Fotbal

Foresta Suceava, şi ea prizonieră a virusului Covid-19

Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 şi luând în considerare hotărârile luate în acest sens de Guvernul României, FRF a decis să suspende toate competiţiile până la data de 31 martie 2020. Luând act de acest demers, conducerea grupării Foresta Suceava a hotărât oprească antrenamentele echipei antrenate de Petre Grigoraş pe termen nelimitat.

„Această situaţie este una de excepţie, noi fiind alături de Europa. Este o situaţie cu care nu ne-am mai confruntat, pandemia de Covid-19 fiind absolut ieşită din comun. Prioritatea principală o reprezintă sănătatea, însă speranţa noastră este aceea că lucrurile vor reveni cât mai repede la normal şi că societatea şi activitatea sportivă îşi vor relua cursul obişnuit”, a declarat preşedintele Forestei, Andrei Ciutac.

Conducătorul grupării sucevene a anunţat că au părăsit ţara şi cei trei stranieri ai echipei, italianul Matteo Rigoni, francezul Savane Mamadou şi brazilianul Joao Luiz Ramires Vieira.

„Mamadou şi Rigoni au plecat în Franţa, iar Joao Luiz a zburat în Portugalia. N-avea rost să stea în această incertitudine la Suceava, departe de familiile lor”, a precizat Andrei Ciutac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: