Detaliile accidentului din Gura Humorului, cu o persoană rănită şi trei maşini implicate

 După cum am relatat în ediţia de ieri, marţi s-a produs un accident rutier în Gura Humorului, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată.

Informaţiile IPJ Suceava arată că impactul s-a produs după ce un bărbat de 62 de ani, din comuna Păltinoasa, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului pe celălalt sens de mers, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 19 ani, din comuna Stulpicani, care se deplasa în aceeaşi direcţie.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăra de 19 ani a fost proiectat într-o autoutilitară staţionată în afara părţii carosabile.

Tânăra de 19 ani a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acesteia şi victimei li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: