O senzaţională lansare de carte la Iaşi

Cea de a XCIII-a „Amiază culturală bucovineană” la Iaşi, din 29 februarie 2020, a generat un interes special în elita culturală ieşeană care a ocupat, literalmente, Aula de sub cupola Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Preşedintele Filialei Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dr. Vasile Diacon – istoric, filolog, etnolog, scriitor, a lansat o altfel de carte faţă de cele cu care ne-a obişnuit până acum: Cocota de cauciuc negru. Carte oprită la lectură fetelor cuminţi şi snobilor pudibonzi (Cronedit, 2019, Iaşi). Au fost prezenţi universitari, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor, ai Asociaţiei Literare „Păstorel”, ai Ligii Scriitorilor, ai Asociaţiei „Universul Prieteniei”, ai comunităţilor etnice din Iaşi.

Volumul prezentat a prilejuit dezbateri aprinse din partea publicului şi o critică avizată prin opiniile unor invitaţi de prestigiu: cunoscutul critic şi istoric literar, prof. univ. dr. Nicolae Creţu; maestrul Horia Zilieru, care cu recentul volum Mirungere ne ţine racordaţi la poezie; un scriitor cu un savuros relief estetic şi un rafinat discurs cultural, comandorul Mihai Batog-Bujeniţă; un poet care, după cum zice Daniel Corbu, se defineşte pregnant prin felul cum „abstractizează liric”- Liviu Apetroaie.

Dintr-o sumară prezentare a personalităţii autorului, a reieşit că Vasile Diacon s-a aşezat cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta într-o zodie a generozităţii. Pentru aceasta pot depune mărturie toţi aceia care împărtăşesc acest gen de afinităţi elective şi prietenii intelectuale. În ce priveşte titlurile sale de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi şi al comunei Stulpicani, premiile literare şi culturale, funcţiile onorifice de director, preşedinte sau deputat, s-a semnalat faptul că acestea au fost doar avataruri ale cărturarului în raport cu istoria, cu limba, cu esenţele etnologice ale neamului.

Dintr-un şir lung de opere ştiinţifice, unele de-a dreptul impresionante, să reţinem doar câteva titluri: Istorie şi cultură românească. Pagini regăsite (Iaşi, 2009); Bucovina în sec. XX. Istorie şi cultură (Iaşi, 2012; 2018). Tot pagini de istorie, schimbând registrul, aflăm şi în volumul Berea la români (Iaşi, 2009).

O întreagă serie de lucrări ilustrează monografic un ţinut îndrăgit: Vechi aşezări pe Suha Bucovineană (Iaşi, 1989); Etnografie şi folclor pe Suha Bucovineană (Iaşi, 2002); Cronicile Suhei Bucovinene (Iaşi, 2005; 2010); Codrul Secular Slătioara, perlă pe Suha Bucovineană (Iaşi, 2015; 2016); Stulpicanii şi împrejurimile la 525 ani de atestare documentară (Iaşi, 2013).

S-ar mai cuveni amintite scrierile despre Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc, despre ţinuturile româneşti pierdute, şi altele dedicate unor înaintaşi iluştri sau unor contemporani, dintre care unora le-a editat opera – menţionând doar ediţia în patru volume a profesorului său, Ştefan Cuciureanu. Pentru articole, studii, recenzii, traduceri, interviuri, texte literare de Vasile Diacon şi despre Vasile Diacon, ne-ar trebui un spaţiu prea mare.

Pentru maestrul Horia Zilieru, «cuvântul» poate însemna viziune sau meditaţie, făcând diferenţa între proză şi poezie: „Această viziune a autorului vine în chip firesc dintr-o experienţă de viaţă şi se împlineşte narativ într-o carte îndrăzneaţă care se înscrie cu propria individualitate într-un registru mai larg al beletristicii. Funcţia unităţii lexicale, pe care Vasile Diacon o stăpâneşte din plin, nu se separă de scris, generează un proces al reflecţiei şi pune o lumină, arătându-ne încotro ne îndreptăm. Impresia de trăire autentică la care contribuie atât scenele schiţate viguros, precum şi naturaleţea dialogurilor, sunt atribute de substanţă ale acestei scrieri. Se poate spune că, folosind resortul «nelimitat» al limbii, Vasile Diacon reuşeşte ceva esenţial – oferă fragmente de viaţă”.

Aşadar, după cum conchide Horia Zilieru, „Iaşii au un prozator de talent, de profunzime, care aduce, fără îndoială, ceva nou în proza noastră actuală”.

Comandorul Mihai Batog-Bujeniţă e de părere că în cartea nou apărută avem de a face cu „o radiografie a unui timp prezent, prin care autorul sondează mlaştina lipsei de moralitate printr-un personaj masculin care are luciditatea de a-şi pune întrebări pentru a ieşi din acest culoar al făţărniciei. Valoarea intrinsecă a acestei poveşti de viaţă rezidă tocmai în astfel de interogaţii necesare, pe care şi le poate propune oricare cititor”.

Toate frustrările şi fanteziile unei vârste sunt sublimate estetic într-un registru stilistic colocvial, cu accente ludice, ironice, neconvenţionale.

Liviu Apetroaie descoperă în volumul Cocota de cauciuc negru un Vasile Diacon cu nebănuite valenţe creative în beletristică. În parcursul expunerii se derulează «secvenţe» relevante pentru a reflecta asupra unor stări comportamentale – de la introspecţie lucidă la exterioritate falsă, iar cititorul îşi poate asuma, implicit, propriul examen în acest spaţiu al singurătăţii de conştiinţă: „E o carte a ceea ce ni se întâmplă cu adevărat în zilele noastre, iar autorul a reuşit să pună lucrurile cap la cap, încât să ne dăm seama care este sinusoida prin care putem trece într-o relaţie de acest gen. Tablourile erotice explicite înseamnă dezinhibare, iar pasajele umoristice stimulează în egală măsură interesul lectorului”.

Elena Mândru recunoaşte în simbolistica scrierii tendinţa de a fixa anumite tipologii, ceea ce poate fi perceput şi ca o formă de misoginism, „dar valsul acesta e folosit pozitiv, eliminând ura, atât din partea femeii, precum şi din partea cealaltă”. Autorul şi-ar fi dorit să existe acel «suflet» la parteneră, dar nu reuşeşte să descopere decât un gen de isteţime a personajului. Pe lângă elemente de metaforă mai dulci, „descrierile explicite ale unor scene erotice ar putea fi sancţionate ca atentat la pudoare, datorită limbajului frust”.

Universitarul Nicolae Creţu mărturiseşte că pentru el a fost o surpriză lectura manuscrisului pe care l-a şi prefaţat: „Cocota din prim-planul cărţii este un exemplar cât se poate de credibil (şi semnificativ) în logica internă a textului, care nu face din ea nici o caricatură a feminităţii, nici vreun «bau-bau» de intenţie moralizantă.”

Aşadar, spune criticul, nu e vorba nici de indignări retorice, nici de o complacere în perversitate, ci de «trăirea apetitului sexual» la modul nuanţat, condimentat cu umor şi ironie sănătoase: „Un text scos fluent şi lizibil, fără veleitare pretenţii de «artă» şi de subtilităţi stilistice sau compoziţionale, de-a lungul căruia ceea ce porneşte ca o amabilă înţelegere de schimb de… servicii […] devine un prilej de dialoguri – şi confesiuni autoportretizante […]”.

Acest tandem narativ, cum îl numeşte Nicolae Creţu, „este cel care ţine loc de acţiune şi intrigă: e o altfel de poveste decât cele obişnuite în atâtea compoziţii calculat deocheate […]”. Fără a fi complexe, personajele prezintă o identitate credibilă, iar autorul reuşeşte „captarea climatului unei anumite «lumi», căreia «domnişoara Adina» îi este perfect adaptată”. Concluzionând, criticul susţine fără rezerve oportunitatea apariţiei acestei scrieri în spaţiul nostru cultural: „În ţara cu un atât de bogat folclor grivois şi în care Creangă şi-a scris Povestea poveştilor […], de ce nu ar fi loc pentru «confesiunile» Adinei, cu trena lor de sugestii privind faţadele, ipocriziile, şi cu umorul implicit lor, în dialog cu naratorul lui Vasile Diacon?”

Autorul şi-a pledat cauza, cărturarul recurgând, ca de obicei, cu acribie, la o documentată argumentaţie ştiinţifică. După un excurs generos în literatura românească şi universală cu accente licenţioase, filologul Vasile Diacon denunţă cenzura absurdă din dicţionare şi enciclopedii care „ne vitregeşte de o însemnată perlă a tezaurului lexical românesc, extrem de viu şi actual în absolut toate mediile sociale, prin eliminarea din dicţionare a unor astfel de termeni, consideraţi obsceni, pornografici”.

Cât priveşte cartea în sine, el şi-a propus să depăşească acel gen de «pudibonderie literară» întâlnit în cercurile noastre culturale, într-o operă de creaţie în care regăsim o realitate a zilelor noastre cu toate nuanţele ei sociale şi psihologice, conformându-se înţelepciunii necontestate a dictonului latin, „Genitalia non sunt turpia”.

Un excelent recital scenic al actorului Emil Gnatenco, o dedicaţie versificată a poetului Mircea Ţâmpău, intervenţiile spontane cu inspirate şarje epigramatice ale lui Vasile Vajoga şi, mai ales, ale colegilor de la Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi – Mihai Caba, Doina Toma, Mihai Haivas, Angela Pistol, Sorin Cotlarciuc, au creat momente savuroase şi o atmosferă vibrantă la această întâlnire bucovineană de excepţie (o dată la patru ani!). Două «mostre» de acest fel pot fi, în acest sens, convingătoare: „Hai noroc, coane Vasile/ Bine c-ai scăpat cu zile,/ Nu de alta, dar Cocota/ Ţi-a făcut cam grea Golgota!”; „Cu volumu-ţi apărut/ Şi cocota dumitale,/ Pe Boccacio l-ai făcut/ Mai mic de… două parale!”

Pentru toţi cei prezenţi a fost o lansare memorabilă de carte.

VICTOR IOSIF

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: