În lupta împotriva coronavirusului

Primăria Suceava alocă din rezerve 100.000 de lei pentru închirierea de spaţii de carantină, cumpărarea de hrană şi apă destinate celor izolaţi la domiciliu

> 3.500 de măşti de protecţie sunt distribuite la sediile executivului şi în şcolile din municipiu, automate cu dezinfectant fiind disponibile atât la acestea, cât şi pe autobuzele TPL >„Este necesar să luăm măsurile care se cuvin, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne păstrăm calmul şi să acţionăm ca atare” a punctat Ion Lungu

 Primăria Suceava ia primele măsuri pentru prevenirea contactării, infectării cu coronavirus şi transmiterii acestuia. Primarul Ion Lungu anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că discuţii au fost purtate cu conducerea Instituţiei Prefectului, dar şi în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fiind stabilite atribuţiile care revin executivului reşedinţă de judeţ.

„Suntem în contact permanent cu Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu Direcţia de Sănătate Publică şi cu conducerile şcolilor şi Inspectoratul Şcolar, să găsim soluţiile cele mai bune, să rezolvăm cu celeritate eventualele cazuri” a punctat edilul-şef.

Lungu spune că, până acum, au fost achiziţionate 2.000 de măşti de protecţie, dintre care 1.500 au fost distribuite cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ preuniversitar. Alte 500 sunt la rezervate pentru lucrătorii executivului municipal, un lot de încă 1.500 de bucăţi fiind comandate şi aşteptate să sosească în Suceava. Astfel, la toate etajele sediului din Areni sunt montate automate cu dezinfectant, iar la intrare, dar şi la sediul din Burdujeni, fiind disponibile măşti de protecţie pentru persoanele care vin cu diferite probleme la serviciile executivului.

Pentru cetăţenii izolaţi la domiciliu, suspecţi a fi purtători ai coronavirusului, la cererea acestora, Primăria Sucevei va distribui hrană şi apă.

„Conform OUG nr. 11 din 2020, sumele cheltuite astfel vor fi decontate din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, dar în situaţie de forţă majoră, dacă este cazul, celor care au nevoie, le vom duce la domiciliu apă şi mâncare” a subliniat Lungu, menţionând că această acţiune se va derula prin Direcţia de Asistenţă Socială.

Conform Instituţiei Prefectului şi Direcţiei de Sănătate Publică, spaţii de carantină sunt asigurate în preajma municipiului Suceava, însă, preventiv, Primăria Suceava va închiria, la rându-i, „locaţii cu 5-10 camere”.

În şedinţa Consiliului Local convocată pentru astăzi, suma de 100.000 de lei va fi luată din Fondul de rezervă şi destinată închirierii spaţiilor în cauză, dar şi achiziţionării produselor alimentare şi apei pentru situaţii de urgenţă.

Pe de altă parte, sâmbătă se va face dezinfectare generală la sediul Primăriei din Areni, iar vineri după-amiază, la sediul din Burdujeni al acesteia.

Primarul Ion Lungu a mai spus că a luat legătura cu Darie Romaniuc, administratorul unic al societăţii Transport Public Local (TPL), pe mijloacele de transport în comun urmând a fi montate automate sau alte mijloace pentru substanţe dezinfectante.

„Este o problemă care preocupă pe toată lumea. Am văzut în ultimele zile foarte multă panică. Sigur este să luăm măsurile care se cuvin, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne păstrăm calmul şi să acţionăm ca atare” a punctat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI