Omul care sfinţeşte locul

În cartea care a fost şi este ABC-ul despre întreaga Bucovină „Dulce de Suceava, Amar de Cernăuţi”, a distinselor autoare Doina Cernica şi Maria Toacă, la p. 402 se află articolul „Gazde primitoare pentru oameni buni” al scriitoarei Maria Toacă, datat ianuarie 2010, în cuprinsul căruia am citit: „Nici casa soţilor Goisan nu-i curte domnească, dar poate tocmai de aceea uşile ei sunt deschise pentru toţi oamenii buni care au nevoie de găzduire”.

Se întâmplă uneori să aşteptăm un cadou dorit, care din varii motive nu-l primim. Se întâmplă şi reversul. Să primim un cadou deosebit la care nu ne-am aşteptat, nu ni-l imaginam, dar care are o valoare sentimentală peste aşteptările noastre.

Am fost invitaţi de domnul acad. Vasile Tărâţeanu să vizităm oraşul Cernăuţi. Pentru a onora această vizită, am plecat cu trenul Cluj – Galaţi, care soseşte în Suceava la ora 16.30, urmând ca a doua zi să plecăm cu autocarul spre Cernăuţi la ora 13. Sosind la Suceava, am cerut prin telefon informaţii de la domnul Ciprian Bojescu despre un hotel unde să ne cazăm. Pe domnul Ciprian Bojescu l-am întâlnit prima dată în Autogara din Cernăuţi, când mă întorceam cu soţia de la festivitatea prilejuită de Sărbătoarea Limbii Române. Cu o amabilitate argumentată, ne-a invitat acasă la dânsul, spunând: „Pentru dumneavoastră, casa mea este hotelul pe care-l căutaţi”. Acesta este cadoul-surpriză oferit de un om caritabil, care ne-a dat posibilitatea să-i cunoaştem soţia, pe doamna Ioana, un suflet ales, mărinimos, de o bunătate ieşită din comun, o gospodină desăvârşită, pe care nu m-am sfiit să o îmbrăţişez.

Familia Bojescu, Ioana şi Ciprian, sunt oameni ca toţi oamenii. Numai că, prin harul dat de Cel de Sus, sentimentele lor diferă de ale altora prin calităţi umane: sufletul şi inima atotcuprinzătoare, dorinţa de a oferi cât mai mult fără să ceară nimic în schimb şi fericirea pe care o simt făcându-i pe alţii fericiţi.

Îl asemui pe domnul Ciprian Bojescu, prin modestia de care dă dovadă, cu domnul Nicolae Goisan, despre care Maria Toacă scria: „…modestia şi discreţia îl fac pe domnul Goisan să afirme: «medicii şi preoţii nu vorbesc despre oamenii care trec prin mâinile lor»”.

Despre Ciprian Bojescu şi îngerul lui păzitor, fermecătoarea doamnă Ioana, am citit în numeroase cărţi, reviste şi ziare. Veridicitatea celor scrise am verificat-o „pe viu”. Împrejurări fericite au făcut să fim, împreună cu soţia, oaspeţi ai Omului cu suflet mare, suflet care cred că s-a întrupat în dânsul venind dintr-o icoană sfântă.

Domnul Ciprian Bojescu foloseşte toate mijloacele de comunicare pentru a-şi exprima bucuria şi admiraţia faţă de semeni. Cu câtă dorinţă şi entuziasm, după lecturarea cărţii „Suflet de orfan” a doamnei profesoare Saveta Vărăreanu din Fălticeni, în 6 octombrie 2014, pune mâna pe telefon şi-i spune: „Am citit cartea dumneavoastră şi am retrăit anii frumoşi în satul pe care îl descrieţi cu atâta dragoste şi nostalgie, Greasca. Aş dori să vă întâlnesc, să vorbim despre oamenii din sat, despre cei care au plecat, despre uliţa pe care am copilărit şi eu. Mi-aţi făcut o mare bucurie, pentru că am văzut cu ochii minţii Greasca copilăriei mele, cu bucuriile şi necazurile ei”. Folosind galeria epitetelor şi a altor cuvinte din frumoasa limbă românească ce caracterizează activitatea şi caracterul blajinului Ciprian Bojescu, nu reuşesc să-mi exprim admiraţia temeinic verificată despre acest om. De aceea am să transcriu aprecierile altora care reuşesc să redea realitatea.

„Ne-am împrietenit foarte repede, spune domnul Dumitru Poptămaş, aşa cum de fapt se întâmplă când se întâlnesc doi români şi care cu mândrie îşi conferă reciproc calitatea de fraţi (Ciprian Bojescu, „Stejari în Ţara fagilor”, p. 4)”.

„În numeroase rânduri noi, maramureşenii, în drum spre Chişinău, ne opream o noapte la Suceava unde eram bine primiţi de Ciprian şi soţia sa, Ioana. Nu odată am cunoscut în casa sa scriitori, artişti, oameni de cultură petrecând până la ore târzii în discuţii despre ceea ce ne leagă ca prieteni” (idem, p. 6).

Eleonora Schipor, comentând cartea „cu drag de pământ românesc”, la p. 52 spunea: „Cartea este o mărturie, o dedicaţie de dragoste făcută baştinei sale, neuitatul sat Iordăneşti, felicitându-l şi mulţumindu-i pentru «dragostea de frumosul plai bucovinean» şi dorindu-i ca această dragoste de baştină s-o poarte mereu în suflet ca pe o icoană!”.

În „Informaţia suceveană”, decembrie 2018, Dan Şarpe scria articolul „Ciprian Bojescu – scribul generaţiei visătoare” în care datele biografice şi cărţile apărute constituie tema principală, informându-ne că „viaţa domnului Ciprian Bojescu este una copiată după bătăile inimii, cu suişuri şi coborâşuri, greu la început, dar odată cu trecerea timpului revenită la normal, într-o transformare plăcută, având alături o femeie frumoasă, fericită şi împlinită, o familie model” (ibidem, p. 59).

Un omagiu deosebit şi o frumoasă felicitare îi dedică domnul L.D. Clement, redactor-şef al ziarului „Crai nou” Suceava, la împlinirea, în 15 mai 2018, a frumoasei şi înţeleptei vârste de 80 de ani. Meritorii cuvinte sunt inserate în conţinutul acestei descrieri despre Omul şi „Prietenul tuturor” ce poartă semnificativ titlul „Ciprian Bojescu, 80 de ani”. Încadrând în frumoasa descriere cuvintele prietenului său, Dumitru Covalciuc, care îşi încheie „Cuvânt despre un frate Arborosean” şi cu care începe lectura cărţii „Rătăcind prin Bucovina”: „Ciprian Bojescu este un vrednic român din Suceava. El a purces la zidirea unei case, a crescut doi feciori ca doi brazi de la Panaci, a sădit zeci de copaci, dar, spre deosebire de alţi semeni ai săi, a scris şi tipărit două cărţi (cărora, ulterior, li s-au adăugat altele – n.n.) lăsând spre amintire generaţiilor viitoare fărâma din sufletul său, crâmpeie din zbuciumata şi tragică istorie a Bucovinei” (Cernăuţi, 1 decembrie 2014).

În articolul „Din nou «Ţara fagilor»”, mult premiata ziaristă şi scriitoare Doina Cernica scoate în evidenţă legătura de suflet cu românii din Cernăuţi, al cărui fiu pământean este şi dânsul, precum şi relaţiile statornicite cu literaţii din Tg. Mureş. Remarcă în acest articol publicat în „Crai nou”, 10 ianuarie 2009, umanismul, regretul şi revolta domnului Ciprian Bojescu cu privire la destinul suceveanului Carol Lemne în „Aruncat în lagăr pentru că era de etnie german” din „Crai nou”, apărut în 28 februarie 2008, în care ni-l descrie cu datele personale, în majoritatea lor tragice, Ciprian Bojescu.

Un curator al conţinutului acestei cărţi, cumul a celor scrise în „Om bogat”, preţuita doamnă doctor în istorie Alis Niculică, în cuvinte izvorâte din sufletul dânsei atât de avid de respect şi dragoste de semeni, ni-l descrie pe Ciprian Bojescu natural, fără exagerări, aşa cum este el în toate zilele, „iubitor de cultură, prieten al «fraţilor de dincolo», gazdă primitoare, perfectă pentru prieteni apropiaţi, dar şi pentru oamenii de cultură aflaţi în tranzit prin Suceava”. Ambianţa, căldura şi sufletul primitor al familiei Bojescu, în casa cărora vioara întâi este soţia Ioana, mi-au deschis sufletul şi tot timpul am crezut că sunt acasă. Pentru toate acestea, împreună cu soţia, le mulţumim.

Cât de concis ne descrie toate însuşirile şi meritele domnului Ciprian Bojescu doamna a cărei memorie enciclopedică ne-a uimit, în articolul „Prietenul cernăuţenilor” din revista „Scriptum” nr. 3-4/2019, împărtăşindu-ne şi nouă din nenumăratele calităţi: iubitor de neam şi de glie, modest, harnic şi altruist până în măduva oaselor. Casa lui, a omului cu suflet mare şi foarte rar, a fost loc de popas multora, printre care mă număr şi eu cu soţia.

Tulburătoare sunt scrierile despre copilărie, despre satul Iordăneşti, leagăn ocrotitor al prunciei în care ia primele lecţii ale curajului, bunei-cuviinţe, cinstei, respectului, omeniei şi bucuriei că s-a născut în „România Mare”, pe pământul voievozilor Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare.

Din preaplinul sufletului său, după peregrinările prin ţară, din cauza vitregiei vremurilor, şi-a întărit iubirea nostalgică după locul natal. Toate acestea sunt scrise din sufletul unui copil în care „este o iubire divină, iar copilăria este sfântă, dulce, neprihănită”.

Ciprian Bojescu, talentat, sensibil, curat, încrezător, neînvins în necazuri, doritor să schimbe lumea şi rosturile ei mincinoase, are sufletul plin de apă vie, curată, ce îşi are izvorul în adâncul fântânii hărăzite de Cel de Sus în fiinţa sa.

Lângă acest Om, mă simt şi eu un om cu demnitate.

NICOLAE SUCIU,

Gherla

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: