Cu mica sa navă secretă, Carmen Mihalache în lumea cea mare a zilei noastre

Critic de teatru, eseistă, publicistă, Carmen Mihalache, directorul prestigioasei reviste „Ateneu” din Bacău, vine în orizontul interesului numeroşilor săi cititori cu o nouă carte, „Hublou (priviri, impresii, nuanţe)”, Editura Babel, Bacău, 2019, copertă şi ilustraţii Ilie Boca. „Hublou” pentru că, mărturiseşte în deschidere, deşi îi plac toate ferestrele, le preferă pe cele mici: „au în ele ceva misterios, care mă atrage, mă predispune la reverie. Când văd o ferăstruică, un ochi de geam, mă gândesc la un vapor, un turn de veghe sau la un avion şi la călătorii reale şi imaginare. Simt ceva, o chemare, de parcă aş purta o mică navă secretă înlăuntrul meu, care mă duce oriunde, cu viteza gândului”. Preferinţa pentru spaţii intime, cu ferestre mici, ţine poate şi de senzaţia unui plus de siguranţă, de ocrotire pentru făptura sa minionă, care în anii studenţiei la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti i-a adus scutirea de pregătirea militară în favoarea unui timp în plus pentru bibliotecă, anticariate, cinematografe, teatre, galerii de artă, oportunităţi ale Capitalei de neratat pentru tânăra îndrăgostită de frumos din oraşul lui Bacovia, care i-au hrănit „fantezia, sentimentul” şi i-au stârnit „culturozitatea”.

„Cumva captivă” în tinereţea sa, Carmen Mihalache îşi aminteşte întâi în pagini de delicată evocare de bunici, părinţi, de „străvezia mătase a unei dragoste adolescentine, curate, de o frumuseţe fragilă…” Ele preced alte „fărâme de timp regăsit”, circumscrise întâlnirii în anii 90 în România, în Franţa, cu sculptorul George Apostu, aşa cum a rămas în creaţiile sale şi în memoria oamenilor care l-au cunoscut, şi întemeierii Centrului Internaţional de Artă şi Cultură din Bacău a cărui personalitate tutelară a devenit. Este şi vremea în care devine imperioasă chemarea scrisului, „despre experienţele mele, despre gânduri, sentimente, impresii, trăiri, senzaţii. Despre bucurii şi tristeţi, despre nelinişti şi mirări, despre stări care mă intrigă şi mă revoltă. Pe toate am simţit nevoia să le împărtăşesc cu alţii”. Astfel s-au născut rubricile sale săptămânale din cotidianul băcăuan „Deşteptarea”, pe care Carmen Mihalache, încurajată de aserţiunea lui G. Călinescu, „Nu cred decât în publicistica adunată în volum”, le-a aşezat la temelia, în structura de rezistenţă a câtorva cărţi, „Hublou” fiind cea mai proaspătă dintre acestea.

Dorindu-şi iniţial să urmeze Institutul de Teatru şi Cinematografie, jucând teatru în adolescenţă şi studenţie, implicată o vreme în viaţa unui teatru ca secretar literar, spectator însetat şi avizat, critic de teatru, membră a UNITER şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, autoare şi a unui volum de cronici de teatru, „Teatru la filtru” (2017), Carmen Mihalache nu ocoleşte piesa de teatru, actorul, regizorul nici în „Hublou”, începând cu o declaraţie de ataşament şi afecţiune pentru teatrul băcăuan şi cu o mărturisire despre criticul Carmen Mihalache, care nu agreează „răceala cronicarului, dând verdicte”, şi despre ceea ce înseamnă teatrul pentru ea: „pentru mine teatrul înseamnă bucurie, mersul la o premieră, sărbătoare, şi cel mai mult îmi place să transmit această senzaţie de plinătate, să-i contaminez şi pe alţii de iubirea mea pentru teatru. Care mi-a împlinit şi mi-a colorat frumos viaţa”. Dar, desigur, în „Hublou”, teatrul este doar un punct de plecare, ca în tableta „O listă care rămâne deschisă”, interogaţia băieţelului din spectacolul „O mie de motive” după Duncan Macmillan privitoare la lucrurile pentru care merită să trăieşti oferindu-i lui Carmen Mihalache prilejul unui manifest personal: „Cred că e bine să ai o asemenea listă mereu deschisă, să nu te plictiseşti niciodată, să faci acele lucruri care merită făcute, să strângi amintiri frumoase. Să nu te pleoşteşti, să nu te înnămoleşti în rutina zilnică. Să rămâi viu, curios, proaspăt, disponibil oricând pentru a încerca ceva nou, care să-ţi pună în mişcare toate resorturile interioare, să te facă să descoperi acel altceva mult visat. Să nu renunţi la romantism (…), la o rebeliune tinerească, la încăpăţânarea de a rămâne curat, neatins de intemperiile vieţii. Nealterat de pofte şi dorinţe urâte, de pasiuni josnice. Să fii romantic înseamnă să te dăruieşti celorlalţi, să nu fii egoist, să le faci surprize plăcute celor dragi, să împrăştii bucurie în jurul tău. (…)/ Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit, e o vorbă veche şi înţeleaptă. Doar să te cunoşti pe tine însuţi, şi să ştii cu adevărat ce vrei. Să te cunoşti şi să te respecţi, să nu te laşi folosit, manipulat, să nu îngădui nimănui să-ţi locuiască mintea, pentru că nimic nu e mai înjositor pentru un om decât să fie manevrat ca un obiect”.

Într-un fel, această listă deschisă este îmbogăţită cu motivele de admiraţie ale lui Carmen Mihalache pentru nume ale literaturii, cinematografiei, culturii, dincolo de marele lor talent, ca Alexa Visarion, pentru că este „bolnav de lucruri frumoase”, Simone Signoret, pentru „diplomaţie şi înţelepciune”, Simone de Beauvoir, pentru că a fost o „femeie liberă, care a avut controlul vieţii ei, şi-a trăit ideile şi şi-a gândit viaţa”, Antoaneta Ralian, pentru „imaginaţia jucăuşă, marea libertate interioară”, pentru delicioasele sale „fantezii livreşti”, Frida Kahlo (care potrivit lui Rivera, era „dură ca oţelul şi delicată ca aripa unui fluture”), pentru că se întorcea la această frază scrisă în carneţelul negru de reţete pentru ofrandele morţilor „în cele mai grele clipe ale existenţei ei, în momentele sumbre când o încerca gândul sinuciderii: «Să ai curajul să trăieşti, căci, de murit, oricine poate muri»”. Nu o dată Carmen Mihalache admiră trecând peste propriile graniţe şi rezerve: astfel, „feministă fiind” îl reciteşte pe „misoginul Strindberg”, „un individ care nu putea să iubească decât rănind”, dar care, conştient de înzestrarea condeiului său, îşi permitea „indignata, dar şi orgolioasa lui replică: «Ai grijă, ticălosule, ne vom întâlni în următoarea mea piesă, te fac personaj!» (…) ori de câte ori intra în conflict cu vreun ins”, ţine la Picasso omul, deşi în materie de iubiri şi căsnicii era „un tiran ciudat”, pentru generozitea materială faţă de fostele soţii şi faţă de prieteni, recunoaşte revelaţia târzie a talentului actoricesc al lui Lyz Taylor, „o femeie spectaculoasă (…) cu un chef nebun de a uimi lumea cu apariţiile, gesturile, pasiunile ei”.

De cele mai multe ori, motivele de admiraţie pentru personalităţile despre care scrie sunt însoţite, sugerat sau exprimat direct, de dezacordul faţă de conduite, atitudini, mentalităţi vechi şi noi ale contemporanilor din generaţia sa, din generaţii mai tinere. Simţind în Roger Moore „un «sfânt» cu mult umor”, care a „renunţat singur la noile oferte de a-l juca pe Agentul 007, pentru că în timp ce fetele Bond erau din ce în ce mai tinere, el îmbătrânea, avea pungi sub ochi şi bărbie dublă”, Carmen Mihalache exclamă „Chapeau bas!”, jos pălăria pentru spiritul său autocritic, pentru felul în care şi-a onorat misiunea de ambasador UNICEF în slujba cauzei copiilor defavorizaţi, şi dezavuează presa care nu caută şi nu vede decât „amănunte de un ieftin senzaţionalism”, o presă „stupidă, care se repede să condamne, să arate cu degetul”. „Pentru că e nevoie de mult mai puţin efort mental ca să condamni decât să gândeşti”, comentează amar Carmen Mihalache, cu autoritatea morală a celei care de ani buni aparţine treptei superioare a acestei lumi a presei, tot mai diversă calitativ. O lume ea însăşi componentă şi oglindă a lumii noastre de azi, „ieşită din ţâţâni, nebună, nebună, zgomotoasă, violentă şi îngrozitor de pragmatică, de un materialism vulgar”, în care „false elite, alcătuite din nişte impostori, indivizi cu apucături primitive, nişte grobieni în fond, care s-au căţărat cât mai sus în nemărginita lor dragoste pentru putere” „cred că pot să obţină orice îşi doresc, pentru că deţin puterea”. O lume care o îndreptăţeşte să evoce din nou concluzia lui Gorki, după ce a văzut „Livada cu vişini” a lui Cehov, „Urât mai trăiţi, domnilor!”, şi pe care nu numai că o are mereu în minte, dar a şi pus-o titlu unui alt volum de publicistică, publicat în urmă cu peste un deceniu.

Schiţelor de portret, implicite, ale acestor personalităţi ale cinematografiei, literaturii, teatrului, li se alătură un autoportret cu elemente diseminate în multe din paginile cărţii: Carmen Mihalache este „o fiinţă papivoră”, „o impenitentă idealistă”, o „aceeaşi adolescentă”, şi, cum pomeneam mai devreme, o „feministă”, „dar nu una convenţională”, pentru că feminismul său este „unul cumpănit”, „nu agitatoric şi ridicol”. Cu ea, feminismul intră în carte ca un pumnal fin şi ascuţit, după ce e uşor să-ţi imaginezi cât de puternic a gravat hârtia ziarului cu eseuri ca „Bărbaţii şi-au pierdut orgoliul de cuceritori”, „Lupta pentru feminism vine şi dintr-un fel de masculinitate”, „Crize şi revanşe”, „Chestia cu sacrificiul e doar o păcăleală”, „A fi sau a nu fi «importunată»”, pentru că „meleagurile noastre” sunt „stăpânite încă de patriarhali, ca să mă exprim mai învăluit”, spune, după care renunţă la exprimarea învăluită amintind că „multe i se iartă unui bărbat, dar nimic unei femei, mai ales dacă este una care are personalitate, demnitate, şi nu trece neobservată în nicio împrejurare”, femeile de succes din societatea noastră fiind chiar „privite chiorâş”. Mai mult: „Sunt invidiate şi plătesc deseori pe nedrept tocmai pentru calităţile lor. Ca să-şi poată vedea de treabă renunţă la multe, la viaţa personală mai ales. «Îşi plătesc mintea», după cum mi-a spus o dată un prieten inteligent, sensibil, talentat, un artist minunat care era şi «feminist» pe deasupra”.

Inteligentă, cultivată, cu simţul umorului, Carmen Mihalache, în esenţă un spirit grav, este preocupată de tot ce se întâmplă în lumea zilei noastre, conştientă că „fiecare din noi (şi generaţia din care facem parte) are experienţa unor dispariţii, mai mult sau mai puţin dureroase”, că „fiecare a simţit, la un moment dat, nemiloasa ameninţare ce plana asupra unor valori la care a ţinut, pe care le-a cultivat şi le-a apărat de-a lungul unei vieţi. (…) Dintele vremii, cum îi spunea Shakespeare, lucrează neobosit, şi totul se schimbă în jurul nostru… (…) Ce punem în loc, cum supravieţuim fără ceea ce am iubit cândva?” „Nu ştiu”, răspunde cu o sinceritate care te tulbură, însă crede că „e bine să căutăm mereu altceva”, să „cultivăm o altă livadă, pentru că, după ce cade cortina, ca la teatru, o altă pagină de viaţă se poate deschide”. Dar întrebarea şi răspunsurile nu ţin doar de parametrii vieţii personale, ai unor vieţi individuale, ci se deschid cu responsabilitate în faţa zilei de mâine pentru urmaşii noştri, pentru umanitatea noastră: „Ce transmitem altora, ce le dăruim”?

„Hublou” de Carmen Mihalache este o cartea frumoasă prin sinceritate, prin curajul atitudinii, prin eleganţa scrisului, prin ştiinţa construcţiei, a punerii în scenă, literatul şi omul de teatru conlucrând impecabil. Şi este frumoasă şi ca „obiect” (viu!), graţie copertei, ilustraţiilor lui Ilie Boca, un gest de un cavalerism desăvârşit, de afecţiune şi preţuire din partea cunoscutului pictor căruia autoarea i-a dedicat două volume, „Magia amintirii – Convorbiri cu Ilie Boca” (2002) şi „Carte cu Ilie Boca” (2012). Am folosit deliberat termenul de „cavalerism”, deoarece în lunga sa confesiune, care este în fond „Hublou”, Carmen Mihalache vorbeşte de bucuria de odinioară a ceremonialului sentimentelor, după cum povesteşte despre decenţă, bun gust, bunul simţ ca despre nişte valori care merită păstrate.

Cartea este dedicată fiilor, Alexandru şi Vlad Andrei, şi nepoţelei, Alexandra, şi se încheie cu un emoţionant omagiu adus mamei. Am citit-o cu încântare, încântarea lecturii fiind de asemenea un sentiment de rang înalt la care Carmen Mihalache şi cititoarea sa, care semnează aceste rânduri, privesc cu nostalgie şi speranţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: