Handbal masculin, Liga Campionilor

Suceveanul Răzvan Gavriloaia, din nou printre artizanii victoriei echipei Dinamo contra grupării Sporting Lisabona

CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în premieră în optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a învins echipa portugheză Sporting Lisabona, cu scorul de 26-24 (14-12), în Sala Dinamo, în returul play-off-ului competiţiei.

Dinamo, singura echipă neînvinsă în acest sezon al Ligii Campionilor, câştigase şi în prima manşă, cu 26-25.

Campioana României a dominat meciul de la un capăt la altul, nefiind condusă niciun moment de formaţia lusitană. Dinamo a fost la egalitate o singură dată în prima repriză cu Sporting, 6-6, şi a avut avantaj la un moment dat de patru goluri, 14-10, dar la pauză scorul a fost de 14-12.

În partea secundă, egalul a fost consemnat în două rânduri, 14-14 şi 20-20, dar Dinamo s-a desprins la 23-20 şi nu a mai putut fi oprită din drumul spre victorie, câştigând cu 26-24.

Dinamo l-a pierdut în min. 18 pe unul dintre cei mai buni jucători ai săi, croatul Ante Kuduz, care a primit cartonaşul roşu, urmărind restul meciului din mijlocul galeriei. În compensaţie, unul dintre cei mai buni marcatori pentru Dinamo a fost suceveanul Răzvan Gavriloaia, care a marcat de cinci ori.

Mihai Asoltanei a marcat 7 goluri pentru Dinamo, Mamdouh Shebib 6, Răzvan Gavriloaia 5, Amine Bannour 3, Raul Nantes Campos 3, Stefan Vujic 2.

Românul Valentin Ghionea a fost cel mai bun marcator de la Sporting, cu 5 goluri, Edmilson Araujo a marcat 4, Luis Frade 4, Francisco Tavares 4, Arnaud Bingo 2, Carlos Carneiro 2, Marko Vujin 1, Carlos Ruesga Pasarin 1, Tiago Rocha 1.

Au arbitrat germanii Lars Geipel şi Marcus Helbig, iar delegat EHF a fost spaniolul Vicente Breto Leon.

În optimile de finală ale competiţiei, Dinamo va întâlni puternica formaţie franceză Paris Saint-Germain HB, clasată pe locul secund în Grupa A. Prima manşă va avea loc la Bucureşti, în perioada 18-22 martie, iar returul se va juca la Paris, în perioada 25-29 martie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: