În urma unei sesizări făcute de o suceveancă

Depozit ilegal de deşeuri medicale periculoase depistat într-o hală de pe strada Cernăuţi

O suceveancă a sesizat, sâmbătă după-amiază, prin 112, că la o hală de pe strada Cernăuţi din Suceava se depozitează deşeuri cu risc biologic. În urma verificărilor, poliţişti şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu au constatat că în hală erau depozitate ilegal deşeuri medicale periculoase, în cantitate de peste o tonă.

Femeia, care a sesizat prin 112, a relatat poliţiştilor suceveni, veniţi să verifice situaţia, că în cursul zilei a observat o maşină cu inscripţii „risc biologic”, care depozita mai mulţi saci de culoare galbenă cu inscripţia „risc biologic”, într-o hală din spatele locuinţei de pe str. Cernăuţi.

Respectiva maşină nu a fost găsită la faţa locului, dar în apropierea depozitului a fost identificată o autoutilitară în care se aflau doi bărbaţi, unul din judeţul Mureş şi altul din Harghita, iar în autocamion au fost găsite mai multe colete din carton şi tomberoane din material plastic, pentru care a fost prezentat un aviz de însoţire a unor substanţe periculoase şi nepericuloase între o firmă furnizoare din Târgu-Mureş şi o alta din Bacău.

Din cauză că nu au fost prezentate toate documentele prevăzute de legislaţie privind transportul unor substanţe periculoase, poliţiştii au solicitat intervenţia lucrătorilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, precum şi a echipei operative din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice Suceava, care au preluat cercetările.

Continuându-se investigaţiile, a fost identificat administratorul firmei, cu sediul în municipiul Târgu-Mureş, ce are ca obiect de activitate colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor medicale, care efectua un transport de deşeuri medicale pe traseul Târgu-Mureş – Paşcani – Iaşi.

Din primele verificări, s-a constatat că administratorul firmei nu a respectat traseul stabilit, deoarece acesta urma să încarce mai multe deşeuri medicale din incinta unei hale pe care o închiriase pe raza municipiului Suceava.

Societatea are încheiate mai multe contracte de colectare deşeuri cu diferite unităţi medicale de pe raza judeţului, deşeuri care erau depozitate temporar într-o hală situată în Suceava.

Cu ocazia cercetării locului faptei, nu au fost identificate deşeuri arse, însă a fost găsită 1019,8 kg deşeuri, despre care reprezentanţii Gărzii de Mediu au concluzionat că sunt deşeuri medicale periculoase.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, urmând să fie eliminată pe cheltuiala reprezentantului societăţii implicate, în conformitate cu prevederile legale.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii SAESP Suceava privind nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Yuan_Wuhanell says:

    Ca să vezi,lucrul dracului,absolut din întâmplare,un locuitor al Sucevei sesizează că, undeva,într-o hală de pe strada Cernăuți,se află cam o tonă de deșeuri medicale,picate din lună,vezi bine,trecea pe-acolo domnu’ Râmbu ,să zicem,sau a adăstat Flutur să-și lustruiască lopata de PR și le-a uitat,altfel este un caz izolat,care nu ne caracterizează,deși…
    Însă – propunându-vă acest text scurt care nu lezează,banuiesc,nici interesele lui Gâză și nici ale organelor care il utilizează ca pe un fel de vaselină pentru boi – trebuie să spunem deschis următoarele,acuma când încă nu este sigur al cui exemplu il vom urma in chestiunea coronavirusului,cel al Italiei ,cu care suntem și neamuri de-aproape, sau al Chinei,cu care am putea fi neamuri,dacă mai rămânem fără câteva milioane de locuitori/înlocuitori..
    Adică,vă prefaceți că nu știți că de cam 16 ani,cam de când avem noi un primar cu pufoaică updatată,undeva pe malul Sucevei există un incinerator de deșeuri medicale neomologat sau omologat pe sponci,că toate administrațiile,de la stânga la dreapta,numărați,au făcut pe niznaiul și au ars deșeuri medicale foarte periculoase? Că în timp ce-și fac cumpărăturile la mall,la expresia concentrată a capitalismului național,sucevenii inhalează dar și instilează abcese,puroaie,sub formă de vapori,aburi de seringi,supe de microbi și viruși ,alte cele?
    Că mai sus de CJ al PDL nu se trece cu sesizarea,cum o să strice ei paraponul lu’ hai în Bukowina,cine mai face un pas ca să-și procure otravă ,fie și gratis? Anumite putori care bântuie peste oraș ,când plafonul este jos,sau când anumite condiții de presiune sunt întrunite,nu v-au procurat fiori?
    Cum s-au petrecut acestea? Foarte simplu,iată un model mai pe înțelesul tuturor:
    La Piața Mică a funcționat între anii 2011-2020 (!!) un dozator de lapte ,proprietate a unui consilier al PDL,respectiv domnul Flutur Mihai… Domni scorțoși și doamne țâfnoase despre care ai zice că sunt cu câteva decenii inaintea vulgului de piață mică băgau banu’ ,mulgeau vaca pedelistă , mergeau acasă,să se adape ,ei și nepoții de la această modernă resursă de milk… Timp în care babele de pe alei erau alergate de poliția locală,de jandarmi,să se mai frăgezească,ele vindeau lapte neconform,muls după vetuste manuale de muls vaca, iar acțiunea avea loc la cca 300 m,cel mult,de DSP și ANSVA,de sediul organelor infailibile care,nu-i așa,știu tot și informează partidu’….
    Și ce dacă? Păi uite de ce:dozatorul domnului Flutur era situat exact intre două surse de coronaviruși,vechi și noi,în dreapta,la nici doi metri se afla WC-ul pieței (care acționa, cumva,și pe la spatele vitei mecanice…) In stânga,la alți doi metri,se afla ghena de gunoi a pieței ,cu aromele sale specifice…
    Care mai apucă și scapă de coronavirus va vedea unde o să-l reconstituie domnul primar pre acel dozator,dacă nu cumava o să-l restaureze cum a restaurat gara Ițcani,adecă a luat un gunoi și a făcut altul – important e să nu se peardă un loc de muncă,respectiv cel al vacii mecanice dar și al domnului Flutur Mihai,mai scotea și el un ban,3000 de euro,colea,cam puțin pentru drenarea atâtor balauri de kkt și de gunoi de piață…
    Bineînțeles că în tot acest timp presa a continuat să ni-l prezinte pe gauleiterul-șef al județului în ipostaze semnificative,cu geacă portocalie,lopată,cască,fruntea încrețită,multe succesuri,curse la Bergamo și autostrăzi de la Marea Baltică la Marea Neagră,tocami a semnat domnu’ Flutur…Iar organele abilitate si-au făcut și ele datoria,în sensul că să nu se afle,să ne crape obrazul,nește chestii exagerate,ce-o mai fi om vedea..
    Așadar,în rezumat:
    1.
    Zvonul public dă ca sigur, iar dovezile ieșite „din întâmplare” confirmă, că pe malul Sucevei funcționează un incinerator neconform de deșeuri medicale… L-ați întrebat vreodată pe domnul primar ce știe despre asta?
    2.
    Dozatorul de lapte de la Piața Mică a funcționat ca un kokteil de balauri de kkt și de gunoi timp de 10 ani…Cei care cumpărau lapte de la vaca lui Flutur dar și primarul,DSP,ANSVA,nu au știut? Dar dvs. ?
    Intrebările sunt retorice…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: