Euro a revenit sub pragul de 4,84 lei

La mai mult de o săptămână după ce euro a atins maximul istoric de 4,8442 lei, miercuri media a scăzut sub pragul de 4,84 lei, de la 4,8445 la 4,8367 lei, pe fondul unei uşoare scăderi a aversiuni faţă de risc, care s-a manifestat şi în cazul celorlalte monede din regiune.

Tranzacţiile se realizau miercuri în culoarul 4,833 – 4,84 lei.

Posibilitatea ca Congresul SUA să ajungă la o înţelegere cu Casa Albă în privinţa proiectului de sprijinire a economiei americane în lupta cu epidemia de Covid-19 a asigurat aprecierea dolarului. Cursul acestuia a urcat de la 4,4580 la 4,4722 lei, valoare mai mică cu circa şase bani faţă de maximul istoric de 4,5316 lei, atins luni.

Moneda elveţiană se deprecia la 1,057 – 1,063 franci/euro, astfel că media a coborât de la 4,5789 la 4,5573 lei.

Lira sterlină a revenit pe apreciere, iar cursul ei a urcat de la 5,2435 la 5,3303 lei.

În privinţa evoluţiei perechii euro/leu, sondajul realizat în rândul membrilor CFA România în februarie, când nu exista criza creată de coronavirus, anticipează o evoluţie depreciativă.

Pentru orizontul de 6 luni, valoarea medie a anticipaţiilor este 4,8626 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este de 4,94 lei/euro.

Uncia de aur creştea pe pieţele specializate la 1.601 – 1.627 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să urce miercuri de la 230,0101 la 232,9450 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,62%, valoare care se mai înregistra în mai 2018, la 2,60%.

Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,69 la 2,67%, nou minim al ultimilor 2 ani, iar cel la 12 luni a stagnat la 2,73 %.

Monedele din regiune se apreciau faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona în culoarul 4,563 – 4,611 zloţi, iar cea maghiară fluctua între 351,7 – 356,1 forinţi.

Perechea euro/dolar fluctua în culoarul 1,0761 – 1,0849 dolari, după ce marţi a fost atins un maxim de 1,0889 dolari.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul 6.550 – 6.930 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: