Fântâna Mare

O persoană a rămas încarcerată în urma unei coliziuni între o autoutilitară şi un autotren

Pe raza comunei Fântâna Mare s-a produs, luni, un accident rutier cu implicarea unei autoutilitare şi a unui autotren.

Potrivit ISU Suceava, în total, au fost implicate trei persoane, una fiind încarcerată şi ulterior extrasă.

Toţi cei implicaţi erau conştienţi. ISU Suceava precizează că persoana încarcerată a fost preluata de echipajul SAJ, pe când celelalte două persoane implicate au refuzat transportul la spital.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI