După alt Dragobete…

Cuibuşor (de nebunii). „În perioada Primului Război Mondial, în timpul refugiului din Moldova, regele Ferdinand mergea des la Ghidigeni, la conacul lui Chrissoveloni, unde, după cum relata diplomatul Constantin Argetoianu, citat de consilierul Marius Mitrof, în lucrarea «Arhitectură şi spaţiul privat. Ansamblul conacului de la Ghidigeni», «regele se deda la petreceri libidinoase cu cele trei surori Bastache, care sub costumul surorilor de caritate îşi exploatau temperamentul. Se făcea dragoste în disperare, astfel că «bărbaţii şi cucoanele se încurcau noaptea prin odăi şi prin paturi». Pentru aceste manifestări, Constantin Argetoianu găsea şi explicaţii: «Când toate legile morale sunt răsturnate, când oamenii aleargă după oameni să se omoare, când epidemiile, mizeria şi toate privaţiunile care sunt consecinţa lor exasperează nervii şi înteţesc patimile, când promiscuitatea sexurilor impusă de împrejurări răstoarnă barierele materiale ridicate de confortul paşnicelor civilizaţii, când viaţa şi ziua de mâine par iluzii efemere – e natural ca şi criteriile morale să se altereze»”. (Adevărul.ro)

Domniţa. Nichifor Crainic, soldat sanitar – în timpul marelui refugiu din Primul Război Mondial – la Spitalul Militar din Iaşi, aflat sub patronajul soţiei ministrului de Justiţie (Mihai Cantacuzino) relata – scrie istoricul Ioan Scurtu – că „domniţa” avea o cameră în pavilionul de scândură, unde „trei bărbaţi o vizitau zilnic, în ordine prestabilită, fără greş, un ceas fiecare. Cel dintâi sosea un mare bancher, cu nume grecesc. Al doilea, un diplomat român, de o mare frumuseţe. Al treilea, un artist celebru. La fiecare vizită, suspinele patetice ale domniţei se auzeau clar prin scândurile pavilionului”. Într-o zi, un medic a intrat în camera domniţei şi a găsit o carte franţuzească de cugetări asupra amorului. „Unele dintre acele cugetări – continuă Crainic – sfătuiau ca, pentru a menţine proaspete senzaţiile amoroase, femeia trebuie să aibă trei amanţi simultan. Şi specifica: de preferinţă un bancher, un diplomat şi un artist. Aşadar, domniţa noastră îşi organiza pasiunea după prescripţiile unui manual de specialitate. Faptul că pavilionul deliciilor se găsea în cel mai lugubru cadru al mizeriei omeneşti, în spitalul acesta cutremurat de urletele durerii, nu stânjenea divina pasiune, ci, dimpotrivă, o intensifica prin contrastul suferinţei şi al morţii pentru ţară…” Ghiciţi cine era nesătula „domniţă”? Maruca Cantacuzino, nimeni alta decât viitoarea soţie a lui George Enescu!

Dragobete. „Deşi este o sărbătoare cu dată fixă (24 februarie), există variante zonale care se petrec la date diferite. I se spune Cap de Primăvară. Nu se prea ştie cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin. A fost comparat cu Eros şi Cupidon. De Dragobete se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită.” (Irina Nicolau, „Ghidul sărbătorilor româneşti”, Humanitas, 1998)

Eşec. „Ultima dată când am încercat să fac dragoste cu soţia mea nu s-a întâmplat nimic. Aşa că i-am spus: «Care e problema, nici tu nu te poţi gândi, atunci… la altcineva?»” (Rodney Dangerfield)

Folclor. Folclorul nostru e marcat de un subtil bun-simţ, chiar când face aluzie la dorinţă, la sex. Iată câteva exemple. „La leliţa sub catrinţă/ Este-un pui de veveriţă/ Şi la mine-n cioricaşi/ Este-un pui de iepuraş;/ Cum să facem mândră, noi,/ Să-ntâlnim puii-amândoi?”. Ori: „Mândruliţa mea frumoasă!/ Face-te-aş picior de coasă;/ Ziua toată să cosesc/ Şi noaptea să te iubesc!”. Sau: „Măi leliţă, drept îţi spui:/ Când te-oi prinde, jos te pui!/ Lăcăţica să-ţi descui,/ C-o cheiţă şi c-un cui!”.

Monotomie. Carl Jung îi scria în 1910 lui Freud, despre primejdiile „monotomiei” (monogamie+monotonie): „premisa obligatorie pentru o căsnicie reuşită, din câte mi se pare mie, e permisiunea de a fi infidel”.

Nu. „Eu, într-o epigramă ce ţie nu-ţi plăcu,/ Am scris că nu-i femeie care să spună: Nu!/ Tu, Fabulla, făcându-mi în ciudă, dinadins,/ De trei ori până-acuma iubirea mi-ai respins./ Nu fi atât de aspră! Femeia, negreşit,/ E bine să reziste…, dar nu la nesfârşit!” (Martial).

Pensionar. Am urât ca dracu’, toată viaţa mea, activă, vie, comunismul. Acum – uitat fiind de toată lumea – urăsc, visceral, capitalismul românesc…, cel de după prea-urâtul (de mine, în tinereţe) comunism…

Precauţie. Să le cumperi soţiei şi amantei acelaşi parfum, asta înseamnă să trăieşti liniştit.

Real. „Iubirea e un lucru ideal, căsnicia, un lucru real: o confuzie între ce e real şi ce e ideal nu rămâne niciodată nepedepsită.” (Goethe)

Ură. „Mintea muierească e un lucru de temut şi oricare trebuie să se păzească de ea. Acolo unde muierea a iubit mai mult, acolo tocmai se va răzbuna mai cumplit. Iute vine dragostea muierilor şi iute vine ura lor, care, odată iscată, mai mult ţine ca dragostea.” (J. Bedier, „Tristan şi Isolda”)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: