Cătălin Nechifor:

 Încă nu e prea târziu să fie înfiinţat un spital militar de campanie Covid-19 la Suceava, pentru a nu compromite Spitalul Judeţean

Cătălin Nechifor a spus vineri că trebuie luate măsuri pentru blocarea lanţului de contaminare în municipiul Suceava.

El arată că Spitalul Judeţean Suceava nu trebuie compromis şi transformat în spital regional Covid-19. „De ce să fim noi ciuma Moldovei?” se întreabă deputatul.

Parlamentarul a explicat de ce e nevoie de spital militar de campanie amenajat special pentru Covid-19.

Deputatul consideră că noua clădire a Spitalului Municipal Fălticeni poate fi rapid utilată cu aparatura medicală de la SJU Suceava şi operaţionalizat, o măsură urgentă fiind carantinarea mai serioasă a Sucevei

Vârful epidemiei la Suceava va fi în circa două săptămâni, „când vom avea şi 1000 de cazuri pe zi”, consideră el.

Nechifor: „Poate că aş fi ultimul om din lume care să-l apăr pe Gheorghe Flutur, dar acum e nevoie de orice ajutor, de orice idee, nu contează cine o aduce în discuţie”.

Preşedintele Organizaţiei Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, la o ediţie specială a Subiectului Zilei de la News Bucovina, că evoluţia crizei cu noul coronavirus în Suceava nu e foarte bună, iar măsurile care trebuia să fie luate trenează.

„Luni dimineaţa am propus carantinarea Sucevei şi văd că abia ieri dr. Adrian Streinu-Cercel lua în calcul ipoteza, dar nu decidea. Pierdem foarte mult timp pentru că, în afară de ceartă, scandal, empatie, soluţii, trebuie să încercăm să blocăm lanţul de contaminare. E singura metodă prin care putem să limităm creşterea exponenţială a cazurilor” a declarat Nechifor.

El a spus că a cerut starea de carantină şi că prin Ordonanţa Militară nr. 3 aceasta se aplică în mare parte, pentru că se limitează mult deplasările.

Mai mult, el a spus că a cerut ca să vină cineva să preia controlul. El a arătat că preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur este în spital, primarul Ion Lungu este izolat, vicepreşedintele CJ Suceava Viorel Seredenciuc conduce judeţul de acasă, pentru că este în autoizolare, iar prefectul a pierdut lucrurile de sub control.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu decide mare lucru, nu înţelege pericolul mare în care ne aflăm” a spus Nechifor.

El a menţionat că a cerut un spital militar de campanie care să preia cazuistica de coronavirus la Suceava şi să salveze Spitalul Judeţean Suceava.

„Vestea proastă este că au decis deja şi au transformat SJU Suceava în Spital Clinic pentru Covid-19 pentru toată regiunea. Decizia este luată şi a fost anunţată de secretarul de stat Nelu Tătaru, care este acum ministrul Sănătăţii, şi nu mai întoarce decizia”, a spus Nechifor.

El a arătat că sucevenii asistă de pe margine cum un spital de talia celui din Suceava devine un spital Covid-19.

„Cei din Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui se bucură clar pentru că au scăpat de măgăreaţa asta şi că tot ce înseamnă pacient Covid de acolo va fi transferat la Suceava. Ei s-au spălat pe mâini şi e de înţeles, fiecare se teme. Dar de ce să fim noi ciuma Moldovei? De ce să fim noi ciuma României? De ce să fim în situaţia în care să nu putem să ne apărăm?” a întrebat Nechifor.

El a reamintit că a propus şi punerea urgentă în funcţiune a noului sediu al Spitalului Municipal Fălticeni cu aparatură medicală transferată de la Spitalul Judeţean Suceava, pentru că dacă se aşteaptă trei săptămâni în care acest spital va putea fi operaţionalizat, dacă mâine se dau banii necesari, se ajunge ca Spitalul Suceava să fie plin cu cazuri de Covid-19.

Totodată, Nechifor s-a întrebat care este sensul deschiderii UPU Suceava, dacă pacienţii vor fi transferaţi la alte spitale.

„Le vor pune fişa în braţe şi îi vor transfera la alte spitale, cu ambulanţele, dar şi acolo sunt angajaţi depistaţi pozitiv şi în carantină. Câţi vor putea lucra să facă aceste drumuri?” a întrebat Nechifor.

De aceea, el consideră că mai bine ar fi ca noul Spital Municipal Fălticeni să fie dotat corespunzător şi cu personal de la SJU Suceava, pentru a prelua cazuistica de la Suceava.

El a arătat că la Constanţa se construieşte acum un spital militar de campanie, iar la Cluj-Napoca primarul Emil Boc a rechiziţionat un spital privat şi l-a transformat în spital coronavirus.

„Nu poţi bloca un spital în care s-au investit atâţia bani. Mă întrebam zilele acestea dacă am făcut bine că am construit şi spitalul, şi aeroportul” a spus Nechifor.

El consideră că e nevoie de măsuri mai dure pentru carantinizarea Sucevei.

„Carantinizarea Sucevei este deficitară. Noi eram obligaţi să luăm măsuri pe două paliere. În primul rând ar trebui stins focarul care este în spital” a spus Nechifor.

El consideră că personalul care era de serviciu trebuia să rămână în SJU Suceava şi să fie testat în masă. Dar nu s-a făcut acest lucru şi în prezent este personal medical din spital care nu a primit rezultatul testelor şi nu ştiu dacă sunt sănătoşi.

Nechifor a mai arătat că trebuia să fie rechiziţionate hoteluri mari pentru persoanele aflate în carantină, nu să se ajungă ca acum să fie peste 15 locaţii în care sunt circa 400 de persoane în carantină.

El a mai precizat că nu e momentul răfuielilor.

„Văd că pe Gheorghe Flutur îl fac zob, îl calcă acum toţi în picioare. Sunt oameni care au stat lângă el şi l-au aplaudat, şi au strigat în cor ce bun conducător e. Poate că aş fi ultimul om din lume care să-l apăr pe Gheorghe Flutur, dar acum e nevoie de orice ajutor, de orice idee, nu contează cine o aduce în discuţie” a spus Nechifor.

El a arătat că joi, în convorbirea cu primarul Cătălin Coman, şi-a dat seama că există o variantă de a transfera echipament medical de la Suceava la Fălticeni.

„O faci într-o zi. Nu trebuie să aştepţi trei săptămâni. Nu trebuie să faci importuri. Nu costă niciun leu. Cred că se vor găsi câteva camioane cu care să transporţi echipamentele” a spus deputatul.

El a mai anunţat că are o sumă de 140.000 de lei din donaţii făcute de oameni de bine pentru achiziţia de materiale de protecţie şi că a discutat în China, prin intermediul Ambasadei Chinei, pentru a aduce la Suceava astfel de materiale, explicând că sunt foarte greu de obţinut în această perioadă materiale de protecţie.

Cătălin Nechifor a explicat că, potrivit ghidului făcut de autorităţile din China, soluţia pentru tratarea Covid-19 se face în spitale de campanie care să fie amenajate, dotate şi la care să existe şi personal suficient. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: