Centenarioţi bucovineni (I)

Cum s-a văzut, cu îndestulă întristare, în anul 2018, instituţiile culturale din marile oraşe, în frunte chiar cu guvernul României, au fost luate prin surprindere de anvergura desăvârşită a centenarului Marii Uniri.

O blândă şi nevinovată curiozitate mă împinge, după doi ani post-aniversari, să văd cât ar putea cuprinde un centenar al bucovinenilor mai de seamă, cuveniţi a fi omagiaţi cu pricina naşterii lor în crângul anului 1920. Şi într-o asemenea ispravă ne poate ajuta vârtos Enciclopedia Bucovinei, realizată în mulţi ani de trudă şi spor de către Emil Satco şi Alis Niculică Enciclopedia Bucovinei, Personalităţi, localităţi, societăţi, presă, instituţii, Colaboratori principali: Erich Beck, Adriana Chindriş, Elena Pintinie, Bogdan Petru Niculică, Muzeul Bucovinei Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Editura Karl A. Romstorfer, vol. I-III, Suceava, 2018.

Şi primul dintre împricinaţii acestui centenar pare să fie:

YITZAK ARTIZI, născut în ziua de duminică, 14 noiembrie 1920, în Siret, cu studii în oraşul natal şi la Cernăuţi, unde a debutat cu o poezie în revista „Iconar” (1937), trece apoi la Colegiul evreiesc din Bucureşti (1940), absolvent al Facultăţii de Drept şi Economie de la Universitatea din Tel Aviv (după 1940), cu merite în organizarea imigraţiei clandestine a evreilor în Palestina (1944-1946), stabilit în Israel şi implicat în activităţi publice, politice, culturale, autorul cărţii Biografia unui sionist (traducere în limba română de Smaia Avnu, Ed. Hasefer, 1999, 350 p.), preşedinte al Comisiei parlamentare pentru acordarea titlului Drept între Popoare, cetăţean de onoare al oraşului Siret, decedat în ziua de miercuri, 17 septembrie 2003, la Tel Aviv.

ŞTEFAN-GHEORGHE BUCEVSCHI, născut în ziua de sâmbătă, 17 aprilie 1920, în Sadagura, din părinţii Ana (născută Rossignon) şi Dimitrie, clasele primare în Vijniţa, unde tatăl său era directorul liceului, cu studii secundare în Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, superioare la Facultatea de Medicină din Cluj (evacuată la Sibiu în 1940-1944), medic la Sibiu şi Bârlad, cu articole şi studii medicale tipărite prin ziare şi reviste, redactor la „Coordonate bârlădene”, autor de piese de teatru (Opriţi-l pe Dik Waring, Fiare şi oameni, Transplantul, Vagonul de clasa I, Vâlvătaia, Turbinca lui Ivan, Întoarcerea lui Tomiţă), dintre care unele s-au jucat pe scena Teatrului „V. I. Popa”, din Bârlad, cu proză rămasă în manuscrise, precum romanele: Cuţitul de aur, 505 p. dactilo A4., Minciuna, 415 p. dactilo A4, Sabina şi prietenul ei Kik, 130 p. dactilo A4, Cetatea de la Cernauca, Istoria romanţată a Bucovinei (dimensiune ?), două volume de poezii Şi despre dragoste şi Tot despre dragoste. Romanul Ce vină avea săracu’ Stalin, 520 p. dactilo A4, se află pregătit pentru tipar de ing. Mircea Irimescu din Rădăuţi, încât centenarul naşterii sale îl poate omagia postum, căci scriitorul a decedat în ziua de miercuri, 26 aprilie 1999, în Bârlad.

PAUL CELAN [Paul Antschel], născut în ziua de marţi, 23 noiembrie 1920, în Cernăuţi, din părinţii Frederica şi Leiba Antschel, cu studii la şcoli din oraşul natal, cu versuri scrise în limba germană, cu un sejour la Tours, Franţa (1938), întorcându-se după un an în România, unde studiază limba franceză la Universitatea din Cernăuţi (1941-1942) şi, după raptul sovietic şi o recluziune într-un lagăr de muncă forţată la Buzău (1942-1944), împovărată cu tragedia morţii părinţilor săi în Transnistria, absolvind cursurile de limba engleză (1944-1945), după care se aşază la Bucureşti, unde îşi reîntâlneşte prietenii (Al. Philippide, Petre Solomon, Nina Cassian, Vladimir Colin) şi publică un volum de versuri în limba germană, traducător (din Marx, Bakunin, Lermontov şi Esenin), angajat la Editura Cartea Rusă. Cu versuri originale în limba română şi germană – „lirică abstractă şi metaforică” –, pleacă în 1947 la Viena, de unde ajunge la Paris şi acolo obţine licenţa în litere.

Are bucurie să-şi vadă o parte din versuri publicate – Der Sand aus den Urnen (Nisipul din urne), Viena, 1948, 61 p.; Mohn und Gedächtnis (Mac şi memorie), Stuttgart, 1965, 79 p. şi Von Schwelle zu Schwelle (Din prag în prag), Stuttgart, 1955, 68 p, care i-au fost încununate cu câteva prestigioase premii: Premiul literar al oraşului Bremen (1958), Premiul „Herder pentru literatură” şi Premiul „Georg Büchner” pentru poezie (1960).

Poemul său Todesfuge (Fuga morţii) rămâne un ferpar care bântuie lumea precum un stindard „memento mori” împotriva crimelor comise în vertijul unor ideologii dictatoriale, precum nazismul şi comunismul. Se sinucide, aruncându-se de pe un pod, în Sena, la Paris, în ziua de miercuri, 20 aprilie 1970.

VALERIU CIMPOEŞ, născut în ziua de joi, 18 octombrie 1920, în Udeşti, din părinţii Suzana şi Alecu, cu studii la Şcoala normală din Roman (1934-1938) şi din Bârlad (1942), bacalaureat la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi (1943), Şcoala militară de ofiţeri (1942-1944), luptător pe frontul de Vest, absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi (1948), funcţionar şi profesor la un liceu din Timişoara, avocat apoi la Bucureşti (1954), publicând povestiri prin reviste, deţinut politic, debutează în volum cu proză scurtă, Poveste cu gramofon, 1968, 184, p., şi întocmeşte o monografie a satului natal, Cartea satului meu. Udeştii de pe Suceavă, 1996, 224 p.; Cireşul amar. Povestiri din Udeşti, 2007, 214. Nu ştim unde şi dacă mai trăieşte… şi ar fi o minune să-l felicităm cu prilejul centenarului.

MIHAI DANCĂLINESCU, născut în ziua de joi, 5 februarie 1920, în Cernăuţi, din părinţii Graţiela (n. Călinescu) şi Gheorghe Dan, nepot al preotului şi istoricului Dimitrie Dan, înfiiat apoi de Aurel Morariu, cu studii la Liceul „Aron Pumnul” şi Facultatea de Drept din Cernăuţi, cu licenţa la Facultatea de Drept din Bucureşti (1942), avocat în Craiova (1944-1984), fotograf profesionist, maestru al portretului, publicând fotografii artistice în ziare şi reviste, alcătuind albume: Craiova 500 (1975); Doljul în imagini, Craiova (1973), Parcul Poporului – Craiova (1970) şi ilustrând cartea Memoria Băniei de Mircea Pospai (1982), apoi Craiova – Ghid (1982); participant la 171 expoziţii naţionale şi 38 internaţionale (Franţa, Anglia, Germania, Singapore, Brazilia, Hong Kong, Ceylon, Canada, Bulgaria, Ungaria, URSS ş.a., încununat cu diferite premii şi medalii, cu titlu de artist de către Excelence Fédération Internationale d’Art Photografique şi onorat ca membru şi preşedinte al multor jurii ale concursurilor de artă fotografică. A decedat în ziua de marţi, 13 noiembrie 1984, în Bucureşti.

ADRIAN FOCHI, născut în ziua de marţi, 26 octombrie 1920, în Cernăuţi, din părinţii Olimpia şi Silvestru, intelectuali, elev în clasa de aplicaţie din Şcoala Normală (1926-1930) din oraşul natal, şef de promoţie la Seminarul Pedagogic Universitar (1930-1938), student la Facultatea de Filosofie şi Litere din Cernăuţi (1938) şi de filologie la Universitatea din Bucureşti (1940-1946), asistent universitar la aceeaşi facultate (1946-1947), profesor secundar la Râşnov (1947-1948), la Conţeşti-Răcari (1948-1950), la o şcoală profesională din Bucureşti (1949-1952), documentarist la Institutul de Folclor (1957-1964), cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene (din 1964), redactor la revista „Demos” (Berlin), la Bibliografia internaţională de etnografie şi folclor, cercetător principal la Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti (1975-1982), colaborator la publicaţii de etnografie şi folclor din ţară şi peste hotare, doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza George Coşbuc şi creaţia populară (1970), autor al monumentalei ediţii Mioriţa, Tipologie, circulaţie, geneză, texte, Editura Academiei R. P. R., Bucureşti, 1964, 1107 p. [după o tergiversare de şapte ani în redacţie), încununată cu Premiul „B. P. Hasdeu” al Academiei R. S. R. (1966) şi Medalia „Meritul ştiinţific” (1966)]; Recherches comparé de folklore sud-est européen (1970, 340 p.), Coordonate sud-est europene ale baladei populare româneşti (1975, 271 p.), Datini şi eresuri populare la sfârşitul secolului al XIX-lea (1976, 392 p.), Estetica oralităţii. Studii (1980, 316 p), Mioriţa, Texte poetice alese (1980, p. 214), Femeia lui Putiphar (K 2111), Cercetare comparată de folclor şi literatură (1982, 325 p.), Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice (1984, 325 p.), Cântecul epic tradiţional al românilor. Încercare de sinteză (1985, 516 p.), Valori ale culturii populare româneşti (vol. I, 1987, 523 p., vol. II, 1988, 521 p.), precum şi ediţia J. U. Jarnik, A. Bârseanu, Doine şi strigături din Ardeal (studiu introductiv, inedite, note şi variante), 1968, 968 p. sau Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc. 1800-1891 (vol. I, 1968, 739 p.) şi 1892-1904, (vol. II, 2002, 704 p.), lăsând posterităţii un proiect uriaş, care încă aşteaptă să fie dus la bun sfârşit.

Fără să-şi mai poată revedea frumosul oraş bucovinean în care s-a născut, savantul Adrian Fochi se stinge din viaţă în ziua de sâmbătă, 5 octombrie 1985, la Bucureşti, unde va fi incinerat conform dorinţei testamentare. (Va urma)

Colportaj de

ION FILIPCIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: