Pieirea Regatului Ungariei la Mohács

(29 august 1526)

Soliman Magnificul a continuat tradiţia dinastiei şi, îndeplinind imperativele fazei expansioniste ale Imperiului Otoman, s-a distins şi ca mare comandant de oşti. El este – datorită, desigur, şi lungii sale domnii de 45 de ani, 11 luni şi 7 zile – sultanul care a condus personal 13 expediţii militare.

Două din cele 13 expediţii militare ale turcilor au fost îndreptate împotriva Regatului Ungariei, una în 1526, iar alta în 1541. În urma acestor expediţii, Ungaria va fi învinsă şi supusă turcilor.

La vremea aceea Imperiul Otoman avea cea mai puternică armată din lume, bine echipată şi foarte disciplinată. Armata turcă s-a deplasat spre Ungaria pe vechea „cale a armatelor” ce străbătea de-a curmezişul Peninsula Balcanică pe itinerariul: Adrianopol – Filippopol – Sofia – Niş – Belgrad.

Consultând jurnalul acestei expediţii militare ce a fost redactat de Rüznâme aflăm că sultanul avea comanda armatei, dar lui i se adăugau marele vizir Ibrahim paşa (cumnatul sultanului) şi Behram, beilerbeiul Anatoliei.

Dieta maghiară a decis ca regele să fie în frunte, având comandanţi pe arhiepiscopul Paul Tomori – „răul şi blestematul popă”, cum îl califică Rüznâme şi pe Gheorghe Zápolya, fratele voievodului Transilvaniei.

Ca efective, armata turcă însuma 43000 de călăreţi, 24000 de pedestraşi şi 300 de tunuri, iar ungurii, 14000 de călăreţi, 30000 de pedestraşi şi 80 de tunuri.

Prima încercare a ungurilor de a opri înaintarea turcilor spre interiorul ţării a avut loc la Petrovaradin, însă cetatea a fost cucerită într-un timp scurt de Ibrahim paşa. După acest insucces, armata ungară se adună la Tolna, când deja turcii ocupaseră o parte a regatului.

Turcii şi-au continuat înaintarea trecând podul construit peste Drava în cinci zile. Interesant este faptul că sultanul Soliman a ordonat ca acel pod să fie stricat ca să nu existe îndemnul sau speranţa unei retrageri. În această situaţie, armata ungară a manevrat pentru a ieşi înaintea armatei turce pe câmpia de la Mohács, între localităţile Báte şi Drava, nu departe de Dunăre.

Ungurii cunoşteau dispozitivul de luptă al turcilor, dar, spre nenorocul lor, acesta a fost schimbat la sugestia sangeacbeiului de Semendria, Yahya paşazâde Bali bey. Acesta i-a spus sultanului Soliman că sarja cavaleriei maghiare (îmbrăcată în fier, cu caii înzăuaţi şi legaţi între ei cu lanţuri) era irezistibilă. La sugestia lui Yahya s-a dispus o nouă strategie: „Bagajele au fost lăsate în urmă. S-au deschis două aripi ale armatei care să «îmbrăţişeze» în interiorul lor această masă a cavaleriei ungare, atrăgând-o înspre tunuri”. Ienicerii au fost retraşi, iar în faţa lor au fost aşezate cele 300 de tunuri legate unele de altele cu lanţuri. Atacul l-au dezlănţuit ungurii, la ora 4 după-amiază, iar bătălia a durat doar două ore. Totul a decurs după previziunile comandamentului turcesc. Primul bloc al cavaleriei grele, mândre, a feudalilor unguri a înaintat vijelios, cu strigătul de luptă „Jézus! Jézus!”, rupând primele linii ale turcilor, care se retrăgeau în ordine. „Al doilea bloc al cavaleriei, cu regele Ludovic al II-lea s-a angajat pe acelaşi făgaş în timp ce aripile spahiilor şi acângiilor otomani îi încercuiau. Forţele lui Yahya, ajungându-i din spate pe unguri, i-au împins pe aceştia sub focul ucigător al celor 300 de tunuri.”

A urmat, scurt de tot, catastrofa după intrarea în luptă şi a ienicerilor. Puţini au scăpat. Regele cu garda s-a sustras măcelului, fugind, însă s-a înecat cu cal cu tot în pârâul Csele, devenit o mocirlă din cauza ploilor necontenite din acele zile nenorocite pentru Ungaria.

În istoria Ungariei şi a ungurilor, ziua de 29 august 1526 este înscrisă sub numele de „Mohácsi vész”, „Pieirea de la Mohács”, mai fatală decât pustiirea de la Muhi din 1241, căci mongolii s-au retras în anul următor.

După victoria de la Mohács, Soliman a slobozit acângii să cutreiere Ungaria, iar oastea otomană a înaintat fără niciun obstacol până la Buda. La 11 septembrie 1526, sultanul Soliman Magnificul intră în capitala Ungariei. Din Buda fugiseră nemeşii şi regina, acum văduvă, Maria, fiica lui Carol Quintul, precum şi mulţi creştini. În capitală au rămas doar evreii. Şeful acestora, Iosef ben Solomon, a adus cheile oraşului şi le-a predat lui Soliman. Predarea însemna cruţarea oraşului. Incendiile izbucnite au fost stinse şi cele câteva cazuri de prădăciuni au fost pedepsite cu asprime de sultan. Însă au fost luate ca pradă de război o parte din celebra bibliotecă Corvina, alcătuită de regele Matei Corvin, două colosale sfeşnice de bronz (care se află şi astăzi în Catedrala Sfânta Sofia de la Istanbul), tunurile palatului regal şi ale cetăţii, precum şi trei statui de bronz reprezentându-i pe Hercule, Appolo şi Diana, care vor împodobi palatul marelui vizir Ibrahim paşa. Totodată, sultanul a ordonat strângerea până la 100000 de prizonieri civili, familii întregi, fie creştini, fie evrei, pe care i-au încărcat pe vasele de pe Dunăre şi i-au transportat în Imperiul Otoman. Aceşti prizonieri vor fi colonizaţi în regiunea Istanbulului, Salonicului şi a altor oraşe turceşti. În locul lor au fost strămutaţi turci din Anatolia. Cronicarul Rüznâme menţionează că pierderile turcilor în bătălia de la Mohács au fost minime, 60 – 80 de ostaşi, fapt căruia nu îi pot da crezare, deoarece încleştarea a fost extrem de dură şi aprigă. Tot cronicarul turc ne informează că 12000 de prizonieri unguri au fost decapitaţi a doua zi, iar căpăţânile lor au fost prezentate sultanului, care stătea pe tronul său de aur. După bătălia de la Mohács regatul ungar s-a îmbucătăţit în trei părţi: centrul şi sud-vestul devenind parte integrantă a Imperiului Otoman; nord-vestul fu anexat de habsburgi, răsăritul, adică Transilvania, cu Banatul câtva timp cu Partium, rămăsese stat autonom supus turcilor.

Într-un document din 27-28 februarie 1528, sultanul Soliman Magnificul menţionează că Ungaria este „dreptul sabiei sale”.

Astfel, după bătălia de la Mohács, regatul maghiar de la acea dată a intrat sub protecţia şi suzeranitatea Porţii până în 1541, când Soliman întreprinde o nouă expediţie în Ungaria, transformând-o în paşalâc turcesc. Ungaria va fi paşalâc timp de 145 de ani şi 4 zile, până în 1686, când va fi cucerită de austrieci şi încorporată în Imperiul Habsburgic.

Nu întâmplător ungurii numesc ziua de 29 august 1526 „Pieirea de la Mohács”, deoarece din acea zi au început nenorocirile acestei ţări pe câteva sute de ani.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: