În dizgraţie

La vremea noului coronavirus, comunicarea prin reţelele de socializare este pusă la zid, din cauza „ştirilor false” în circulaţie pe-acolo pe acest (grav) subiect. Dar astfel de ştiri nu circulă de ieri de azi; bunăoară, în perioade relativ recente de mari înverşunări politice (ce au căpătat şi aspect „civic”) autorităţile nu s-au arătat la fel de sensibile faţă de această molimă extrem de virulentă. Însă dacă atunci cel puţin se puteau bănui beneficiarii amplelor desfăşurări de contaminare publică, astăzi realmente e cu totul obscur cine s-ar bucura de spaima şi deruta multora dintre noi în faţa bolii şi eventual morţii, în faţa crizei, şomajului, sărăciei…, a încordării ce poate fi generată de toate acestea. De „sus”, ni se spune să ne informăm numai şi numai din sursele oficiale, primare. Un astfel de strict mesaj este însă de natură de a sublinia şi dizgraţia în care, faţă de autorităţi, nu neapărat (chiar de) acum a căzut presa. Această presă foarte diversă (şi nu doar prin prisma suporturilor pe care evoluează – hârtie, eter, cablu), polifonică, această presă care, de regulă, dincolo de diseminarea mesajelor oficiale încă îşi permite să le pună în undă/în discuţie şi pe cele neoficiale, cu riscuri pe care, dintotdeauna, chiar şi le asumă. Iată, presa tipărită este cea mai sancţionată (de public) nu numai pentru conţinuturi, „retard” (fiind citită la o zi după…), ci şi pentru că presupune câţiva poli pe lună pentru cumpărător. Or poziţiile oficiale de discreditare a acesteia nu fac decât să-l arunce pe client fix între tentaculele „presei” gratuite şi neoficiale. Iar ce e gratuit azi se plăteşte mâine la suprapreţ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI