Şah

La Vatra Dornei, final de competiţie

Zilele trecute, s-a încheiat, la Vatra Dornei, competiţia “Cupa toamnei la Şah”, desfăşurată în perioada 14 septembrie 2019 – 15 februarie 2020. Maratonul şahist a reunit concurenţi din bazinul Dornelor, băieţi şi fete, organizaţi pe grupe de vârstă şi a avut loc sâmbătă, 22 februarie 2020, în sala de recreere a Clubului pensionarilor dorneni. Duminică, 23 februarie a.c., a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor.

La categoria celor mai mici participanţi, sub 8 ani, primele locuri au fost ocupate de Lăzăru Eduard Andrei, locul I, şi Pardău Iulian, locul al doilea.

La categoria de vârstă 8-10 ani, premianţii au fost Voloşeniuc Matei şi Pantază Aiana (locul I), Popescu Robert şi Macovei Maria (locul II), Boiarinof Andrei şi Covaliu Ioana (locul III), Cara Lanciu Andrei şi Gîdea Antonia (menţiune).

La categoria de vârstă 10-12 ani, Candrea Ionu şi Ianovici Simona (locul I), Poliec Radu şi Muraru Ioana (locul II), Cara Lanciu Ecaterina (locul III).

La categoria de vârstă 12-14 ani, Braşcanu Sara şi Bogea David (locul I), Boiarinof Andra (locul II), Landa Crina (locul III).

 Concurenţilor clasaţi pe primele trei locuri le-au fost oferite în cadrul unui moment festiv medalii (simbolizând aurul, argintul şi bronzul), premii în bani şi diplome.

 La ceremonia de premiere au participat părinţi şi cunoscuţi, premiile fiind înmânate de un juriu din care au făcut Apetri (Gică) Gheorghe, Voloşeniuc Mihai Sorin, consilier local, şi Stelian Hasna, instructor de şah şi arbitru atestat de Federaţia Română de Şah, care i-au aplaudat şi felicitat pe toţi concurenţii, asigurându-i de susţinerea lor în continuare.

Sunt de apreciat seriozitatea şi dăruirea celor implicaţi în organizarea şi buna desfăşurare a concursului (ec. Stelian Hasna fiind pionul principal) şi a concurenţilor, deoarece au arătat o bună pregătire şi fairplay.

Merită aduse calde mulţumiri sponsorului concursului, dl Gheorghe (Gică) Apetri, care a susţinut material competiţia în momentul în care aceasta devenise un fel de Cenuşăreasă fără zestre, eclipsată de alte competiţii mai zgomotoase şi mai mediatizate, desfăşurate în municipiul staţiune.

 Consider că performanţa lor trebuie încurajată şi susţinută în mod corespunzător, dar, pentru a participa şi organiza viitoare competiţii, este nevoie de o mai bună implicare a autorităţilor locale şi a unor sponsori. Sportul minţii cere foarte puţin sprijin, însă va oferi întotdeauna copiilor noştri o alternativă mai bună de petrecere a timpului liber şi de dezvoltare a intelectului. E indicat chiar şi celor care au acum oarecare putere decizională. (PAUL BRAŞCANU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: