Marţi, 24 martie

Trei noi decese la Suceava, din cauza infectării cu noul coronavirus

Au fost înregistrate încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul deceselor la nivel naţional ajungând la 11, a anunţat marţi seara, după închiderea ediţiei „Crai nou”, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un bărbat de 59 ani, pacient Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată, care a murit în data de 22 martie, de o femeie, de 80 ani, pacientă în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată, care a murit în data de 23 martie, şi de un bărbat de 71 ani, pacient în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată, care a murit în data de 23 martie.

„Pacienţii au fost confirmaţi pozitiv la Covid-19 în data de 23 martie 2020, atunci când s-au primit rezultatele probelor de laborator. Toţi cei trei pacienţi aveau afecţiuni medicale cronice preexistente (boli cardiovasculare, diabet)” s-a precizat în comunicat

Până la momentul respectiv, din cele 11 persoane care muriseră în ţară din cauza noului coronavirus, cinci erau din judeţul Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: