe mare a puterii otomane au găsit o nouă dimensiune prin ataşarea la Imperiul Otoman şi a statului, tot turcesc, întemeiat în Tunisia şi Algeria de celebrii comandanţi turci, fraţii Oruc Reis, Ilyas Reis şi, mai ales, Hizir Reis, numit şi Hayreddin. Toţi erau porecliţi Barbarossa de italienii Mediteranei.

Antologice au rămas bătăile pe care le aplica sultanul Selim marilor viziri, încât circula adagiul: “să te văd mare vizir sub Selim Yavuz”.

Între sultan şi marele vizir Pîrî Mehmed paşa, care se temea mereu de violenţa şi furia lui, se zice că ar fi avut loc acest dialog:

– Padişahule, mai curând sau mai târziu ai să mă omori sub un pretext oarecare. E mai cu cale să mă mântui c-o zi mai devreme.

– Dorinţa mea e într-adevăr aceasta. Însă nu se găseşte un om care să-ţi ia locul. Altfel, ar fi foarte uşor să-ţi împlinesc dorinţa, spuse sultanul Selim.

O trăsătură a personalităţii sultanului Selim a fost iubirea lui de simplitate, refuzul pompei, magnificenţei şi luxului şi grija de a lăsa tezaurul Imperiului Otoman plin.

 Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: