Pentru ca drumul să fie finalizat în acest an

Gheorghe Flutur impulsionează lucrările de modernizare a DJ 208 C Liteni – Hârtop

> Se mai lucrează la Boroaia, Slatina, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Bilca, Panaci şi Stulpicani

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat, ieri, o întâlnire cu constructorul pe şantierul unde se execută lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 208C Liteni – Valea Glodului – Vultureşti – Pleşeşti – Hârtop, un drum de mare interes pentru această zonă.

El a spus că a cerut concentrarea mai multor echipe la lucrările de aici, astfel încât în acest an să se finalizeze lucrările de modernizare pe cei 17 km de drum.

Gheorghe Flutur a arătat că lucrările sunt finanţate de Guvernul României prin PNDL şi că este nevoie de o finanţare de circa 25 milioane lei.

„Sunt porţiuni importante de teren alunecos unde se vor amplasa piloni de stabilizare de 3-5 m. De asemenea, se vor realiza mai multe poduri şi podeţe” a spus Flutur.

El a menţionat că, potrivit analizei de la faţa locului, s-a concluzionat că primii 4 km vor fi finalizaţi, cu aplicarea unui strat de asfalt, în două luni şi jumătate, urmând ca până la sfârşitul acestui an să fie finalizată întreaga lungime contractată.

Preşedintele Flutur a mai spus că la Hârtop se lucrează şi la aducţiunea de apă potabilă şi la canalizare, tot pe o finanţare de la Guvern, şi că se va turna un strat de asfalt după finalizarea acestor lucrări, iar pe drumurile pietruite se vor executa nivelări acolo unde este cazul, pentru a se putea circula normal.

El a mai declarat că lucrări de modernizare la drumurile judeţene se execută la Boroaia, Slatina, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Bilca, Panaci, Stulpicani.

„Săptămâna viitoare vom putea deschide noi şantiere de lucrări, astfel încât în acest an să reuşim modernizarea a 140-150 km de drumuri judeţene” a conchis Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Asta este campanie electorala toata mascata! Poate ar fi bine sa l impulsioneze pe Lungu sa repare strazile laterale din Suceava, acum nu inainte de alegeri cum a facut si acum 4 ani!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: