Testele pentru noul coronavirus se vor face la Suceava

> 3000 de kituri erau aşteptate vineri la Suceava, spre a fi folosite pe echipamentul pus la dispoziţia SJU Suceava de Universitatea Suceava

Trei mii de kituri pentru testarea probelor pentru noul coronavirus erau aşteptate să ajungă la Suceava în noaptea de joi spre vineri, a declarat, joi seara, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

El a spus că aceste kituri vor fi folosite pe echipamentul pus la dispoziţia Spitalului Judeţean Suceava de Universitatea „Ştefan cel Mare”.

El a arătat că de vineri se începe calibrarea echipamentului, urmând ca apoi să fie prelucrate testele. Potrivit lui Flutur vor putea fi efectuate 200 de teste pe zi pe acest echipament. El a menţionat că testele au fost trimise de la Bucureşti din transportul sosit în cursul zilei de joi din Coreea de Sud.

La Suceava urma să ajungă şi un aparat RT-PCR trimis de autorităţile centrale, dintre cele patru achiziţionate în regim centralizat.

SJU Suceava primise ca donaţie un aparat RT-PCR de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, 2000 de kituri aferente şi un aparat de extracţie pentru 48 de probe odată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: