PSD Suceava 2020

Sihăstrie şi cărţi

Asculţi clopotul Suceviţei şi înţelegi că muntele e făcut spre a nu se sfârşi. Iei seama că urcarea muntelui înseamnă a călători nicăieri.

 A trăit cândva aici un orb – averea lui era un ferăstrău şi o frânghie. Cu ferăstrăul a scurtat lemne. Cu frânghia zilnic a urnit bronzul mare din turn. A lungit drumul sufletelor prin văzduh. Ştia că tainele nu se dezleagă decât pe munte. Că muntele e făcut spre a nu se sfârşi undeva.

Era aici, în alt ev, un schit. Şi un schivnic mut care vorbea cu Dumnezeu. Toată viaţa lui doar a urcat şi nu a coborât niciodată. Nimeni nu i-a văzut vreodată întruparea. Doar barba despletită i se revărsa printre pietre şi păstrăvi, printre oglinzi îngheţate şi puzderie de libelule. Barba lui coborând versantul se înnoda cu pârâul şerpuitor de sub coliba rotarului. Schitul vechi s-a mistuit în timp. Despre pustnic nu se ştie nimic.

După multă îngrămădire de vremi mâini harnice au ridicat pe butuci un alt aşezământ. Dar acesta nu are clopot. Nici toacă. Nici pustnic. Ploaia-i bătătoreşte draniţa de parcă ar citi versete, tunetul grăieşte cu profeţii, fulgerul aprinde răşina căţuilor de brad. În jur sunt brânduşe, ghiocei, hribi. Pâlcurile de afin şi zmeură umplu văzduhul cu rugăciuni.

Sihastrul are chilia la poalele muntelui. El urcă muntele zilnic, nu să aprindă făclii, căci sunt destule stelele, nu să înalţe sanctuarul, căci altar e chiar muntele, ci ca să privească, să se uimească, să îmbrăţişeze zările. Chilia lui e alcătuită din cărţi. Are o singură fereastră pe pervazul căreia se va hodini porumbelul cu ramură de măslin. Un ulcior plin până sus de smirna celei mai tulburătoare rostiri de sub cer: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce. Şi mai are sub grindă un sâmbure de foc ce se hrăneşte cu untdelemn – o candelă ce-i veghează pe părinţi, pe cei preaiubiţi în continuu suiş, îmbulziţi la poarta strâmtă a împărăţiei.

Dumitru Brădăţan e unul dintre cei singuri în mulţime – sihastru al cărţilor aurite, explorator de sapienţie, căutător de strălimpezimi şi găsitor de transfigurare. Când nu scrie din preaplinul lui, rescrie şirurile altora: sentinţe, apoftegme, ziceri de neuitat şi de ţinut minte. La un loc, acestea, sunt literatură trezitoare. Unele au fost scrise pe statui, embleme, pietre memoriale, sub cornişa unor edificii, să fie văzute, să fie însuşite şi transmise, să schimbe mintea, pornirile, drumul, calea, sensul. Aici e pricina cărţilor de acest fel şi Dumi Brad, sihastrul de pe Pârâul Rotarului, cel care zilnic suie Taborul Suceviţei, muntele Furcoi, să se mire, să se crucească, să-şi scrie cu briceagul numele pe toiagul ciobănesc al lui Dumnezeu, asta face: cheamă la bună aşezare lumea asta catastrofică, risipită.

Fiind semeni de-o seamă, asemănarea ne-a adunat. Dacă este undeva o Piramidă a prieteniei, noi lângă alţi semeni asemenea vom fi pietre alături.

Credem că fiecare om se reflectă în salina ochilor săi şi că „scrisul de cărţi e nesfârşit”. Nici eu, nici el nu am văzut niciodată un zeu să împingă căruciorul unui invalid, dar am văzut furnici şi albine care fără să fi absolvit universităţi construiesc galerii şi faguri tot atât de perfecte precum partiturile lui Bach, giuvaerele regale sau ornicele helvete.

Credem în colinde şi comete, ne sunt dragi povestaşii centenari, lăutarii, ninsorile, lumina împăciuitoare din cimitir, focul trosnitor, aerul cramelor, ambiguitatea graiului puilor de om.

Sunt îndestulătoare aceste rânduri. Dumi e bucuros că îs. Că el este, bucuros îs…

CONSTANTIN HREHOR

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: