Trei scenarii în privinţa anului şcolar

Sunt trei scenarii în privinţa anului şcolar, în contextul coronavirusului: evaluările au loc conform calendarului iniţial, evaluările sunt decalate sau anul şcolar va fi repetat, a declarat la RFI vicepremierul Raluca Turcan, care a spus că a cerut o analiză ministerului de resort. Raluca Turcan a solicitat Ministerului Educaţiei o analiză privind evoluţia cursurilor online, în contextul coronavirusului. „Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educaţiei, tocmai pentru a vedea cum se desfăşoară educaţia online şi în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educaţia copiilor. Plecăm de la principiul că nicio evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că, evident, România are şi segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcţie de aceste evaluări cum vom proceda cu anul şcolar” a spus Turcan.

Vicepremierul, potrivit Mediafax, a precizat că există trei scenarii în privinţa anului şcolar: „Sunt trei etape posibile, cel puţin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul şcolar să continue şi evaluările să fie aşa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea şcolilor peste perioada anunţată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluţia”.

Raluca Turcan a spus că „toate scenariile sunt posibile, nu există o ţară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: