Note de lectură

O mirabilă carte de memorialistică

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Scrierile fălticinenilor Grigore Ilisei, Paul Miron şi Ştefan Sorin Gorovei sunt un testament împlinit, o datorie faţă de acest loc, evocând oameni, cărturari, profesori, dar şi fălticineni uitaţi până acum, înveşnicindu-le numele şi mai ales iubirea pe care au arătat-o faţă de alţii. „Fălticeni – mon amour” este o preafrumoasă lecţie de aduceri-aminte îndreptate către alţii. Va trebui să înţelegem că esenţială este iubirea şi atenţia îndreptată faţă de cei de lângă noi, într-o vreme în care doar propria persoană este prioritară.

Grigore Ilisei şi arhim. Timotei Aioanei în anul 2013. Foto: Alex. Săvescu

 La începutul anului 2020, Grigore Ilisei ne-a dăruit o reeditare a lucrării „Fălticeni – mon amour”, apărută prima dată în 1996 şi apoi în anul 2010. Aşadar, o ediţie revăzută şi adăugită, cu o istorie aproape sentimentală pentru care s-au ostenit cărturari cu obârşia în ţinutul Fălticenilor.

După cum se aminteşte în primele pagini, ultima ediţie este dedicată preotului Ilie Ilisei, la 35 de ani de la marea trecere, şi profesorului Paul Miron, înveşnicit în anul 2008. Cel de-al doilea este coautor al lucrării, alături de Grigore Ilisei, Ştefan Sorin Gorovei şi pictorul Dan Hatmanu. Ideea acestei cărţi i-a aparţinut lui Paul Miron, încă din 1994.

Aflându-se în Germania, unde s-a stabilit demult, încă după cel de-al Doilea Război Mondial, şi unde a urcat treptele lucrării academice, dar şi a unei deveniri de suflet, Paul Miron a avut o dorinţă pe care a împărtăşit-o scriitorului Grigore Ilisei, căruia i-a făcut o vizită la Iaşi. Era un proiect pe care îl gândise în trecut şi anume acela de a scrie o carte apelând la experienţa şi aducerile aminte ale scriitorului ce scrie iscusit. Grigore Ilisei plecase de mult din Fălticeni. În 1996 erau deja vreo 30 de ani de când, stabilit la Iaşi, călătorea doar când şi când către urbea de pe Şomuz, acolo unde îşi avea obârşia. Paul Miron, plecase şi el de vreo jumătate de veac, dar nici unul, nici altul, nu uitaseră tezaurul inestimabil al culturii şi literaturii române, precum şi al sufletelor lor, păstrat în preajma ctitoriilor de la Râşca, Probota şi Slatina, precum şi-n lucrarea meritorie a cărturarilor zonei.

Paul Miron, pribeag de multă vreme, îşi începe mărturisirile aducându-şi aminte despre întâlnirile fălticinenilor, autentici sau adoptaţi, la Paris, prin care, în iarna depărtărilor, lăsau să răsară crinii amintirilor. Ritualul taifasului începea cu o mirare: „Cum poţi fi om de cultură fără să fii din Fălticeni?…”. Se trecea apoi la evocări comune. Parisul zgomotos se estompa în neguri, făcând loc unor imagini suave, dumbrăvi minunate, Huciul din Oprişeni, Băncuţa, „Crâşma lui Hoişie”, grădina lui Ştefănescu, unde a stat Sadoveanu, eternizată de Mihai Şerban în romanul Grădina lui Dumnezeu (1940), ori iarmarocul de Sfântul Ilie şi câte altele.

Aşadar, acestea erau discuţiile de altădată, din Parisul pe care l-a cunoscut Paul Miron. Cum poţi să uiţi oamenii şi momentele importante din viaţa ta? Este firesc oamenilor nobili să-şi amintească locurile şi persoanele pe care le-au întâlnit cândva, mai ales în vremea devenirii lor.

Aşa s-a zămislit această carte. Cuvintele întâlnite în paginile ei sunt scrise într-un limbaj tainic al inimii care copleşeşte frumuseţile literare, imaginile şi figurile de stil ce trec în planul secund. Iubirea fără margini faţă de acest loc, după cum subliniază şi titlul, „Fălticeni – mon amour”, e parafrază a filmului arhicunoscut Hiroshima, dragostea mea, şi îi aparţine tot lui Paul Miron. Lingvist şi filolog român, profesor la Universitatea Freiburg im Breisgau, Germania, călătorind prin multe locuri, a iubit mai presus decât toate Sfânta Scriptură, trudindu-se ani la rând pentru o traducere care a văzut cu nu prea mulţi ani în urmă lumina tiparului. Dincolo de preocupările academice, devenind între timp un respectat profesor de nivel european, aveau să rămână la suflet cele dedicate locului natal.

În cuvântul aşezat la începutul lucrării, amintirile profesorului Ştefan Sorin Gorovei vorbesc despre urbea de altădată, dar şi despre îndatorirea, conform cuvântului Sfântului Evanghelist Ioan din capitolul VI, ce ne revine, de a aduna firimiturile ca să nu se piardă ceva, vorbind nu doar despre rămăşiţele ospăţului care a săturat 5000 de bărbaţi cu femeile şi pruncii lor, ci şi despre fărâmiturile unui alt ospăţ, al inimilor, pe care îl înţeleg mai ales pământenii localnici.

Evocarea acestui loc, casele de pe uliţa Rădăşenilor (astăzi Ion Creangă), reşedinţa lui Sadoveanu, crâşma lui Hoişie, priveliştea maiestuoasă de pe dealul Glimeii, biserica Adormirea, cu parcul de altădată, monumentul Anei Botez (cunoscuta familie Botez care îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Neamţ şi a donat racla de argint a Sfintei Parascheva, în vremea păstoririi la Iaşi a Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu), sunt alte amintiri de neuitat.

 Fărămitura de eternitate este aşadar preocuparea cărturarilor, cum puţini ne este dat să întâlnim, pentru locul considerat Florenţă a românilor, şi ţinut în care s-au adăpat din apa cea vie a sufletului românesc. Dorind parcă să împlinească testamentul lui Paul Miron, Grigore Ilisei ne-a oferit o nouă ediţie. A aşezat câteva texte noi care întregesc lucrarea şi-i dau strălucire. Dan Hatmanu, între timp mutat la Domnul, în ţara de dincolo de veac, a înnobilat ediţia de faţă cu picturile sale.

Scrierile fălticinenilor Grigore Ilisei, Paul Miron şi Ştefan Sorin Gorovei sunt un testament împlinit, o datorie faţă de acest loc, evocând oameni, cărturari, profesori, dar şi fălticeneni uitaţi până acum, înveşnicindu-le numele şi mai ales iubirea pe care au arătat-o faţă de alţii.

 „Fălticeni – mon amour” este o preafrumoasă lecţie de aduceri-aminte îndreptate către alţii.

Va trebui să înţelegem că esenţiale sunt iubirea şi atenţia îndreptate faţă de cei de lângă noi, într-o vreme în care doar propria persoană este prioritară. Autorii ce au apucat de timpuriu calea pribegiei, sunt asemenea cu oamenii mari ai culturii române şi universale, cu ierarhi, monahi sau condeieri iscusiţi care, petrecând un anume timp într-o mănăstire, ori într-un loc, nu au uitat că au stat măcar puţine zile acolo, nici taina şi inspiraţia dobândite în locul respectiv. Aşa sunt şi scriitorii amintiţi: plecaţi departe, chiar şi dincolo de hotare, cum s-a aflat vremelnic diplomatul cărturar Grigore Ilisei şi Paul Miron, amar de vreme au rămas într-o permanentă legătură şi contopire de suflet cu obârşia, iar cartea este mărturia unei negrăite iubiri.

Într-o discuţie avută recent cu scriitorul Grigore Ilisei i-am mărturisit convingerea personală că lucrarea „Fălticeni – mon amour” se cuvine a fi aşezată în casa fiecărui băştinaş… După ceasul de rugăciune şi după momentele din tumultul zilei, adeseori pline de neprevăzut, va trebui să citim şi chiar să recitim o pagină sau mai multe, pentru a nu uita un adevăr necontestat: „poţi să călătoreşti prin lumea întreagă… nici un loc nu te va fascina aidoma celui în care te-ai născut…”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: