În 2019

CJ Suceava nu a reuşit să consume fondurile disponibile prin PNDL

>„Pentru obiectivele de investiţii finanţate prin PNDL se înregistrează o execuţie de 38%, urmând a se face «o reeşalonare pe ani a investiţiilor»” se arată într-o informare a CJ > Economiile din fondurile alocate prin programul pentru şcoli, de aproximativ 5,84 de milioane de lei, au fost utilizate pentru finanţarea altor cheltuieli descentralizate

„Execuţia bugetară pe partea de cheltuieli este sub cea previzionată prin bugetul aprobat” se reliefează într-o informare a Consiliului Judeţean Suceava. Potrivit acesteia, cheltuielile bugetului local al judeţului în anul 2019 au fost dimensionate, prin hotărâre a deliberativului judeţean, la 457,896 de milioane de lei, în timp ce, efectiv, s-au operat plăţi de 397,090 de milioane de lei, cu un grad de execuţie de 86,72%. Astfel, în ceea ce priveşte finanţarea din bugetul judeţean a investiţiilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, nu au fost alocate, la nivelul prevederilor bugetare, sumele pentru susţinerea financiară a construirii heliportului pe terasa superioară a unităţii spitaliceşti şi nici cele destinate amenajării blocului operator cu patru săli de operaţii, disponibilizarea fondurilor fiind reprogramată pentru anul 2020. Tot la SJU, nu au mai fost alocate sumele necesare întocmirii proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie pentru lucrările de asigurare a utilităţilor şi dotărilor tehnico-edilitare pentru Ansamblul de locuinţe de serviciu pentru personalul medical, de pe bulevardul 1 Decembrie 1918. Cauza constă în obligaţia actualizării unor valori din studiul de fezabilitate – actualizare aprobată la sfârşitul lui 2019 –, necesarul financiar pentru respectivele cheltuieli fiind prins în bugetul anului acesta. În informarea citată se precizează că, în cadrul „Programului pentru şcoli al României”, economiile din fondurile alocate din taxa pe valoarea adăugată, în valoare de aproximativ 5,84 de milioane de lei, au fost utilizate pentru finanţarea altor cheltuieli descentralizate, în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, pentru construirea şi extinderea unui corp de clădire la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului, obiectiv finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în anul 2019 a fost prevăzută o sumă de aproximativ un milion de lei. Însă, în anul trecut, s-au efectuat plăţi de doar 247.762 de lei, „urmând a fi înscrise, în bugetul anului 2020, sumele necesare continuării acestei activităţi”. De altfel, pentru obiectivele de investiţii finanţate prin PNDL, se înregistrează o execuţie de 38% raportată la creditele bugetare aprobate pentru anul 2019, urmând a se face „o reeşalonare pe ani a investiţiilor, odată cu aprobarea bugetului pe anul 2020”. În cele din urmă, la finalul lunii noiembrie 2019, în buget au fost înscrise sumele aferente proiectului „Smart Travel Bucovina”, însă banii nu au fost folosiţi din cauza „nefinalizării achiziţiilor publice”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: