Serios ca-n glumă

Din noua carte a lui Vasile Diacon – „Cocota de cauciuc negru”, editura Conedit, Iaşi, 2019 – am înţeles că peana cronicarului nu se limitează doar la perimetrul cel fără de sfârşit al Istoriei. Ea se moaie în cerneală mereu curgătoare şi pătrunde şi în alte zone, în care primejdiile (de multe feluri) o pot birui. Sau, cum văd că s-a şi întâmplat, ea poate obţine victoria. Vreau să spun (scriu) prin cele de mai sus că autorul acestei cărţi se dovedeşte stăpân pe mijloacele prin care se poate face literatură şi din subiecte mai dificile, asupra cărora nu doar critica de specialitate formulează opinii diferite, adese contradictorii, dar chiar şi cititorii. Conştient de acestea, Vasile Diacon atrage atenţia: “…carte oprită la lectură fetelor cuminţi şi snobilor pudibonzi.” De ce? Pentru că nu subiectul în sine, ci modalitatea de prezentare literară poate stârni… dezbateri contradictorii încrâncenate. Conştient de panta pe care a luat-o – posibila lunecare în vulgar – el reuşeşte să parcurgă traseul “pe muchie de cuţit”, între falsa pudoare şi parşiva pornografie.

Notează lămuritor Nicolae Creţu în prefaţa cu titlul Sex şi umor?: “Cocota din prim-planul cărţii este un exemplar cât se poate de credibil (şi semnificativ) în “logica” internă a textului, care nu face din ea nici o «caricatură» a feminităţii, nici vreun «bau-bau» de intenţie (cu încruntare) moralizantă, ci – descoperit progresiv – în formula sa adaptabil «pragmatică», într-un context românesc captat fără indignări retorice, nici complacere în perversitate, ci ca un franc mărturisit (de către «narator») apetit sexual (…) Există, bine articulat, un progresiv joc de nuanţe implicit acestui tandem narativ (protagonistă versus narator), de ordinul unui umor autentic, neostentativ, dar cert”.

 Cartea, de peste 270 de pagini, este ordonată pe secvenţe: 33 la număr, completată cu o Dedicaţie, un Motto: epigrame de Mihai Haivas, dar şi cu un adaos – Atentatul la pudoare – explicativ. Un fel de pledoarie în cazul eventualelor reproşuri. “…ce vor spune cei care cunosc natura preocupărilor mele când vor citi aceste pagini de literatură licenţioasă…”

 Nu ştiu ce au spus, sau vor spune, alţii, dar eu, care pretind că îl cunosc într-o măsură, pe autor, fără a pretinde că îl ştiu în întregime, îndrăznesc să afirm un lucru pe care îl socot important. Dincolo de reuşitele şi de mai puţin reuşitele acestei cărţi, câştigul cel mai consistent pe care l-a dobândit autorul este portretul Adinei – Drăgăliţa, realizat în cuvinte echivalente culorilor folosite de pictori. “O splendoare de fată, o ţigăncuşă cu ochi migdalaţi şi ten măsliniu, cu zâmbet larg, cuceritor şi faţa puţin prelungită, uşor cabalină, cu o vagă tentă creolă, cu părul strălucitor, vopsit blond-şaten cu nuanţe de maro curgându-i pe spate, cu alură de fragilă voleibalistă, dar cu o evidentă genă ţigănească, coborâtă parcă de pe pictorialele pentru bărbaţii singuratici, adică tocmai din pepiniera de pe coasta Delenilor, nu departe de tihna patriarhalului târg al Hârlăului…”

 Eh, Vasile Diacon, dacă mai turnai şi un pahar din celebrul vin Traminer, din care am avut fericirea să mă… împărtăşesc şi eu la Deleni… Oricum, am gustat, deocamdată, portretul fizic al personajului principal al cărţii, portret pe care îl vei întregi, în următoarele pagini, cu nuanţe ce ţin de partea lăuntrică a fiinţei umane. Pentru că, spre împlinirea acestui chip deopotrivă simpatic şi respingător, el este alcătuit nu doar din carne, oase şi, mai ales, sânge (clocotitor), dar şi din câte ceva ce se găseşte în partea superioară a trupului, precum şi în zona motorului numit inimă.

În faţa alternativei de puţină şcolire, ceea ce “i-ar asigura onorabil pâine cinstită”, fata consideră că nişte bani, o casă, un Mercedes, câteva bijuterii şi altele, mai… pământene, devin priorităţi… presante. “De bani, nu de cultură are ea nevoie”. Cât despre o altă cale de dobândire a unei vieţi normale, căsătoria, chestiunea pluteşte în incertitudine: “Aspiră ca noua sa achiziţie, feciorul unei asistente medicale (…) tăietor de frunze la câini pe la staţia de salvare, care-i cere mereu bani de ţigări, visându-se întreţinutul ei (…) să-i vină cu inelul de cununie…”

O întrebare se pune cu stăruinţă în carte: de unde face rost “eroina” de bani. În primul rând, din comercializarea trupului. Tot cam în primul rând… “Ajung la imaginile când Adina se ridică de pe fotoliu, se apropie de masă, vede bancnotele parţial acoperite, mă priveşte atentă, ridică hârtiile, aproximează suma şi acopere din nou banii”. Şi, mai departe: “Ies din dormitor şi mă duc în baie. Adina, Drăgăliţa mea, ca o felină, din doi paşi largi este lângă masă şi cu mişcări precipitate, răvăşind hârtiile, ia o parte din bancnote şi le pune în plicul pe care şi-l pregătise din timp şi îl bagă repede în pantaloni, undeva mai jos de buric.”

Simplă-simplă, nu şi proastă, însă, Adina inspiră, totuşi, şi aprecieri… pozitive: “Sărăcia de vocabular îi face bine, totuşi. Nu utilizează romgleza şi nimic din noianul de barbarisme englezeşti în care se întrec snobii cei inculţi”. “Eu ţi-am spus de atâtea ori că eşti o fată foarte isteaţă. Inteligenţa ta e cu mult peste medie”. “Nu uita nici faptul că tot ce s-a realizat măreţ în lumea asta, prin femei s-a făcut.” În încercarea de a-i stimula firavul apetit pentru lectură, răspunsul fetei este cât se poate de elocvent: “Lectura nuvelei îi stimulează imaginaţia şi-i aprinde pofta de sex.” Care, normal, se consumă cu materialul bibliografic dedesubt.

Realismul (uneori fără ocolişuri atenuante) acestei cărţi este evident. Întâmplările şi descrierea lor izvorăsc din spaţiul concret al unei lumi componente a societăţii umane în totalitatea ei şi din toate timpurile – mai “primitive” sau mai “civilizate”. Iar partenerii de “dialog sexual” nu sunt cazuri izolate. Mai curând eşti înclinat să admiţi că sunt ceea ce exegeţii literari numesc personaje tipice.

Vasile Diacon mărturiseşte singur că a ezitat o vreme publicarea manuscrisului acestei cărţi. Sfătuindu-se, însă, cu câţiva prieteni scriitori ieşeni, a rezonat sfaturilor lor şi “Aceste îndemnuri m-au făcut să mă dinamizez”. Iar eu cred că nu a greşit. Bine a făcut!

 VASILE FILIP

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: