La Suceava, în cadrul unui dosar penal privind contrabanda cu ţigări

 Două persoane reţinute în urma a şapte percheziţii

Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava, având ca forţe de sprijin lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, au efectuat, miercuri, şapte percheziţii domiciliare. Acestea au vizat persoanele implicate în contrabanda cu ţigări, care alimentau piaţa neagră din municipiul Suceava şi nu numai.

Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate au fost descoperite şi indisponibilizate ţigări de contrabandă, telefoane mobile, cartele telefonice şi suma de 10.000 lei. La finalizarea percheziţiilor domiciliare, au fost aduse la sediul Poliţiei patru persoane pentru audieri şi pentru dispunerea de măsuri specifice sau formularea de propuneri procedurale.

În acest sens, s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de doi suspecţi: un bărbat de 41 ani, din Rădăuţi, şi un bărbat de 62 ani, din Gura Humorului.

Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”. Urma ca în cursul zilei de ieri bărbaţii să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul SICE – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităţilor infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: