Note de lector

 „Iubiri zbuciumate” de Alexa Paşcu

Nu cu mult timp în urmă am lecturat cu deosebită plăcere cartea „Iubiri zbuciumate”, un nou roman semnat de scriitorul fălticenean Alexa Paşcu, fapt ce m-a determinat să aştern pe hârtie câteva impresii.

 Din capul locului vreau să arăt că în roman am găsit o remarcabilă împletire a naraţiunii cu descrierea şi dialogul. Interesant mi s-a părut şi modul inedit de a intra în subiectul romanului, prezentând amănunţit toate întâmplările din viaţa personajului principal sub forma unei spovedanii riguroase. Urmărind firul naraţiunii constatăm că această spovedanie e o poveste compusă din povestiri ce poartă sintetic fiecare un titlu, un fel de motto. În toate aceste poveşti în poveste se remarcă prezenţa personajului principal, Tudor Movileanu, un om corect şi de o mare libertate de spirit, care a răzbit în viaţă prin propriile forţe, dar care este nevoit să suporte şi unele neîmpliniri pe care le oferă viaţa şi celor mai umani, mai ales când e vorba de suflet.

Practic, romanul „Iubiri zbuciumate” începe chiar aşa, cu zbuciumul lăuntric al eroului principal legat de neîmplinirile din viaţa sa: „Întocmai ca vremea, mohorât era şi sufletul lui Tudor… Mohorâte şi tulburate îi erau şi gândurile. Un roi de săgeţi dureroase îi străbăteau inima şi trupul, adesea simţindu-se că trăieşte într-o atmosferă extrem de sufocantă şi apăsătoare, care îl făcea să se gândească la o evadare în singurătate, unde să vorbească doar cu sine şi cu Dumnezeu.”

 Aşadar, după ce a avut o discuţie mai aprinsă cu soţia, cum se mai întâmplase şi în alte dăţi, vrând să-şi „liniştească sufletul”, Tudor Movileanu decide să plece de acasă pentru o vreme. Îşi va recăpăta liniştea dorită după ce i se va confesa fostului său duhovnic, părintele Nicodim de la Sihăstria, întâlnirea dintre cei doi fiind una extrem de emoţionantă.

Încă de la început ,Tudor i-a povestit părintelui Nicodim „despre toate cele care îi tulburau mintea şi sufletul”, fapt pentru care acesta l-a pus să îndeplinească rânduiala cuvenită pentru spovedanie. De aici încolo încep să curgă poveştile lui Tudor, acesta prezentând cu lux de amănunte întâmplările din viaţa sa. Dar, pentru a-l lăsa pe cititor să se bucure din plin de lectura romanului, n-o să dau prea multe amănunte despre ceea ce se petrece în fiecare capitol în parte, ci doar o să punctez anumite aspecte.

 Derulând firul naraţiunii aflăm că prima iubire a tânărului Tudor a fost Elena, prietena fostului său amic pe care ea l-a părăsit din cauza neseriozităţii acestuia. Însă iubirea dintre cei doi n-avea să dureze pre mult, deoarece intervine mama Elenei, care o îndepărtează de Tudor, „clipa despărţirii lăsându-i pe amândoi cu inimile zdrobite”.

 După ce termină liceul, Tudor pleacă în armată, iar când se lasă la vatră îşi găseşte un post de ajutor contabil la un CAP, într-o comună apropiată de locul său de baştină, unde nu peste mult timp va fi numit contabil-şef. Aici o cunoaşte pe învăţătoarea Mariana Petrescu, de care se îndrăgosteşte şi cu care se va căsători.

 Dând dovadă de voinţă şi de o mare putere de muncă, Tudor urmează Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia finanţe-contabilitate, la fără frecvenţă. Pentru că trebuia să meargă în concediu împreună cu soţia în vacanţa de vară, se străduia să dea aproape toate examenele în sesiunea de iarnă, ceea ce nu era de ici-colea. Deşi muncea din greu, nu se plângea, căuta să facă faţă la toate: serviciu, facultate şi căsnicie.

 Fiind harnici şi economi, tinerii soţi au reuşit să pună şi ceva bani deoparte, din care au cumpărat o maşină exact în anul când Tudor a terminat facultatea.

 De bună seamă că în timpul cât a fost contabil-şef la CAP Tudor a avut parte de o serie de întâmplări din care a tras şi ceva învăţăminte; dar îi las cititorului bucuria să le afle.

 La puţin timp după ce termină facultatea, Tudor îşi găseşte un nou loc de muncă, contabil-şef la SMA Fălticeni, moment în care se mută la oraş şi îşi va cumpăra o casă. Aici va lucra doar până la Revoluţie, după care îşi va găsi un nou loc de muncă, inspector-şef la o bancă importantă din oraş.

 Deşi părea că lui Tudor îi mergea bine din toate punctele de vedere, acesta avea totuşi o nemulţumire în suflet, determinată de faptul că nu avea urmaşi, lucru ce avea să i-l reproşeze soţiei tot mai des, necunoscând adevăratul motiv pentru care aceasta nu putea să rămână însărcinată.

Capitolul „Tot răul spre bine” este un fel de punct culminant al romanului, care scoate în evidenţă că Alexa Paşcu este un excelent prozator, cu un simţ artistic superior, cultivând o proză a faptelor cu o mare putere de a lumina abisurile existenţei umane.

Cele două învăţătoare, Elena şi Mariana, bune prietene, hotărăsc să petreacă o parte din vacanţa de vară la Bucureşti: Elena la părinţi, iar Mariana la sora sa. Pe parcursul călătoriei, Mariana îi mărturiseşte prietenei sale că nu are de gând să mai revină acasă, spunându-i: „Cred că am dreptul să-mi trăiesc viaţa aşa cum doresc” alături de Florin, un prieten din copilărie căruia îi murise soţia. Nu îi reproşează nimic lui Tudor, acesta fiind „un om simpatic, cinstit şi la locul lui”. Până la urmă Mariana nu-şi va mai duce planul până la capăt. O avarie la un pod face ca trenul să aştepte ore bune în staţie, moment în care aceasta se va întoarce acasă la Fălticeni, găsindu-şi soţul într-o stare jalnică de supărare, acesta bănuind-o că avea de gând să plece definitiv de la el. În urma discuţiilor ce au loc între cei doi în acea noapte, Mariana înţelege că mergea pe o cale greşită alegându-l pe Florin în detrimentul lui Tudor.

Deşi a doua zi Mariana se va hotărî să plece totuşi la Bucureşti, când trenul va ajunge în staţia unde staţionase cu o seară înainte aceasta se va da jos şi se va întoarce la Tudor, promiţându-i că o să rămână alături de el pentru totdeauna.

După ce au trăit clipe de fericire în acea noapte, părea că viaţa celor doi mergea în direcţia cea bună; dar n-a fost chiar aşa. Nu după multă vreme au început să apară iar discuţii între ei, ultima făcându-l pe Tudor să plece de acasă.

În timpul cât Tudor a fost plecat la Sihăstria, la părintele Nicodim, după câteva zile de aşteptare Mariana ia hotărârea să plece şi ea la sora sa din Bucureşti, unde va sta o săptămână. În acest timp, în urma unor discuţii pe care le va avea cu sora ei, şi după ce se va confesa părintelui Ilarion Argatu de la Cernica, Mariana va rezolva şi problema urmaşilor, în sensul că îşi va dezlega trompele, situaţie de care Tudor habar nu avea.

La o zi după ce Mariana a plecat la Bucureşti, Tudor revine acasă, unde va ajunge la ceas de noapte şi pe vreme de ploaie. Negăsindu-şi soţia acasă, crede că aceasta a plecat de la el pentru totdeauna. Îşi va petrece noaptea cu „intrusul” Grişa, un fost coleg de liceu, care se aciuase în curtea sa în acea seară deoarece era urmărit de poliţie pentru furt. Tudor îl va ajuta să scape de arest determinând-o pe soţia acestuia să-l ierte, acoperind el paguba pe care i-o făcuse Grişa. Pe lângă faptul că-l scapă de puşcărie, Tudor îşi va arăta bunătatea şi mai departe, ajutându-l pe fostul său coleg de liceu să-şi facă un rost în viaţă, găsindu-i un loc de muncă.

Finalul romanului este unul fericit, aşa cum reiese şi din titlul ultimului capitol „Visul lui Tudor se împlineşte”. Mariana revine acasă schimbată total, iar, în urma clipelor de fericire trăite de cei doi, dorinţa lui Tudor se va împlini, căci vor avea doi urmaşi deodată.

Fără să ştie unul de altul – că au fost unul la părintele Nicodim, iar celălalt la părintele Ilarion Argatu –, Tudor şi Mariana „au înţeles mai bine ca niciodată că trăinicia unui cuplu ţine de iubirea, iertarea şi răbdarea unuia faţă de celălalt” şi că „într-o căsnicie un bun liant sunt şi copiii”.

Aşadar, parcurgând paginile romanului, cititorul beneficiază de o lectură densă, de un dinamism al verbului, o consonanţă între stările personajului principal şi cea a naturii „ca şi timpul mohorât era sufletul lui Tudor” sau „amintirile curgeau bogat, asemenea unui fluviu al cărui debit tot creşte în timp ce se apropie de gura de vărsare în mare, după ce adună în drumul său apele a zeci de râuri venind dintr-o parte şi alta a albiei sale”.

În capitolul „Prima iubire”, peisajul unde se aflau cei doi protagonişti este prezentat natural, simplu, conform cu bucuria lui Tudor şi a Elenei: „După o zi toridă soarele a sărutat linia orizontului şi s-a ascuns după deal, seara a cedat locul nopţii, sora sa mai mare”. În pădurice şi în ierburile de pe malul iazului Nada Florilor tinerii se bucurau de intimitate în mijlocul naturii mirifice. Cerul „cu o puzderie de stele părea un imens candelabru”… Luna îşi admira rotunjimea şi frumuseţea chipului în luciul apei asemenea unei „domnişoare ce-şi aşteaptă iubitul”.

Conflictul interior este exprimat introspectiv în reliefarea lui Tudor şi prin vocabular: „chinuit de multe gânduri şi frământări”, „gândurile, săgeţi dureroase îi străbăteau inima”. „Cu ajutorul lui Dumnezeu a găsit calea spre lumină deşi l-au bântuit gânduri negre, dar a trecut peste pragul acelui întuneric”. „Dacă oamenii l-ar asculta pe Mântuitor n-ar mai fi atâta duşmănie şi răutate în lume gândea el”.

 În prima parte a romanului nu întâmplător întâlnim numele şi verbul „gând” şi „a gândi” la imperfect, fapt ce subliniază permanenţa stării personajului. Şi „zbucium”, „frământări” ca şi „gând” aparţin aceluiaşi câmp lexical.

În tot ce face Tudor este bântuit de zbucium sufletesc şi de o preocupare a minţii de a se realiza profesional, de a avea un rost în viaţă şi de a avea o familie bazată pe dragoste.

 Sunt reuşite şi portretele personajelor, fiecare având o poveste a sa; pe parcursul naraţiunii personajele devin şi actori şi spectatori. Uneori, îl vedem pe Tudor „atât de deznădăjduit, atât de copleşit, cu faţa schimonosită de o durere lăuntrică”, iar în altă parte găsim autocaracterizarea acestuia: „Tudor se judeca şi pe sine, gândindu-se că poate era şi el prea obtuz în anumite situaţii, că vedea prea în negru anumite aspecte şi fapte ce ţineau de Mariana, că poate el era prea posesiv”.

Original prin autenticitatea celor povestite, ca şi în celelalte romane, Alexa Paşcu face dovada unui scriitor ce pledează pentru o corectă înţelegere a ideii de specific naţional, pentru eternul omenesc, pentru cinste, credinţă şi nădejde în Dumnezeu, pentru iubire şi frumos.

Sintetizând, putem spune că prin tot ce realizează, Alexa Paşcu dovedeşte că este un creator de oameni, de viaţă.

       TEODORA SANDU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: