Compania Naţională de Investiţii intenţionează să construiască în Suceava o bază sportivă de tip I

> Proiectul include un teren de fotbal, patru terenuri mai mici pentru antrenamente şi un vestiar

Municipiul Suceava va preda către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, respectiv Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), amplasamentul necesar construirii unei baze sportive de tip I. Autorităţile sucevene vor trebui să asigure şi condiţiile în vederea executării obiectivului de investiţii, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi aprobat în şedinţa de mâine a deliberativului municipal. În cauză este o suprafaţă de teren de 13.328 mp, aparţinând domeniului public al municipiului şi aflată pe strada Iuliu Hossu, asigurate urmând a fi atât terenul pentru organizarea de şantier şi depozitare, cât şi finanţarea pentru introducerea utilităţilor aferente funcţionării bazei sportive.

După realizarea obiectivului, acesta, implicit terenul, vor fi predate beneficiarului, adică municipiului Suceava, care se obligă să menţină destinaţia respectivă cel puţin 15 ani.

În expunerea de motive la un proiect de hotărâre aprobat anterior de Consiliul Local se sublinia că, în capitala judeţului, pe fondul lipsei cronice de construcţii destinate sportului, cât şi a altor evenimente publice, precum concerte, spectacole şi expoziţii, o bază sportivă multifuncţională este „imperios necesară”.

„Sperăm ca, într-un final, cei de la CNI să-şi întoarcă faţa şi către municipiul Suceava. Am tot avut promisiuni de finanţare, fie pentru sala polivalentă, fie pentru patinoar, iar acum ni se solicită documentaţia pentru construirea unei baze sportive de tip I” sublinia viceprimarul Lucian Harşovschi.

Investiţia va fi realizată prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public, Subprogramul „Complexuri sportive”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: