Optimism la PMP Suceava

> Florin Hrebenciuc: PMP va depăşi USR – Plus la alegerile locale

Secretarul general adjunct al Organizaţiei Judeţene Suceava a PMP, tânărul antreprenor Florin Hrebenciuc, este convins că marea surpriză a alegerilor din 2020 nu va fi USR, ci PMP, care va surclasa USR – Plus la urne, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

Florin Hrebenciuc a declarat că la nivel naţional PMP se va clasa pe locul al treilea, după PNL şi PSD, ca număr de aleşi locali şi va deveni în acest fel cea de a treia forţă politică din România ca număr de reprezentanţi în administraţia publică locală.

Argumentele invocate de secretarul general-adjunct al PMP Suceava sunt oamenii foarte bine pregătiţi şi determinaţi cu care Mişcarea Populară intenţionează să obţină rezultate foarte bune în competiţia electorală.

Florin Hrebenciuc a amintit că ţinta PMP este să obţină un scor de peste 10% la alegerile locale din acest an, precizând că partidul său îşi va desemna candidaţii pentru toate cele 114 localităţi din judeţul Suceava până la data de 1 martie 2020.

Secretarul general adjunct al PMP Suceava a reamintit şi că partidul său este cel care a iniţiat un proiect de lege pentru alegerea primarilor din două tururi de scrutin, pentru susţinerea căruia PMP a strâns nu mai puţin de un milion de semnături. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

„PSD refuză să supună votului acest proiect în Camera Deputaţilor şi este clar pentru toată lumea de ce face acest lucru” a conchis Florin Hrebenciuc. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: