Fotbal

Remiză fără goluri în amicalul dintre Ozana Târgu Neamţ şi Foresta Suceava

Foresta a susţinut, la mijlocul acestei săptămâni, un meci de pregătire în fieful colegei de serie Ozana Târgu Neamţ. Disputată pe un teren denivelat, partida a fost săracă în faze de poartă şi s-a încheiat fără goluri.

Foresta a evoluat în alcătuirea: Cărbune – Sumanariu, Mateciuc, Celeadnic, Drugă – Stănescu, Ungurianu, Rigoni – Cerlincă, Marin, Filip. În repriza secundă au mai evoluat portarul Mociu şi jucătorii de câmp Corduneanu, Neacşu, Căinari, Burghele, Martin şi Diallo. Nu au jucat portarul Bâlbă, Mandiuc (învoit) şi accidentaţii Avrămia şi Pipoş. Tot din cauza unei accidentări n-a putut fi utilizat nici brazilianul Joao Luiz, aflat în probe la gruparea suceveană.

La nemţeni s-au aflat pe teren noile achiziţii Andrei Viţelaru, Alexandru Ichim şi Andrei Mateiciuc, cu toţii foşti jucători ai Forestei.

Până la startul sezonului oficial sucevenii mai au în program meciuri amicale cu Ştiinţa Miroslava, sâmbătă, 22 februarie, cu începere de la ora 13.00, pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv, şi pe 29 februarie, în deplasare, şi cu Ceahlăul, pe 25 februarie, la Piatra Neamţ.

Forestierii vor începe returul Ligii a III-a pe data de 7 martie, în deplasare, cu Sporting Lieşti. În clasamentul la zi al Seriei I, gruparea suceveană ocupă poziţia secundă, la patru lungimi în spatele liderului Aerostar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: