OSPA Suceava, venituri „frumoase” de pe urma amenajamentelor pastorale

Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Suceava are o activitate cu rezultate bune, după ce, în urmă cu circa 7 ani, era pe cale de a trage obloanele.

„În anul 2019, cu sprijinul şi sub îndrumarea Direcţiei pentru Agricultura Judeţeană (DAJ), la nivelul OSPA Suceava au fost obţinute rezultate bune” se arată într-o informare a DAJ Suceava. Conform acesteia, în 2019, OSPA Suceava a făcut lucrări şi a întocmit studii de specialitate în valoare totală de 576.257 de lei. Printre acestea, evidenţiate sunt încheierea a 17 contracte privind realizarea de studii pedologice şi agrochimice pentru încadrarea terenurilor în clase de calitate, de pe urma cărora s-au încasat 45.227 de lei. Pentru scoaterea din circuitul agricol, cele 17 lucrări au adus OSPA venituri de 49.195 lei. În mod evident, cele mai mari încasări provin de pe urma studiilor pedologice necesare la întocmirea proiectelor de amenajamente pastorale, în cazul celor trei proiecte din Izvoarele Sucevei, Şaru Dornei şi Panaci, la bugetul instituţiei făcându-se venit suma de aproximativ 419.000 de lei. Un studiu pedologic pentru întocmirea proiectelor „Monitorizare sol – aer”, pentru o suprafaţă de 6.262 ha a fost „taxat” cu aproape 70.000 de lei, în timp ce şapte analize realizate pentru persoane fizice şi persoane juridice au adus OSPA un total de 1.461 de lei. Reamintim că, în 2013, Oficiul pentru Studii Agrochimice şi Pedologice Suceava s-a aflat pe panta catastrofei economico-financiare, cauza constituind-o neachitarea, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a unor lucrări contractate, prestate, recepţionate şi facturate, a căror valoare s-a ridicat la 500.000 de lei.

OSPA şi-a reluat activitatea în 2015, când a încheiat contracte în valoare de peste 80.000 de lei, pe lângă această sumă atrăgând un total de 248.373 de lei de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru programul „Sol – teren”.

Printre altele, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Suceava realizează, conform prevederilor legale, studii de specialitate privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor sau reintroducerea acestora în urmă acelaşi circuit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: