O lume fără cărţi, o lume goală

Poate părea nepotrivit acum, când realitatea zilei, comunicatele despre coronavirus şi starea de urgenţă ne-au schimbat viaţa cea de toate zilele, să vorbim despre biblioteci, cărţi şi oameni care se îngrijesc de aceste valori.

Dar oare de ce n-am vorbi despre acestea chiar acum, când respectând regulile care ne pot feri de îmbolnăvire, stăm mai mult acasă, să nu deschidem o carte în stare să ne facă timpul până la revenirea la normalitate mai uşor şi mai frumos? De ce n-am folosi acest timp pentru a citi rânduri vindecătoare minţii şi sufletului nostru şi aduce un plus de preţuire înţelepciunii lumii şi bibliotecarilor, o mână de oameni care muncesc să aducă tuturor trecutul în prezent şi prezentul spre viitor?

Citim încă, dar nu la fel ca acum 30 de ani

Pe Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, îl cunoaşte tot suceveanul care a avut un cât de mic contact cu viaţa culturală a oraşului. Cei care sunt mai bine conectaţi la ea îl plac necondiţionat, pentru că omul este în primul rând inteligent, fără a te sfida cu asta. Apoi este cald, odihnitor şi nu prea ştie să spună „nu”. Chiar dacă poartă un nume vesel şi este mereu binevoitor şi săritor la nevoie, lumea nu i se „suie în cap”, pentru că, identificat poate cu instituţia pe care o conduce, are un fel de aură discretă. Subţirel, ochelarist, amabil, aproape mai mereu la sacou, Gabriel Cărăbuş impune respect.

El are doar 45 de ani şi este director al bibliotecii publice judeţene de 16 ani deja. S-a pregătit iniţial pentru a deveni profesor. La absolvirea Facultăţii de Istorie-Geografie, la Suceava, se vedea la catedră, predând ceea ce iubeşte foarte mult, istoria. A găsit însă un post de bibliotecar şi inima lui a început a se împărţi în două. Într-o zi a trebuit să aleagă şi a ales: biblioteca.

„Sunteţi un şoarece de bibliotecă?” îl întreb cu toată simpatia ce presupune un astfel de termen.

„Da, mă pot defini şi astfel, din moment ce m-am putut hotărî să rămân bibliotecar şi nu profesor. În plus, toată viaţa am avut cartea la îndemână. Mi-a plăcut cartea. Am citit din copilărie şi, ca mulţi alţii din generaţiile mai «coapte», neavând ale instrumente moderne de instruire, m-am refugiat în lectură. «Topeam» câte 4, 5 cărţi la două săptămâni, iar în vacanţă mai multe. N-o să credeţi, dar «Neamul Şoimăreştilor» a fost cartea care mi-a deschis setea de lectură într-o vreme în care nici pe departe nu mă gândeam că voi alege să fac istorie. M-a atras dintotdeauna trecutul. Dacă privesc mai spre copilărie, îmi amintesc că aveam un manual de istorie care, după fiecare lecţie, avea o legendă. Partea cu lecţia era mai mult sau mai puţin interesantă, dar cea cu legenda era, de departe, cea savuroasă. Iubeam acea parte de legendă a cărţii care m-a făcut să-mi doresc să citesc şi altele, iar apoi altele şi altele” mărturiseşte Gabriel Cărăbuş.

Considerându-l singură sursă autorizată pentru aflarea crudului adevăr, îl întreb pe directorul Bibliotecii Bucovinei dacă lumea mai citeşte. Mi-era teamă şi anticipam un „nu” deprimant. Dacă ar fi fost aşa, probabil Cărăbuş n-ar fi fost şef la cea mai importanta instituţie de carte din judeţ.

„Şi da şi nu” mi-a răspuns el, apoi a continuat: „Se citeşte, dar să nu gândim că treburile stau ca acum 40 sau 30 de ani. Adulţii nu mai citesc, din păcate, cum o făceau înainte. Citesc copiii, adolescenţii, şi nu doar bibliografie şcolară. Citesc însă doar literatura pe care o înţeleg, literatura generaţiei lor. Când lecturează Ion Creangă, de exemplu, o fac doar pentru că ţine de bibliografia şcolară. Dar au acolo mulţi termeni pe care nu-i înţeleg deloc, pentru care trebuie să caute mereu explicaţii, aşa că «povestea» nu se lipeşte de ei.

L-am îndemnat pe fiul meu să citească Jules Vernes, «Ocolul pământului în 80 de zile» sau «Călătorie spre centrul pământului», cărţi care mie mi-au plăcut foarte mult. Nu a spus «nu» dar la fiecare 2, 3 pagini mă întreba ce înseamnă una sau alta. Evident, nu era o lectură confortabilă pentru el. Căutând explicaţia unor cuvinte când pe telefon, când întrebând părinţii, pierdea cursivitatea şi, implicit, plăcerea cititului.

 În momentul în care copiii pun însă mâna pe un volum din seria «Harry Potter», de exemplu, este altceva. Ne place, nu ne place, cu aceste cărţi adolescenţii sunt în elementul lor, între fraze pe care le înţeleg, le asimilează şi le plac. Atunci citesc, şi citesc mult. Prin marii noştri clasici trec numai odată cu literatură impusă de programă”.

Am aflat de la Gabriel Cărăbuş că studenţii nu mai vin la biblioteca publică pentru că sunt mai preocupaţi de literatura specializată, pe profilul de studiu, pe care o găsesc în bibliotecile universitare. Foarte puţini mai au timp şi chef de altfel de lecturi.

Despre adulţi, stabilisem deja că nu mai citesc de la biblioteca publică. Vin mai degrabă pentru documentare, persoane interesate de anumite tematici, cadre didactice, cercetători şi rar, foarte rar, vin să împrumute cărţi femei casnice şi şomeri.

Neaşteptată a fost vestea că seniorii, persoanele de peste 55 – 60 de ani, se reîntorc în bibliotecă. Cei mai în vârstă sunt interesaţi, pe lângă literatură, şi de publicaţiile legislative.

Putem concluziona din comentariile interlocutorului meu că începem şi sfârşim viaţa cu cartea în mână şi că undeva la mijlocul ei suntem doar preocupaţi s-o trăim.

„Admirăm ce au alţii şi ne facem treaba cum ştim mai bine”

Înainte de întâlnirea cu directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera, mi-am făcut „lecţiile” călătorind virtual prin marile biblioteci ale lumii, adevărate bijuterii arhitecturale, pe dinafară şi pe dinăuntru, incinte impunătoare dar confortabile, clasice sau moderne, biblioteci din ţări bogate cu respect pentru cultura lecturii, de privit şi de ascultat. Biblioteci faţă de care cele pe care le avem noi acasă par a fi de pe „planeta săracului”.

Oricât am păstra proporţia, oricât de multă pasiune, interes şi bun management are personalul bibliotecii judeţene, oricât de multe s-au îmbunătăţit în ultimii ani în organizarea şi serviciile oferite de instituţie, diferenţele faţă de „acea parte a lumii” rămân uriaşe. Dar Gabriel Cărăbuş a văzut cu ochii lui biblioteci mari din Europa şi Statele Unite şi m-a adus, obiectiv, cu picioarele pe pământ.

„Este ca şi cum ai compara mere cu pere. Nu există loc de comparaţie. Acolo toate spaţiile sunt deschise, ceea ce noi ne dorim doar. La Suceava am realizat cumva aşa ceva, în secţia pentru adolescenţi de la mansarda corpului B, cea mai nouă secţie.

O bibliotecă trebuie să fie în primul rând un spaţiu liber în care omul să poată merge oriunde, mai puţin la cărţi rare, care sunt păstrate în regim special. Secţiile trebuie astfel organizate încât împrumutul de carte, activitate ceva mai gălăgioasă, să funcţioneze departe de sălile de lectură, iar sălile de lectură departe de birourile administrative, dar şi multe altele pe care noi ne străduim să le creăm cu ceea ce avem.

Ei, Occidentul, Statele Unite, au înţeles de multă vreme că acele spaţii deschise aerisite, multifuncţionale nu se pot crea în clădiri improprii unei biblioteci. Şi mai ales nu se pot face fără bani. Noi ne străduim, în cea mai mare parte, să facem faţă cerinţelor noi, cu resursa umană. Asta mai avem. Nu ne plângem nici de bani, dar când discuţi despre infrastructura unei biblioteci a mileniului trei nu vorbeşti de bugetul anual cu care poţi face achiziţii de carte şi reparaţii pentru a păstra condiţii optime de funcţionare. Acolo discuţi de milioane de euro, care nouă ne lipsesc. Aşa că până una alta admirăm ce au alţii şi ne facem treaba cum ştim mai bine” a concluzionat directorul Bibliotecii Bucovinei.

Nu m-am putut opri în acel moment să mă gândesc că şi la ceea ce avem noi dăm cu tifla. În timp ce alte popoare vorbitoare de limbi străine pot citi, studia, cerceta, petrece timp liber de calitate în clădiri cu valoare istorică sau făcute acum 15-20 de ani, toate însă cu preţioasă personalitate, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” stă pitită după Centrul naţional de informare şi promovare turistică, un „bulumac” de clădire urâtă, cu arhitectură dubioasă, de vreo 300 mp, construită în 2012. Din spatele acesteia, corpul A al bibliotecii publice sucevene, clădire cu oarecare demnitate, fostă locuinţă a unui medic evreu, abia se mai zăreşte dinspre drumul naţional. Iar corpul B al bibliotecii, fost hotel construit în 1955 prin muncă patriotică, fostă şcoală de partid, pare că mereu îşi suge burta ca să încapă „bulumacul” care-i sufocă uşa de la intrare şi a cărui funcţie era, în 2012, creşterea activităţii judeţului Suceava ca destinaţie turistică.

Nevoia de cultură nu vine din cer

Legat la ochi şi plimbat prin 100 de încăperi, Gabriel Cărăbuş spune că va şti exact în care dintre ele sunt cărţi. Pentru el, mirosul cărţilor este unul frumos, unic, inconfundabil, unul important în memoria olfactivă a celor care au petrecut timp destul în biblioteci. Iar dacă unii dintre copiii noştri nu pot recunoaşte şi îndrăgi acest miros, „mirosul” culturii în general, directorul bibliotecii publice sucevene spune că vina aparţine exclusiv adulţilor, părinţilor şi cadrelor didactice.

„Când vom înţelege că noi, adulţii, avem responsabilitatea exemplului şi a îndrumării, vom recâştiga publicul pentru ceea ce înseamnă cultură. Nu mă refer doar la carte, ci şi la arta plastică, teatru, muzică. Publicul trebuie format, educat. Ne-am dorit teatru la Suceava, nu-i aşa? Uite că îl avem, dar mulţi dintre cei care declarau că vor nu merg la spectacole. Uneori educarea începe cu obligarea, în ideea ca tu, părinte, să-ţi iei copilul de mână şi, chiar dacă acesta nu este foarte încântat, să-l duci la teatru, la un spectacol, la muzeu, la bibliotecă. Ceva se va alege din asta.

Tu, cadru didactic, ai obligaţia să duci elevul la teatru, la muzeu la concert, la bibliotecă, la o expoziţie de pictură, la ce ai în oraşul tău. Poate nu vor înţelege toţi unde sunt şi ce se întâmplă acolo, dar, cu siguranţă, câţiva o vor face.

Cred că una dintre primele activităţi care trebuie organizate pentru clasele a V-a şi a IX-a este o vizită într-o instituţie culturală. Dar la noi s-a cam pierdut acest spirit şi spun asta cu o strângere de inimă. Părinţii au preocupări, fiecare în funcţie de educaţia pe care ei înşişi au primit-o, şi doar o mică parte dintre profesori, cei care încă înţeleg sensul real al cuvântului «educaţie», mai fac aşa ceva” şi-a încheiat Gabriel Cărăbuş pledoaria.

„Ţinem pasul cu vremurile (…), nu mai putem rămâne statici”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” ce conţine aproximativ 450.000 de unităţi bibliografice, depozitează şi pune la dispoziţie publicului pentru împrumut sau consultaţii în sala de lectură, în primul rând, colecţii de carte bună şi diversă, literatură clasică preţioasă, dar şi carte curentă modernă pentru toate vârstele, pentru care, atunci când a trebuit achiziţionată, Consiliul Judeţean Suceava nu s-a zgârcit la bani. Instituţia deţine de asemenea carte veche, românească şi străină, cărţi rare cu valoare de patrimoniu (cele mai vechi fiind un coligat în patru volume din 1541-1544), documente, colecţii de ziare şi reviste, inclusiv în limbile franceză şi engleză. Are de asemenea manuscrise şi o bibliotecă virtuală care conţine aproximativ 30.000 de documente descărcate, majoritatea în limbi străine, cărţi din marile biblioteci ale lumii.

Chiar dacă unele dintre colecţiile bibliotecii nu mai sunt astăzi la modă, ele există acolo pentru vremea când vor fi din nou „în tendinţe”.

Dar Biblioteca „I.G. Sbiera” deţine şi o colecţie de artă, cea mai importantă fiind colecţia artistei Elena Greculesei, completată de donaţii ale altor artişti plastici care organizează vernisaje în sălile instituţiei. Deţine şi colecţii de discuri de vinil ce pot fi ascultate la pickup, ca în vremurile vintage. Are de asemenea mai multe săli de lectură, cea din secţia pentru adolescenţi fiind mereu populată. Totodată însă, Biblioteca „I.G. Sbiera” din Suceava a păşit cu curaj în epoca modernă.

„O bibliotecă publică a secolului XXI nu mai înseamnă doar un depozit de carte ce poate fi împrumutată sau consultată. Acum avem muzică şi filme pe suporturi magnetice, jocuri pe consolă pentru copii şi adolescenţi, pentru că poţi învăţa două ore, iar dacă vrei să faci o pauză există şi această posibilitate. Evident că avem acces la internet pe computer sau tabletă pentru ca doritorii să poată face, la nevoie, documentări. În bibliotecă se petrec în fiecare săptămână tot felul de activităţi dedicate copiilor şi adulţilor. Am avut controverse cu unii mai conservatorii cum că nu biblioteca ar trebui să organizeze cursuri, ateliere, piese de teatru, să iasă prin şcoli. Ei, uite că nu-i aşa. Deja, în unele ţări biblioteca nu se mai numeşte «bibliotecă», ci «mediatecă». Ţinem pasul cu vremurile deoarece aşteptările publicului sunt din ce în ce mai diversificate şi nu mai putem rămâne statici. Da, împrumutul de carte este activitatea de bază, dar prin celelalte servicii moderne oferite devenim cu adevărat vizibili” este convingerea interlocutorului meu.

„Viitorul bibliotecii nu este deloc sumbru”

„O lume fără cărţi ar fi o lume goală” spune Gabriel Cărăbuş, convins că, în ciuda unor tendinţe apărute acum câţiva ani, cărţile pe suport de hârtie nu vor dispărea în favoarea celor electronice, disponibile lecturii pe diverse platforme online.

„Nu se va ajunge la asta. A fost un boom la acest capitol, în perioada 2009-2014, dar procentul de cititori care a plecat spre cartea electronică s-a blocat de vreo 10 ani, undeva sub 10%. Au plecat spre acest tip de carte doar cei ahtiaţi după tehnica modernă, dar restul nu. Nu poţi sta să citeşti «Shogun» sau «Căderea Constantinopolelui» pe tabletă sau smartphone. Poţi citi un articol, o ştire, un rezumat, o cronică, dar un roman de amploare, nu” susţine el cu tărie.

În ton cu vremurile noi, Cărăbuş spune că s-a schimbat şi profilul bibliotecarului. A rămas în trecut acea persoană cu ochelarii pe vârful nasului, pe scaun, în spatele unui birou, care îţi completa fişa cu cărţile restituite şi cele nou împrumutate. Acea persoană te ajuta să citeşti doar în limita a ceea ce-i cereai tu. Un astfel de profesionist n-ar mai rezista în faţa publicului care apelează în prezent la serviciile bibliotecii. Bibliotecarul este astăzi un om cu studii superioare şi pregătire adecvată, un profesionist care se specializează continuu şi care ştie să folosească tehnicile de comunicare. Ştie exact care este efectul electronicului în viaţa biblioteci şi are noţiuni de marketing. Bibliotecarul pasiv a dispărut, el fiind acum o persoană comunicativ, activă, care iese în întâmpinarea nevoilor cititorului, face recomandări, îndrumă, oferă variante de lectură.

„Bibliotecarul face acum şi activităţi netradiţionale. Dacă o face bine, va câştiga cititorul, dacă o face prost, îl va pierde. Aşa că viitorul sună bine. Eu privesc senin spre viitorul bibliotecii, oricum s-ar chema instituţia peste ani. Am avut şansa de a vizita diverse biblioteci din ţări cu potenţial financiar, cu democraţii mai vechi ca a noastră. Am putut vedea cu ochii mei că viitorul bibliotecii nu este deloc sumbru. Este doar un viitor cu o altă viziune asupra bibliotecii” a concluzionat şeful cărţilor ce stau la dispoziţia întregii comunităţi sucevene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: