Casa de Pensii Suceava va lucra cu publicul doar prin telefon şi e-mail

Din motive de siguranţă medicală legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu coronavirus, activitatea de audienţe de la Casa Judeţeană de Pensii Suceava va fi suspendată în intervalul 11-31 martie 2020, anunţă directorul executiv Constantin Boliacu, adăugând că, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional, ar putea urma şi alte decizii.

În ceea ce priveşte activitatea de relaţii cu publicul la distanţă, aceasta se va desfăşura prin alocarea unor numere suplimentare de telefoane de contact, cât şi a personalului care să răspundă solicitărilor celor interesaţi. Astfel, zilnic, între orele 8 şi 16.30, şi vineri între orele 8 şi 14, informaţiile solicitate de petiţionari vor fi oferite telefonic pe toată durata programului de lucru. În acest sens, pe site-ul CJP Suceava au fost afişate numere de telefon, cât şi adresa de e-mail ale instituţiei. Măsurile precizate anterior nu se aplică următoarelor tipuri de servicii: depunerea, respectiv ridicarea de documente de la sediul CJP; solicitarea ajutoarelor de deces; activitatea de expertiză medicală; eliberarea de adeverinţe privind stagiul de cotizare; eliberarea de formulare necesare în UE, cât şi pentru alte situaţi excepţionale şi urgente.

Totodată, în cadrul CJP Suceava au fost luate următoarele măsuri minimale: accesul controlat al numărului de persoane în spaţiile instituţiei, precum şi suspendarea activităţii de relaţii cu publicul în zilele de joi şi vineri, în municipiile Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Totodată, au fost achiziţionate materiale dezinfectante pentru personalul propriu al instituţiei, dar şi pentru persoanele care se prezintă şi au acces în spaţiile comune ale instituţiei. De asemenea, au fost achiziţionate măşti protectoare pe care le va purta personalul aflat în relaţii directe cu publicul.

„Toate solicitările şi cererile formulate de persoanele care se prezintă la sediul CJP Suceava, vor fi soluţionate cu celeritate şi operativitate” precizează Constantin Boliacu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: