O campanie electorală şi alegeri de pe vremuri în oraşul Siret (II)

Cu jumătate de oră înainte de a începe mitingul electoral, din ordinul lui Janko Fischer au fost aduse câteva butoaie cu bere şi câteva lădiţe cu cârnaţi şi au fost postate înaintea intrării în Palatul de Bere. La ora stabilită a început mitingul electoral. Primul a vorbit Janko Fischer, care a prezentat programul său. Punctul principal al programului a fost prelungirea căii ferate spre Mihăileni şi Hadikfalva (Dorneşti). Discursul s-a terminat în uralele publicului, care scanda: Trăiască Janko Fischer! Trăiască Comitetul! Din ordinul lui a început distribuirea berii şi a cârnaţilor.

După pauza de distribuire a mitei electorale a luat cuvântul reprezentantul PSD din Bucovina. Un bărbat înalt şi bine clădit a urcat pe podium. Cu o voce tunătoare el a început discursul său: „Numele meu este Nathan Tropper, sunt instalator din Cernăuţi şi secretarul Organizaţiei Internaţionale Social Democrate din Bucovina. Vreau să vorbesc în numele poporului. Cetăţeni din Siret, tovarăşi, muncitori şi ţărani. A sosit ceasul. Proprietarii de pământ (moşierii – n.n.) sunt de zeci de ani în Reichstag, ei reprezintă interesele lor. La întrebarea voastră: de ce are nevoie oraşul Siret? – social democraţii răspund împrumuturi cu dobânzi modice pentru ţărani şi comercianţi, zece ore de muncă pentru toţi angajaţii, reprezentant al oamenilor muncii în Reichsrat, vrem ca toate naţionalităţile să fie reprezentate în Reichsrat, vrem ca ei să poată face reforma, vrem ca graniţa cu România să fie deschisă, ca oamenii să poată procura mâncare ieftină, vrem prelungirea căii ferate, impozitele şi taxele să fie micşorate. Noi, social-democraţii…

Halbe de bere au început să zboare spre tribună. Lămpile au fost stinse. Lumea s-a bulucit spre ieşire. Prima întrunire politică din oraşul Siret a fost înflăcărată… Discuţiile au continuat pe stradă după terminarea mitingului.

Peste o săptămână, campania electorală a fost tulburată de veştile sosite din România. Aici a izbucnit o revoltă ţărănească, care s-a transformat în răscoală ţărănească.

Pe data de 10 martie, în oraş au sosit fraţii Fischer, proprietarii Trustului Arendăşesc „Fischer”, cu familiile lor. Ei au povestit că ţăranii din satul Flămânzi s-au revoltat, i-au maltratat, au împărţit între ei grânele lor şi au dat foc conacului. Revolta s-a extins cu repeziciune în satele din jur. Răsculaţii atacau conacele şi ucideau mai ales pe evrei. De frica răsculaţilor, evreii din zonă s-au refugiat în Bucovina, la fraţii lor de aici. Zavera a ajuns la Mihăileni şi Verpolea.

În zilele următoare, zeci de refugiaţi în sănii au pătruns în oraş. Refugiaţii din Verpolea au intrat în oraş pe uliţa Friedhofsgasse (Uliţa Cimitirului, actuala stradă 9 Mai) de la poalele Ruinaberg (Dealul Ruina), iar cei din Mihăileni pe uliţa Czernowitzergasse (Uliţa Cernăuţilor, actuala stradă Alexandru cel Bun). Cu toţii s-au oprit în Ringplatz (actuala Piaţă a Unirii) şi cereau azil de la autorităţi. Fraţii Fischer, cei care au provocat revolta de la Flămânzi, cereau intervenţia armatei austro-ungare în Regat pentru a restabili ordinea.

Leo Katz îi descrie astfel pe refugiaţi: „Erau mai ales oameni săraci, meseriaşi, mici comercianţi, alungaţi de la casele în toiul iernii. Majoritatea acestor refugiaţi erau cunoscuţi personal de către sireteni. De ce fugiseră? Ce căutau aici? Ce s-a întâmplat de femeile cu copii în braţe au părăsit casele şi acum stăteau neputincioase în Ringplatz? Niciunul dintre refugiaţi nu a putut răspunde la această întrebare”.

Privind de la fereastră din clasă spre Ringplatz, profesorul de istorie Hilarion Tofan a exclamat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, aceasta este migraţia popoarelor!”.

Într-o sanie trasă de doi cai, în Ringplatz au apărut şeful vămii de la Mihăileni, Mihăilă Vintilă Călinescu, şi trei poliţişti de frontieră, Petru, George şi Mihai. Sergentul Kark Wunderlack, şeful serviciilor locale, i-a găzduit în clădirea jandarmeriei de pe St. Onuphrygasse (actuala stradă Laţcu Vodă).

La îndemnul primarului şi prefectului s-au format două comisii pentru ajutorarea refugiaţilor, una condusă de doamna Olga Beill, soţia primarului, şi alta de doamna Kraft, soţia patronului rafinăriei de petrol din oraş. Refugiaţii au fost cazaţi în şcoala primară, gimnaziu şi internatul evreiesc de băieţi. Masa caldă a fost asigurată de Volksküche (Cantina Populară) a fundaţiei Leib Achner, care oferea o dată pe zi mâncare caldă nevoiaşilor din oraş.

Sergentul Karl Wunderlack, seful serviciilor locale, a trimis în recunoaştere la Mihăileni şi Verpolea trei gimnazişti din oraş pentru a aduce informaţii despre răscoala din aceste localităţi. Echipa de gimnazişti cercetaşi a fost condusă Leo Katz, care astfel şi-a început cariera de militant comunist. După ce au sosit din misiune, în oraş au sosit importante oficialităţi: şeful serviciilor secrete austro-ungare, guvernatorul provinciei, comandantul jandarmeriei din provincie şi câţiva gazetari. Gimnaziştii au fost interogaţi în prezenţa acestor persoane şi au răspuns la întrebările puse. Mulţumiţi de prestaţia gimnaziştilor, înalţii oaspeţi au plecat la Cernăuţi. Ziarele din Viena şi Cernăuţi urlau, răsculaţii erau demonizaţi şi acuzaţi de pogrom împotriva evreilor din România.

Peste două zile, mai mulţi locuitori din mahalaua Ruina au anunţat poliţia că dinspre Verpolea se aud împuşcături, iar dinspre Mihăileni chiar bubuituri de tun. După alte două zile a sosit vestea că armata a înăbuşit răscoala şi că refugiaţii se pot întoarce la casele lor. Ca din senin, Rafinăria Kraft a luat foc. Autorităţile au aruncat vina incendiului pe tirul artileriei române, care dincolo de graniţă se războia cu răsculaţii din Mihăileni şi Verpolea.

La Siret au apărut deputaţii Benno Straucher şi baronul Wassilko, care au cerut voie primarului să vorbească refugiaţilor. Refugiaţii adunaţi în faţa primăriei erau separaţi de ţăranii sireteni aflaţi la intrarea în Cernowitzergasse şi la intrarea în Mrazekgasse (actuala stradă Ana Ipătescu) de un cordon de jandarmi. La balconul primăriei au apărut viceprimarul şi preşedintele comunităţii israelite, Alexander Salamon Schreiber, care a încercat să-i potolească pe refugiaţii adunaţi în Ringplatz şi a anunţat că Benno Straucher şi baronul Wassilko doresc să le vorbească.

Refugiaţilor nu le păsa de Straucher şi nici de baronul Wassilko, murmurau şi se agitau în piaţă. Ei erau stăpâniţi de un singur gând, să ajungă acasă, iar seara să sărbătorească Paştele.

Dezamăgiţi de cei doi politiceni şi de discursurile lor, refugiaţii au întors spatele vorbitorilor, au rupt cordonul de jandarmi şi au început să plece din Ringplatz spre Czernowitzergasse şi de aici la Mihăileni sau Verpolea. Exodul lor la Siret s-a terminat după vorba lui Horaţiu: „Velut aegri somnia” (Ca visele unui om bolnav).

Campania electorală s-a încheiat cu o ciocnire violentă în Ringplatz între rutenii ortodocşi conduşi de Kornel Mogielnicki şi rutenii greco-catolici conduşi de Serpiani. Intervenţia celor doi parohi sireteni, ortodox şi greco-catolic, i-a inflamat pe beligeranţi. Din ordinul prefectului, jandarmii au intervenit în încăierare, au arestat 20 de persoane şi astfel a fost înăbuşită răzmeriţa din centrul oraşului. Dar pogromul planificat nu a avut loc. El a fost amânat pentru iulie 1941 (vezi Mircu Marius „Pogromurile din Bucovina şi Dorohoi” Editura „Glob” Bucureşti 1945).

Cu toate că toţi candidaţii erau evrei, alegerile s-au desfăşurat în linişte şi ordine. Siretenii l-au ales pe cel ce a avut argumente mai convingătoare: bere şi cârnaţi…

După terminarea alegerilor, siretenii s-au întors fiecare la treburile lui, dar viaţa cotidiană nu mai era la fel, evenimentele tragice din primăvara anului 1907 au bulversat populaţia oraşului şi au adâncit falia dintre locuitorii lui.

Cu timpul, plictiseala a început din nou să pună stăpânire peste oraş.

Anul 1907 a fost un an crucial în istoria oraşului Siret, oraşul a intrat definitiv în istoria mişcării muncitoreşti şi comuniste internaţionale şi de aici a început „Secerişul Roşu” şi edificarea „Împărăţiei Pământeşti”.

Am scris aceste rânduri pentru a sugera concitadinilor mei ca, înainte de a vota, să mediteze asupra întrebării pe care şi-au pus-o predecesorii noştri acum un secol: De ce are nevoie oraşul Siret ?”

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: