Copii pe cartelă

Guvernul ar avea în intenţie să preschimbe alocaţiile pentru copii, aşa cum se ştiu ele acum, în vouchere (tichete valorice, cartele). Cel puţin aşa s-a pronunţat premierul în urmă cu vreo săptămână pentru ca, mai apoi, deunăzi să reia ideea un pic mai puţin tranşant. Că ar mai fi şi alte forme de susţinere a copiilor în general, a elevilor în special. Şi-o fi dat seama şi el că ideea – în sine mi se pare excelentă! – e cam periculoasă acum, taman în an electoral. Căci e simplu să zici că valoarea cartelelor se va transforma numaidecât în hăinuţe, cărţi, rechizite, bilete pentru „Punguţa cu doi bani” sau în tabere la Amara şi Năvodari. Însă e greu să le faci faţă aşa, dintr-o dată, părinţilor grijulii care opinează că ştiu ei mai bine pe ce să cheltuiască banii primiţi în contul copiilor. Inclusiv celor care consideră că-şi pot plăti cu ei raţiile lunare de rachiu şi tutun, ca să aibă copiii lor părinţi veseli şi fericiţi. Până la urmă, se va ajunge oare la zdruncinarea obişnuinţelor din familiile mai mult sau mai puţin numeroase despre care se tot zice că trăiesc din alocaţiile copiilor? Aş! Mă tem că un tătic deştept (de ce nu şi o mămică isteaţă) va şti cum să trateze chestiunea la magazinul cu de toate din colţ, târguind exact atâtea sticle de bere cât fac împreună un penar, cinci caiete şi-o călimară de cerneală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: