Normal…

Ieri, la prima oră (fiind ea şi ora la care-şi fac cumpărăturile cei care lucrează zi-lumină), am văzut, în premieră, un cumpărător având coşul de tot plin cu răcoritoare din două sortimente şi apă minerală… Am respirat uşurat pentru el, am fost convins că, de zilele trecute, a fost dintre cei care s-a asigurat cu respectabile cantităţi de carne, făină, ulei, conserve, dulciuri etc. Altfel, lumea s-a mai rărit pe străzi (mai ales duminică, fiindcă era duminică), iar pe la slujbe, aşa cum anticipam, servesc numai cei care nu s-au autoizolat de teamă că se vor surmena (se ştie, organismul surmenat e mai vulnerabil) şi cei care nu urmăresc la teve cum cresc cifrele în contorul celor oficial molipsiţi. Doar cei care au treabă, săracii… Degeaba zise premierul Ludovic al III-lea – din comandamentul său din vila de izolare a răposatului N. Ceauşescu – că românii trebuie să meargă la muncă. Că de ce să meargă, munca nu se ia? Cât despre Covid-19, concret, panicoşii cu panica lor, iar relaxaţii, în liniştea lor. De la unii dintre aceştia aflu că, de fapt, nu-i absolut nimic ori că americanii, ruşii, chinezii, fiecare cu interesele lor obscure şi încurcate, vor să ne taie din elan, să ne ţină în case, în post negru cu fasole şi cârnaţi. Of, oculta mondială, cine s-o priceapă? Iar noi, mici, mici, aşa precum eram, derutaţi. Normal, tot ăştia suntem, pe acolo pe unde suntem… locului ne ţinem; cum am fost, aşa rămânem. Luna şi cu soarele, codrul cu izvoarele. Normal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: