Prefecţilor le este interzis să comunice informaţii despre testele şi pacienţii confirmaţi cu Covid-19

 Prefecţii din România au primit de la secretarul de stat din MAI Gheorghe Sorescu un document prin care sunt anunţaţi că nu au voie să comunice informaţii despre pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus, a transmis Mediafax.

„Începând cu data de 21.03.2020, nu veţi mai comunica niciun fel de informaţii referitoare la: numărul de teste Covid-19 efectuate; numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate; starea de sănătate a pacienţilor depistaţi pozitiv cu Covid-19” se arată în documentul citat de Mediafax.

În cazul în care, totuşi, sunt întrebaţi ceva, prefecţii trebuie să precizeze că toate informaţiile sunt transmise numai de Grupul de Comunicare Strategică.

Prefecţii au voie să informeze doar despre măsurile luate pentru a preveni răspândirea coronavirusului, despre amenajarea unor locuri de carantină, fără a indica adresa sau despre măsurile de ordine publică. Măsurile sunt valabile şi pentru prefectul Capitalei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: